Actualitate

Ion Cristoiu: ” În Războiul din Ucraina, Presa occidentală nu e o Presă militantă; e o presă mincinoasă ”

Publicat: 23 iun. 2022
ALT=
Jurnalistul Ion Cristoiu

 

Jurnalistul Ion Cristoiu consideră că în zilele noastre, presa occidentală minte în numele democrației, iar războiul din Ucraina a transformat presa intr-o presă de front. Redăm, integral, editorialul publicat de jurnalist pe propriul blog:

N-am luat în seamă plicul prin care am primit acasă revista QMagazine, deținută și condusă de Floriana Jucan, absolventă a Școlii de Înaltă Presă de la Evenimentul zilei, seria Cristoiu.
Am crezut că Floriana Jucan s-a apucat de o campanie de sporire a abonamentelor în stil interbelic. Așa cum se vede și din Moromeții, dar și din avertismentele lansate celor pretinși a se fi abonat, multe ziare practicau trucul abonării fără ca tu s-o fi cerut. Te pomeneai acasă un timp cu ziarul sau cu săptămînalul, spre disperarea poștașului, obligat să transporte nu numai plicuri și cărți poștale, dar și hîrtie tipărită. La un moment dat, primeai un mesaj – tot prin poștă – că e cazul să-ți faci abonament.

Floriana Jucan e neastîmpărată cînd vine vorba de născociri inteligente. Mă vedeam obligat să cred că revista primită de mine prin poștă – sărmana poștăriță se chinuise s-o introducă în fanta din cutie și, cum nu reușise, o lăsase pe alcătuirea de tablă de sub cutie, să vadă companionii de bloc că eu sînt abonat la revista Florianei Jucan – ținea de o campanie de tip interbelic. Răsfoind revista, ca să văd cum reușește Floriana Jucan să împace capra rusească cu varza ucraineană, altfel spus să nu sfideze ca mine emoția publică, dar nici să facă temenele propagandei de război- am înțeles de ce mi s-a trimis revista:
În numărul respectiv revista republica, sub titlul Călătoriile lui Cristoiu, cronica lui Cornel Nistorescu la cartea mea Crunta exploatare a sînului Julietei.
Simpatic gest al Florianei Jucan căreia i-am trimis cartea cu dedicație, mai ales că textul lui Cornel Nistorescu se ocupă de întreaga mea personalitate.

Numărul primit acasă îmi atrage însă atenția prin comentariile lui Mihai Coman despre starea presei mondiale după declanșarea Războiului din Ucraina. Articolul, în realitate nu un text semnat de Mihai Coman, ci consemnarea de către Gabriela Simion a opiniilor lui Mihai Coman, se întitulează cu tîlc: „Profesorul Mihai Coman anunță moartea obiectivității și întoarcerea militantismului în presă.”

Mihai Coman nu se numără printre simpatiile mele profesionale. Am lucrat împreună la Scînteia tineretului, eu, redactor șef adjunct, el, secretar general de redacție, așa-i spuneam noi cotidian, deși la un moment dat se interzisese denumirea, pe motiv că ar fi concurat astfel Secretarul general al Partidului, și ne știm de pe vremea respectivă. Era folclorist de profesie, unul foarte bun, și între două ședințe de sumar am avut multe discuții interesante despre Folclorul românesc. Imediat după decembrie 1989 Mihai Coman a înființat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. Intenția a fost bună. Să ofere celor care visau să ajungă jurnaliști un timp al învățării. În realitate, poate spre disperarea lui Mihai Coman, facultatea a fost un dezastru pentru presă. Cea mai bună școală de presă e lucratul într-o redacție sub conducerea unui Magistru, de regulă, Șeful gazetei. Interviul – am zis de nenumărate ori – nu se învață la tablă, ci potrivit principiului văzînd și făcînd.

În ultima vreme contribuția Facultății de jurnalism la tîmpirea nelimitată a presei a atins culmi mărețe. Pentru fata tatii și băiatul mamei Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a devenit ceea ce era Pensionul pe vremuri pentru fetele cuminți, frumoase și devreme acasă. La Pension se învăța nițel din toate cîte avea nevoie fata, eminamente purtătoare de zestre și doritoare de măritiș, pentru a face o bună impresie viitorului consort. Nițel pian, nițică bună purtare, nițică limba franceză și mai ales multă ipocrizie feciorelnică. Facultatea de Jurnalism, asemenea pensionului de pe vremuri, e condiție obligatorie pentru fata lui tata și băiatul lui mama.

Unde sînteți studentă?
La Jurnalism?
Aaa! Vă vom vedea la televizor ca pe Andreea Esca!

Acest punct al meu de vedere față de Facultatea de Jurnalism, expus oridecîte ori s-a putut, ca și mustrările aduse de Mihai Coman felului meu de a face presă, criticat, pentru că nu coincidea cu ținerea de referate la Academie, sînt motivele pentru care nu mi-a fost prea simpatic.

Punctele de vedere din QMagazine mă obligă la o revizuire a părerii despre el. Mihai Coman împărtășește, ca și mine, și cred că la fel ca Floriana Jucan, și ca toți cei care au absolvit Școala vieții în Gazetărie, neliniștea față de cumplita decădere a jurnalismului nu doar în România, dar și în mai toată lumea:

„Tendința către neutralitate e mai puțin atractivă decît exagerările. De cîțiva ani buni, idealul jurnalismului clasic de obiectivitate, jurnalismul acela care se învață în manuale și școli, a început să fie aruncat peste bord, chiar de cei care îl susțineau, adică chiar și de New York Times și chiar de CNN. Au mers pe ideea că trebuie să fie mai militanți. Noile generații sunt mai puțin preocupate de detașare, de obiectivitate, de argumentare. Părerea mea este că jurnalismul de acum se întoarce către cel de secol XIX. Pentru mine a fost un șoc cînd New York Times, stindardul presei obiective de cînd a fost creat acest ziar, a anunțat că o va susține pe Hillary Clinton în campania sa electorală pentru alegerile prezidențiale. Ne întoarcem astfel spre presa de secol XIX, mai militantă, mai ancorată în apărarea unor cauze și denigrarea altora, fie acestea politice sau de altă natură, mai tentată să apeleze la mijloacele scriiturii subiective decît la clasicele elemente ale scriiturii neutre, echilibrate, la fizica jurnalismului clasic de obiectivitate. E un trend care a început și va continua mult timp de acum încolo.”

Jurnalismul militant, angajat de o parte și de alta a baricadei, nu constituie în sine o nenorocire pentru necesarul profesionalism al presei.
Susținerea declarată a unui politician, a unui partid, dar mai ales alunei cauze, se poate împăca la o adică cu minimul profesionalism.

Din nenorocire, presa la care se referă Mihai Coman, presa occidentală de azi, angajată fățiș de o parte a baricadei, n-are nici o legătură cu presa militantă.
Are legătură cu ceea ce Lenin numea presa angajată, presa revoluționară, presa căreia i se impusese să fie armă în lupta de clasă.
Această presă nu milita.
Această presă mințea.
Presa bolșevică mințea în numele Revoluției.

Presa capitalistă de azi minte în numele Democrației.
Războiul din Ucraina a transformat presa occidentală într-o presă de front, în care născocirea, exagerarea, ascunderea realităților, idealizarea și demonizarea – instrumente ale Presei bolșevice sînt folosite fără o minimă tresărire de conștiință.
Nu de alta, dar – cum zic susținătorii ei – scopul justifică minciuna.

 




Comentarii
Adauga un comentariu