News Flash:

Investitorii straini nu se aventureaza in agricultura ieseana nici in anul 2008

18 Ianuarie 2008
911 Vizualizari | 0 Comentarii
Constantin Arustei
• Putini dintre investitorii straini se incumeta sa faca investitii in agricultura, deoarece rata de faramitare a terenurilor este foarte mare, iar pe acestia ii intereseaza in primul rand suprafete de peste 50 hectare de pamant • In momentul de fata exista doua proiecte de amenajare a unor statii de producere a biogazului, dar inca nu se stie daca acestea vor fi duse la bun sfarsit

Putini dintre investitorii straini se incumeta sa faca investitii in agricultura, deoarece rata de faramitare a terenurilor este foarte mare, iar pe acestia ii intereseaza in primul rand suprafetele de peste 50 hectare de pamant. In judetul Iasi, fermele care au si parteneri de afaceri straini pot fi numarate pe degetele de la o mana, tocmai din cauza motivului mentionat. In momentul de fata exista doua proiecte de amenajare a unor statii de producere a biogazului, dar inca nu se stie daca acestea vor fi duse la bun sfarsit. "Agricultura ieseana prezinta interes pentru partenerii straini, in special in domeniul energiei verzi. Acum sunt in derulare doua proiecte ale unor nemti, unul la Pascani si unul la Ierbiceni pentru producerea biogazului. Pentru cel de la Pascani vom putea sti luna aceasta daca investitorii vor reusi sa stranga toata suprafata necesara de 400 hectare. La Ierbiceni, nemtii care investesc au nevoie de circa 1200 hectare, dar pana cand nu vor avea macar certitudinea a 1000 de hectare nu vor initia nici un proiect", a declarat Neculai Olariu, directorul adjunct al Directiei Agricole pentru Dezvoltare Rurala (DADR) Iasi. Potrivit proiectului, reprezentantii celor doua societati germane intentioneaza sa produca biogazul din masa verde si din dejectiile animale. O alta oportunitate ratata din cauza faramitarii excesive a terenurilor a venit din partea unei societati din Cehia, care colaboreaza cu unul din supermarket-urile intrate recent pe piata ieseana. Acestia doreau sa ia in arenda circa 1000 hectare, unde sa cultive cartofi. "O firma din Cehia care livreaza cartofi unui supermarket din Iasi a dorit sa gaseasca o suprafata de o mie hectare pentru a cultiva aici cartofii din cauza faptului ca in timp transportul se va scumpi", a explicat Constantin Arustei, directorul executiv al DADR Iasi.

Profitul taranilor


Taranii care dau in arenda terenurile pe care le detin pot strange bani buni, mai ales in cazul in care sunt atenti la contractul de arenda. Astfel, minimul pe care ar trebui sa il primeasca de la arendas ar trebui sa fie, conform cu legile, echivalentul a 600 kilograme de grau pe hectar, deci aproximativ 110 Euro, la un pret al graului de 65 de bani. De asemenea, acesta mai poate depune actele necesare la Agentia Domeniilor Statului pentru a primi renta viagera de 50 Euro pe an pentru fiecare hectar arendat. Mai exista si optiunea vanzarii terenului catre investitorii straini si astfel, pe langa pretul terenului mai pot primi de la stat si 100 Euro pentru fiecare hectar vandut pana la sfarsitul vietii. " Oamenii nu cunosc legea si nu cunosc beneficiile pe care le pot avea de pe urma unui contract de arenda. Singura conditie este de a citi si negocia cu atentie contractul. In momentul de fata nu sunt date in arenda decat aproximativ 3000 hectare si sunt depuse 949 de dosare pentru renta viagera", a mai completat Constantin Arustei. Pe partea cealalta, si arendasii isi pot amortiza preturile afacerii destul de repede, pentru ca pot depune actele necesare pentru plata directa la hectar, subventii acordate de Uniunea Europeana de 57 Euro pe hectarul de teren lucrat.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

profitul taranilor
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1501 (s) | 22 queries | Mysql time :0.030451 (s)