Actualitate

Ion Cristoiu: A doua viață a lui Agamiță Dandanache

Publicat: 16 oct. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Ion Cristoiu A doua viață a lui Agamiță Dandanache
Jurnalistul Ion Cristoiu

Ion Cristoiu realizează un scurt editorial în care realizează o paralelă dintre opera lui Caragiale şi viaţa politică din zilele noastre. Redam, integral, întreg editorialul publicat de Ion Cristoiu pe blogul sau:

Cea care ne îngenunche pe toți, viața, mă obligă să mă repet. Voi relua, așadar, o teză asupra căreia am mai scris. Cine vrea să priceapă în adâncime societatea românească de azi nu trebuie să se mai ostenească a ne parcurge zilnic, pe noi, iscălitorii de editoriale. E suficient să-l recitească pe Caragiale. Opera marelui satiric, deși dedicată României de acum un secol, e o seducătoare radiografie a României de azi. În desele mele referiri la actualitatea lui Caragiale, am evidențiat numeroase întâmplări politice de azi ce par a fi o copie fidelă a celor din literatura genialului scriitor. La acest lung șir de întâmplări i s-a adăugat în aceste zile una: conflictul dintre centru și filialele din provincie în materie de desemnare a candidaților unui partid pentru alegerile parlamentare. Mă grăbesc să numesc ciorovăiala A doua viață a lui Agamiță Dandanache. Din câte știu până și școlarii, în „O scrisoare pierdută”, filială locală a partidului de guvernământ e somată să-l pună drept candidat pe un trimis de la București: celebru gângav Agamiță Dandanache. După un moment de răzvrătire, animat de Zoe Trahanache, filială, care-și avea candidatul propriu, sfârşeşte prin a se supune ordinului venit de la București.

Deși datele diferă, acest conflict între centru și filiale a putut fi remarcat în ultimul timp, în mai toate partidele din România. Filialele județene și-au desemnat proprii candidați, personalități ale locului, socotiți a fi capabili să tragă lista prin capitalul politic de care se bucură. Centrul, la toate partidele, își are clienții săi: miniștri, lideri de la București, oameni de afaceri, rubedenii, într-un cuvânt parte a clientelei politice. Mulți dintre aceștia vor un loc pe listele de candidați. Nu pentru că ar fi gata să sacrifice efort, timp, energie și chiar bani pentru a se bate în campanie, ci pentru că văd în prezența pe liste, mai ales pe locuri eligibile, biletul pentru a ajunge parlamentar. Dacă filiala de pe plan local șovăie să pună pe listă pe trimisul de la București, Centrul insistă. În „O scrisoare pierdută” Pristanda aduce o depeșă zicând: „Coane Fănică! o depeșă fe-fe urgentă!”. Tipătescu o deschide și o citește: „Cu orice preț, dar cu orice preț, colegiul d-voastră al II-lea trebuie să aleagă pe d. Agamemnon Dandanache”.

Asemănarea cu peripeția din O scrisoare pierdută ne avertizează nu asupra unei caragializări a vieții noastre politice de azi, cum ar fi îndemnați să creadă unii, ci asupra adevărului că democrația postdecembristă pare a o repeta, în slăbiciunile sale, pe cea din anii anteriori comunismului. De la acțiunea piesei lui Caragiale s-a scurs peste un secol. Văzând conflictul din partide provocat de listele de candidați ai puternica impresie că nimic nu s-a schimbat între timp în România. Țara a traversat democrații mai mult sau mai puțin solide, dictaturi de diferite feluri, două războaie mondiale, o revoluție. Toate au lunecat peste viața noastră politică fără a reuși s-o transforme substanțial.
Suntem aceiași ca acum un secol!
Suntem români!

Caragiale face din acest conflict subiect de haz. Noi, lipsiți de geniul satiric al grecului, nu ne putem permite așa ceva. Noi vom trata disputele centru – filiale în materie de liste pentru alegerile parlamentare la modul serios. În „O scrisoare pierdută”, impunerea candidatului de la Centru nu afectează victoria partidului în plan local. Grație mașinăriei prin care partidul de la putere câştiga automat alegerile, Agamiță Dandanache e deputat înainte chiar de închiderea urnelor. În România de azi, lucrurile stau nițel mai complicat. Impunerea candidatului de la Centru riscă să fie catastrofală pentru rezultatele în alegeri ale unui partid într-o anumită zonă a țării. Desigur, sunt situații în care o astfel de reînviere a lui Agamiță Dandanache nu afectează șansele partidului în plan local. Când e vorba, de exemplu, de o personalitate a cărei rezonanță națională e atât de mare încât ea ar putea fi votată în orice județ al țării sau când e un om născut și crescut prin partea locului. În astfel de cazuri, interesele Centrului, chiar dacă nu coincid cu cele ale filialei, pot fi satisfăcute fără nici un risc. Sunt însă și cazuri în care comandarea unui candidat de la Centru se poate lăsa cu un dezastru în alegeri pentru partidul respectiv. E vorba de cel în care candidatul Centrului e impus în defavoarea unei personalități cu mare priză la electoratul local. În aceste cazuri, Centrul intră în conflict nu numai cu filiala sa, dar și cu electoratul. Pe de o parte, pentru că reprezentantul din plan local dispune de o simpatie în stare să se răsfrângă asupra întregii liste pe care se află, pe de alta, pentru că poruncirea unui nume de la centru poate intra în contradicție cu orgoliul provincial.
Dacă pentru iubitorii de literatură, această a doua viață a lui Dandanache poate fi un prilej de amuzament, pentru partide ar trebui să fie un motiv de temeinică îngrijorare.

N.B. Acest comentariu a fost publicat cu mici deosebiri în Evenimentul zilei din 6 septembrie 1996. El izvorăște din observarea scandalurilor provocate de alcătuirea listelor de candidați pentru alegerile parlamentare din 3 noiembrie 1996. Acum, în octombrie 2020, se fac listele de candidați pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie 2020. Scandalurile de acum nu diferă cu nimic de cele din urmă cu 24 de ani. Așa cum scandalurile din 1996 nu difereau cu nimic de cele din urmă cu peste un secol când a publicat Caragiale „O scrisoare pierdută.”

Adauga un comentariu