Eveniment-Social

Invitatie inedita pentru studentii de la Cuza

Publicat: 11 nov. 2013
1

Studentii la Facultatea de Educatie Fizica si Sport, din cadrul Universitatii Al. I. Cuza Iasi, sunt asteptati sa faca un gest de solidaritate. Centrul Regional de Transfuzii a stabilit o colaborare in privinta organizarii unei campanii mobile de donare de sange. Criza de sange din perioada verii a fost atenuata cu sprijinul studentilor, care nu au ramas indiferenti in fata solicitarilor din partea spitalelor iesene. Intr-o sala de sport va fi improvizata o unitate de recoltare. Un medic si un asistent medical vor tria cu atentie studentii care doresc sa fie donatori. Sunt situatii in care personalul medical trebuie sa refuze studentii, daca acestia nu indeplinesc criteriile legate de greutate in raport cu inaltimea, stare medicala generala si alte contraindicatii. „Pana la sfarsitul anului stim cu siguranta ca undeva la mijlocul lunii noiembrie vom fi prezenti la Facultatea de Educatie Fizica si Sport. Studentii au fost receptivi intotdeauna la apelul nostru. Deocamdata nu ne plangem de numarul donatorilor. Vineri au fost prezente la Centrul de Transfuzii 110 persoane. Lucrurile au inceput sa se indrepte, iar noi putem raspunde solicitarilor venite din partea spitalelor”, a precizat Lavinia Scripcariu, director la Centrul de Transfuzii Iasi. Fiecare student se poate prezenta si individual la Centrul de Transfuzii pentru a dona sange. Iesenii care aleg sa doneze sange pot beneficia si de avantajul de a-si face analizele gratuit intr-un timp record. In acest fel pot evita programarile laboratoarelor sau situatiile in care sunt nevoiti sa scoata bani din buzunar. La Centrul de Transfuzii au fost si persoane care au aflat ca sufera de afectiuni de care nu aveau habar. Cel mai tragic este faptul ca apartinatorii bolnavilor au ajuns sa se gandeasca cu ingrijorare ca nu vor gasi donatori cu grupa de sange de care au nevoie.





Adauga un comentariu