Titlurile zilei

Ioan Pârău, patronul Totalgaz Industrie din Iași, și-a lăsat directorul Adrian Coca fără casă! Afaceristul își așteaptă rândul. „Eu m-am folosit de banii lui”

Publicat: 04 feb. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Ioan Pârău patronul Totalgaz Industrie din Iași și-a lăsat directorul Adrian Coca fără casă Afaceristul își așteaptă rândul. Eu m-am folosit de banii lui
Adrian Coca, fostul director de la Totalgaz Industrie, nu s-a înțeles cu patronul Ioan Pârău de la modul în care trebuiau gestionate contractele societății

Adrian Coca, fostul director comercial de la Totalgaz, susține că nu s-a înțeles cu patronul Ioan Pârău, totul pornind de la părerile diferite legate de gestionarea investițiilor și cheltuielilor. Acum, firma se află în insolvență, cu datorii semnificative. Ioan Pârău explică că s-ar fi găsit variante pentru fostul director comercial dacă nu ar fi părăsit firma

Noi reacții apar în sânul companiei Totalgaz Industrie SRL, condusă de omul de afaceri Ioan Pârău. Anul trecut, Adrian Coca a părăsit firma, după 23 de ani de activitate. Recent, executorii judecătorești i-au scos vila la vânzare, sitută pe aleea Profesor Ioan Petru Culianu. În aceeași curte, și Ioan Pârău are domiciliul într-o vilă la fel de somptuoasă. Contactat de reporterii BZI, patronul Totalgaz Industrie a insinuat că soarta lui Adrian Coca ar fi fost alta, dacă nu ar fi plecat din companie.

„A pus casa la bătaie pentru firmă. Vinovat sunt eu, nu altcineva. Eu vreau să salvez ambele case. Îmi vine și mie rândul să vină de la executori. Toți banii s-au dus în Totalgaz. Ne străduim să dăm toți banii. Acum, lucrurile sunt stabile. Nu l-a dat nimeni afară, probabil vrea să-și rezolve singur problemele. Problemele noastre din firmă au început de la un export care nu a fost gestionat foarte bine. Era un contract în Ucraina. Eu sunt optimist. Dacă Adrian Coca ar fi rămas în continuare în firmă, s-ar fi găsit o variantă. Eu m-am folosit de banii lui. Într-o lună, două, voi depune planul de reorganizare. În doi ani ar trebui să ieșim din insolvență. De la noi au mai plecat angajați. Noi facem și acum angajări. Ne interesează mult și partea de cercetare”, a precizat Ioan Pârău.

Directorul comercial spune că nu s-a înțeles în legătură cu modul de abordare a afacerii

În replică, Adrian Coca a explicat că se simte vinovat pentru că a permis ca propria locuință să fie gajată la bancă, iar banii să ajungă în contabilitatea Totalgaz Industrie. Fostul șef din companie susține că sunt angajați care nici acum nu și-au recuperat drepturile salariale.

„Eu am avut altă concepție legată de acest business. Am lucrat 23 de ani la Totalgaz. Fiind compania lui, el lua decizia finală privind investițiile și cheltuielile. Eu am intrat cu bună știință în această situație. Am gajat casa în urmă cu mai mulți ani, nu acum. Știam că se va întâmpla asta. Așa am considerat atunci. Vinovat sunt eu, iar acum voi trage ponoasele. Sunt nevoit să-mi iau viața de la capăt. Aceste două imobile vor fi executate. Eu am avut discuții cu banca, dar nu am nicio soluție, nu am banii. Am fost sigur că voi ajunge aici. Eu îi urez mult succes, dar sunt oameni care mai au de recuperat din salarii. Încerc să-mi gestionez sentimentele și să pornesc pe un nou drum”,a replicat Adrian Coca, fost director comercial la Total Gaz Industrie.

Vila lui Adrian Coca este scoasă la vânzare cu 570.000 de euro

Pe data de 03.03.2021, Adrian Coca și soția acestuia, Crina, urmează să fie executați silit după ce au contractat, în 2016, un credit de la First Bank, în valoare de 6.282.290 lei, adică 1,3 milioane euro. De fapt, au garantat creditul. În aceaste condiții, va fi scoasă la vânzare o suprafață de teren de 2.765 metri pătrați, dar și vila cu regimul de înălțime D+P+1+M. Suprafețele fiecărui nivel al construcției sunt imense. La demisol, suprafața utilă este de 75,50 mp, parter – 227,77 mp, etaj – 248,07 mp, mansardă – 213,04 mp. Proprietatea este completată de un garaj cu o suprafață construită de 71 mp.

Evaluatorii au stabilit un preț de pornire a licitației de 2.751.155 lei, aproximativ 570.000 euro. În cazul lui Ioan Pârău a început executarea silită, dar încă nu au fost anunțate licitațiile. CEC Bank și Banca de Import – Export a României Eximbank SA încearcă să recupereze o creanță de aproape 20 milioane de euro. Vila lui Ioan Pârău are la demisol 12 camere (108 mp), parter – 4 camere (334,74 mp), etaj – 3 camere (185,45 mp), mansardă – 3 camere (136,61 mp). Totalgaz Industrie a intrat pe pierderi în 2019, ca după un an să intre în procedura de insolvență. Datoriile au ajuns la 134,1 milioane lei.

Adauga un comentariu