Actualitate

Ion Cristoiu: Cum vrea America să seducă Rusia tratînd-o ca pe o putere planetară, cînd Rusia e doar o putere regională

Publicat: 18 iun. 2021
Ion Cristoiu
Ion Cristoiu

 

Despre întîlnirea dintre Joe Biden și Vladimir Putin de la Geneva s-a scris mult la noi și aiurea. Regula aproape generală a abordării a fost întrebarea Care dintre cei doi a cîștigat? După unii ziariști români, care au trecut de la cîntarea lui Donald Trump la cîntarea lui Joe Biden, fără să ia o mică pauză pentru gîtlejul obosit, președintele american l-a făcut mat pe președintele rus. Argumentul crucial al acestei aprecieri? Joe Biden i-a zis lui Vladimir Putin verde-n față tot ce-i spusese pînă acum prin presă:

Despre cum atacă Rusia cibernetic America, despre respectarea drepturilor omului în Rusia, despre cum îl supără pe președintele ucrainean, despre cazul Navalnîi.

Dacă ar fi să credem presei străine, populate și ea, ca și presa noastră, de fătuce și guguștiuci, situația lui Navalnîi a dominat întîlnirea de la Geneva. S-a lăsat să se înțeleagă că Joe Biden și-a riscat bătrînețile călătorind pînă în Europa numai și numai că să-l avertizeze pe Vladimir Putin să nu i se întîmple ceva rău lui Navalnîi. Situația lui Navalnîi, bărbat bine, de altfel, n-a lăsat să doarmă nici pe jurnalistele din Vest venite la Geneva. Unele au fost atît de îngrijorate de situația lui Navalnîi încît au strigat, ca lelița peste gard, la Vladimir Putin întrebarea Ce se-ntîmplă cu Navalnîi?

Alți comentatori au văzut în întîlnire un succes al lui Vladimir Putin. Pe parcursul întîlnirii, Joe Biden, deși ajuns la Geneva cu valiza nucleară, n-a apăsat pe butonul care scoate rachetele din silozuri pentru a le trimite peste Moscova.

Toate aceste considerații s-au bazat pe spusele celor doi președinți la conferința de presă din final. Chestiunea Cine a învins s-a ivit din realitățile de pînă la întîlnire. Înainte de întîlnire cu ceva timp relațiile dintre cele două țări s-au înrăutățit pînă la punctul de la care începe confruntarea. Întîlnirea a fost văzută, și sub influența westernurilor hollywoodiene, ca o confruntare între doi inși fără pălării, dar cu mîna gata să fie dusă la pistol.

Din cîte se știe cel care a lansat invitația la o întîlnire pe un teren neutru a fost Joe Biden. De la acest amănunt trebuie să pornim în analiza întîmplării de la Geneva. De ce a simțit Joe Biden nevoia unei întîlniri de un asemenea răsunet mondial cu Vladimir Putin? Mulți comentatori răspund fără să clipească:

Joe Biden e un om sau mai bine zis un bătrînel al păcii, un bătrînel de treabă. Și ca orice bătrînel de treabă, posesor al unei însemnate cantități de duioșie, nefolosită la pisoi și la nepoți, s-a gîndit să stea de vorbă el, personal cu Vladimir Putin, ca doi oameni – doi bătrîni de treabă – pentru a ajunge la o înțelegere.

Explicația ar fi convingătoare, dacă înainte de a o pune pe hîrtie nu s-ar ivi, ca un drăcușor, întrebarea:
De ce nu l-a invitat Joe Biden la o întîlnire pe președintele chinez? Între America și China e mult mai mare tensiunea decît între America și Rusia. Nu era o astfel de întîlnire un moment pentru ca Bătrînelul Joe Biden să arate Lumii că vrea s-o salveze de la un nou război rece?

Răspunsul la întrebarea de mai sus ar putea surprinde:
Președintele chinez i-ar fi dat cu tifla lui Joe Biden.
Cum să te întîlnești cu cineva cu care te afli în plin război?

De ce nu i-a dat cu tifla Vladimir Putin?
Pentru că Rusia nu e în război total, precum China, cu America.
Pentru că Rusia nu e o amenințare planetară pentru America, așa cum se întîmplă cu China. Pentru că Rusia nu vrea să ia locul Americii în postura de Stăpîn al Lumii. Și nu pentru că n-ar vrea, ci pentru că nu poate. China vrea asta. Și tot ce face în prezent, departe de luminile rampei planetare (chinezii știu să joace perfect comedia modestiei, în timp ce rușii o joacă pe cea a fălirii), stă sub semnul întrecerii Americii din toate punctele de vedere.

De ce a acceptat Vladimir Putin invitația?
Pentru că o asemenea întîlnire a conferit Rusiei statutul de superputere, aflată pe picior de egalitate cu America. Lui Vladimir Putin această recunoaștere planetară a statutului de superputere îi convine de minune. Pe vremea Războiului Rece, astfel de întîlniri istorice aveau loc între președintele american și cel sovietic. URSS era tratată de America drept o superputere cu care împărțea Lumea. Și așa era. Uniunea Sovietică era o superputere. Prăbușirea URSS a lăsat în loc Rusia. Rusia nu e însă o superputere. E o putere europeană, una dintre marile puteri europene, dar nu o putere la nivel de planetă. După Căderea URSS, Rusia a revenit la statutul de pe vremea țarismului:

O putere europeană care-și spune cuvîntul în afacerile europene. Din acest punct de vedere Vladimir Putin trebuia să se întîlnească, pentru a discuta afacerile internaționale, cu Boris Johnson sau cu Emmanuel Macron. În nici un caz cu Joe Biden. China, da, China e o superputere. Și președintele Joe Biden, ca și toți politicienii americani, știu că America va trebui la un moment dat să împartă Lumea cu China. Pînă atunci însă America e în război cu China. Rusia de după prăbușirea URSS suferă de sindromul Puterii regionale. Rușii nu pot uita ușor URSS-ul ca superputere și, în aceste condiții, tratarea de către America drept Superputere, drept partener de reglementare a chestiunilor planetare, îi dă gata. Vladimir Putin știe asta. Pe plan intern întîlnirea de la Geneva i-a adus un capital politic important. De aceea a răspuns rapid invitației. Chinezii n-au acest sindrom. Noul gigant al Planetei are în spate o tradiție de mii de ani a superputerii. Tratarea Chinei de către SUA ca superputere îi lasă indiferenți pe chinezi. De aceea Joe Biden l-a invitat la Geneva pe Vladimir Putin și nu pe președintele chinez.

Prin acordarea statutului de Superputere Rusiei America a vrut să-l seducă pe Vladimir Putin. Războiul cu China bate la ușă. Un război global, antrenînd forțe cu deosebire economice. În acest Război America are nevoie ca Rusia să nu se alieze cu China. Puterea militară a Rusiei, aliată cu Puterea economică a Chinei – iată coșmarul american. Că acesta a fost scopul tăinuit al întîlnirii ne spune o afirmație din conferința de presă ținută de Joe Biden:

„Eu cred că ultimul lucru pe care îl doreşte acum (Putin, n.n.) este un război rece. Nici nu cred că e potrivit să îl numim aşa. Are o graniţă lungă cu China, iar China influenţează alegerile, e una dintre cele mai puternice economii din lume. Şi în situaţia în care economia ta se luptă şi încearcă să crească în mod agresiv nu cred că încerci să intri într-un război cu o ţară precum SUA. I-am şi spus, noi suntem la o generaţie distanţă, aşa că nu e cazul să ne îmbrăţişăm, să ne iubim, dar nu este în interesul nimănui, nici al ruşilor, nici al americanilor ca ţările noastre să fie într-o atmosferă războinică. Şi el înţelege asta foarte bine.”

Mihail Gorbaciov a fost și el ținta seducției americane. Mașinăria de propagandă americană a făcut din el și din nevastă-sa două starlete planetare. Omul păcii, rusul modern, comunistul cu care se poate discuta și alte bla-bla-uri. Alintat de americani la nivel planetar, Mihail Gorbaciov a început să toarcă și să dea din coadă, închizînd ochii de plăcere.

Cînd i-a deschis, Uniunea Sovietică se prăbușise. Se va repeta scenariul cu Vladimir Putin? Va pica Rusia în capcana întinsă de America și, în loc să joace mai departe între cele două Superputeri, va deveni adversarul Chinei și aliatul Americii?





Comentarii
  • Cristoiu n-a inteles nimic.

    Motivul real al actiunilor SUA fata de Rusia, Iran, China este asigurarea suprematiei SUA prin mentinerea dolarului ca unica moneda de plata a tranzactiilor comerciale cu petrol.
    In 1972-73, SUA au incheiat un pact cu Arabia Saudita (liderul OPEC), prin care sustinea la putere dinastia Saudita cu conditia ca aceasta sa accepte doar dolari in schimbul petrolului. Impunand dolarul ca unică moneda pentru liderul OPEC, SUA l-au impus practic tuturor membrilor OPEC. Pentru ca toate statele lumii trebuiau să cumpere petrol, au fost obligate astfel sa-si facă rezerve de dolari. Insa aceste rezerve se depreciaza constant, una din cauze fiind deficitele uriase ale SUA. Aceasta depreciere este echivalentul unei taxe – o taxare prin inflatie, pe care SUA o aplica intregului glob. Evident, toata lumea este nemultumita. Dar mai ales statele petroliere, pentru ca ele sunt obligate sa acumuleze cele mai mari rezerve de dolari si, prin urmare, sunt taxate cel mai mult.

    Din punctul de vedere al SUA, dacă un stat petrolier ar accepta plata in alta moneda decat dolarul, el ar trebui convins sa se razgandeasca, fie prin mijloace politice, fie prin cele militare.
    – Saddam Hussein a fost primul care a inceput sa vanda petrol in euro si yeni. Astazi Saddam este mort, iar Irakul este o tara distrusa care vinde petrol numai pe dolari.
    – Preluand ideile lui de Gaulle, Muammar Ghaddafi a devenit principalul sustinator al ideii de a renunta la dolari si euro in favoarea unei monede noi – dinarul de aur. Ideea a fost aprobata de catre Iran, Sudan, Bahrein si Indonezia. Au existat sedinte ale ministrilor de finante din aceste tari. A existat si un proiect pilot – monede de aur au fost batute si au inceput sa fie folosite în Malaezia, Indonezia şi Iran. Astazi Ghaddafi este mort, iar Libia este o tara distrusa care vinde petrol numai pe dolari.
    – Iranul si-a redus progresiv expunerea la dolar. In 2008 toate tranzactiile petroliere erau efectuate in euro si yeni. Ulterior, Iranul a inceput sa vanda petrol si in yuani. In prezent, Iranul este presat de SUA prin multiple sanctiuni economice si politice.
    – Incepand cu 2014, Rusia accepta plata in yuani pentru petrolul vandut Chinei. Deoarece sanctiunile aplicate Rusiei anterior nu au avut efectul scontat, SUA le-au inasprit in 2017.

Adauga un comentariu