News Flash:

Inzapezitii de la Hadambu

10 Decembrie 2001
1682 Vizualizari | 0 Comentarii
Peste 50 de pelerini din Suceava au ramas blocati, de sambata, in satul Budesti, la aproximativ 7 km de manastirea Hadambu. Soferul autocarului cu care au venit acestia a incercat sa taie o curba, moment in care autovehiculul s-a inclinat si a ramas impotmolit in troianul de zapada de pe marginea drumului. Toate incercarile de a deszapezi autocarul au esuat, in ciuda eforturilor facute de pasageri. Sambata seara, pelerinii au strabatut cei 7 km pe jos pentru a gasi adapost la manastire. "A fost un drum infernal. Erau 10-15 grade minus si batea si vantul. Am crezut ca nu mai ajungem la adapost", povesteau cei care au indurat gerul cumplit. In grupul de pelerini se gaseau si copii, care ieri au fost adapostiti de o familie din Budesti. "Macar ei sa stea sa se incalzeasca. Noi, cei mari, ne incalzim cum putem", sustineau parintii.
Un tractor din localitatea respectiva a venit in ajutorul celor blocati, dar fara nici un rezultat, natura dovedindu-se greu de invins. Oamenii erau pe drumuri de trei zile, multi dintre ei nemaiavand resurse financiare pentru intoarcere. In jurul orei 15, soferul a plecat spre Iasi, in speranta ca va putea gasi o masina in care sa-i duca acasa pe pelerini. (V.M.)
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1346 (s) | 22 queries | Mysql time :0.017478 (s)

loading...