Magazin

Ion Besoiu, actorul celor 100 de filme

Publicat: 27 dec. 2015
1

Ion Besoiu (n. 11 martie 1931, Sibiu) este un actor de film, radio, teatru si televiziune roman. A absolvit Academia de Teatru si Muzica din Sibiu, a activat ca actor in multiple ocazii si a fost directorul teatrului Lucia Sturza Bulandra din Bucuresti.
 
A debutat in 1957. In anii ’70 a jucat in serialul Toate panzele sus, in regia lui Mircea Muresan, in care i-a avut ca parteneri pe actorii Ilarion Ciobanu si Jean Constantin.
 
Timp de 16 ani, a jucat pe scena Teatrului „Radu Stanca”, din Sibiu, dupa care s-a mutat la Bucuresti, unde a jucat la Teatrul „Lucia Sturza Bulandra” si a fost, ulterior, timp de 12 ani directorul acestui teatru.
 
Cele mai cunoscute roluri ale sale sunt Closca, in „Procesul lui Horia” (1967), Serebreakov, in „Unchiul Vanea” (1983), Polonius, in „Hamlet” (1985), Oronte, in „Mizantropul” (1989), Corifeu, in „Antigona” (1993), Ferapont, in „Trei surori” (1995), Senecus, in „Caligula” (1996), si Muhoiarov Ivan Matveevici, in „Oblomov” (2003).
 
Cateva dintre filmele in care a jucat Ion Besoiu sunt: „Furtuna”, „Neamul Soimarestilor”, „Haiducii”, „Rascoala”, „Mihai Viteazul”, „Ciprian Porumbescu”, „Pacala”, „Ion, blestemul pamantului, blestemul iubirii”, „Ultima noapte de dragoste”, „Lumini si umbre”.
 
In 2001, a fost declarat cetatean de onoare al orasului Sibiu, in care s-a nascut. La 19 martie 2001, cu ocazia implinirii varstei de 70 de ani, presedintele Ion Iliescu l-a decorat cu Ordinul National „Steaua Romaniei”, in grad de cavaler, subliniind contributia lui Besoiu la „dezvoltarea artei teatrale romanesti, prin prestigioasa si remarcabila sa activitate de actor, director de teatru si pedagog.”[1]
 
In 2002, a primit Premiul de excelenta al Cinematografiei Romane.
 
Maestrul Ion Besoiu a explicat, intr-un interviu pentru Antena 3, ca a slujit cinematograful si teatrul, fara sa considere vreodata ca este un mare actor.





Comentarii
  • In timp ce este plina presa de titluri „tragedie! a disparut un maaare artist”, ca apoi sa descoperim numele unuei/unui minuscul necunoscut, iata ca mai citim, in sfarsit, despre un actor intr-adevar cunoscut la noi, cat timp acesta este in viata.

Adauga un comentariu