News Flash:

Ion Cristoiu: "S-a confirmat: Liviu Dragnea a jucat o comedie ieftina in cazul Bugetelor acordate Serviciilor!"

11 Februarie 2019
553 Vizualizari | 0 Comentarii
Newsletter
BZI Live Video Divertisment
Video Monden
Muzica Populara Curs valutar
EUR: 4.7619 RON (0.0000)
USD: 4.1988 RON (0.0000)
Horoscop
berbec
taur
gemeni
rac
leu
fecioara
balanta
scorpion
sagetator
capricorn
varsator
pesti
Ion Cristoiu

"Joi, 31 ianuarie 2019, pe site-ul Ministerului de Finante apare, pentru a fi supus dezbaterii publice, Proiectul de Buget pe 2019.
Dezbaterea publica – daca dezbatere ii putem spune unei succesiuni de pareri care nu se leaga intre ele – are drept punct central un amanunt care sare in ochi:
Toate institutiile de forta in frunte cu SRI cunosc spectaculoase cresteri in materie de alocari bugetare, dupa cum urmeaza:

  • SRI, crestere 4,8%.
  • SIE, crestere 8,5%.
  • SPP, crestere 20%.
  • STS, crestere 69%.

Comparatia cu bugetele alocate acestor institutii de Guvernele anterioare stupefiaza. Cu exceptia Guvernului Mihai Tudose, declarat al Serviciilor, nici un Guvern din 2011 pina acum n-a crescut bugetele la toate institutiile de forta.
Guvernul Emil Boc, sub regimul Traian Basescu, propune pentru 2011 un Buget in care SPP creste cu 2,98%, dar STS scade cu 47, 96%.
 
De ce stupefiaza Proiectul de Buget propus de Ministerul finantelor din Guvernul Dancila?
Mai intii prin raportare la propaganda dusa de PSD si ALDE pe tot parcursul anului 2018. Potrivit acestei propagande, institutiile de forta, in frunte cu SRI, s-au transformat intr-o veritabila casta conducatoare pe sest a Romaniei. Liviu Dragnea a avertizat in numeroase rinduri asupra implicarii SPP in batalia politica, a insinuat, cind n-a zis de a dreptul, ca SRI si SIE fac politica curenta, in chip anticonstitutional. Era la mintea cocosului ca institutiile de forta se vira acolo unde nu le fierbe oala, pentru ca au prea multi bani, obtinuti atit de la Buget, cit si pe cai ilicite. Nu intimplator Klaus Iohannis, Jupinul Sistemului, cel pentru care Sistemul e o adevarata Garda Pretoriana, s-a dat peste cap ca nu cumva vreo institutie de forta sa fie atinsa la buzunar.

De ce stupefiaza Proiectul de Buget?
Nu exista nici un motiv pentru cresterea Bugetului la institutiile de forta. SRI nu mai are sarcina supravegherii tehnice in dosarele DNA. Situatia de securitate nu e mai pusa in primejdie decit anul trecut. SPP-ul, transformat intr-o armata de slugi ale lui Klaus Iohannis:
Ofiteri SPP, platiti de la Buget, fac protectie gratarelor din weekend ale lui Klaus Iohannis, pentru nu cumva sa vina vreo jivina si sa-l deranjeze cersindu-i o bucata de friptura.


 
Dupa cum era de asteptat, reactiile fata de incredibila generozitate a Guvernului PSD-ALDE fata de institutiile de forta nu s-au lasat asteptate. Cele mai mult plecau de la campania antiSistem angajata de PSD si ALDE. Poate ca aceasta crestere ar fi fost cit de cit inghitita, daca liderii majoritatii parlamentare ar fi explicat de ce e nevoie de o astfel de crestere. N-au facut-o. N-au facut-o nici institutiile de forta. Contrazicind angajamentul de a fi mai transparent decit Securitatea, SRI n-a schitat nici macar o virgula in incercarea de a convinge opinia publica de la noi ca a cerut o crestere din motive obiective.

Duminica, 3 februarie 2019, are loc la Bucuresti sedinta CExN a PSD. Dupa sedinta Liviu Dragnea iese in fata presei pentru a comunica doar atit, semn ca era lucrul cel mai important al momentului pentru domnia sa:

„Am rugat-o pe doamna prim-ministru sa analizeze sumele alocate Serviciilor Secrete, cred ca sume importante de aici pot fi realocate catre sanatate, de exemplu, eu ma gindesc la un program de acordare gratuita de vitamina D pentru toti copiii din Romania (…)”

Dupa mai multe intilniri, Liviu Dragnea tine o conferinta de presa. Chiar din Statement, el se refera la Bugetele institutiilor de forta:

„Despre buget eu, asa cum v-am spus mai devreme, am spus-o si in Comitetul Executiv National, si celorlalti colegi din grupurile parlamentare, ca vreau ca o suma rezonabila, dar importanta din bugetul unor servicii secrete sa fie mutata la sanatate pe niste programe care sunt vitale pentru Romania, in special pentru copiii…, pentru milioanele de copii din Romania. Eu cred ca orice program sau un program de alocare gratuita de vitamina D, care este o vitamina extrem de importanta pentru un om, poate fi considerat tot program de siguranta nationala.”

Despre Cruciada angajata de Liviu Dragnea pentru trecerea unor sume de bani de la Servicii la vitamina D am discutat pe larg cu Monica Mihai la emisiunea Gindurile lui Cristoiu difuzata on line pe Mediafax si site-ul Gindul.info duminica, incepind cu ora 17. Pus fata in fata cu declaratiile lui Liviu Dragnea am facut urmatoarele observatii:

Presedintele PSD nu prezinta opiniei publice decizia de transferare a banilor de la Servicii la Vitamina D ca fiind una luata de CExN, ci ca fiind una care-i apartine in totalitate.
Liviu Dragnea nu ia atitudine fata de cresterea bugetelor la institutiile de forta de pe pozitiile unui politician convins ca bugetele la institutiile de forta trebuie sa scada nu sa creasca, mai ales in Romania, unde aceste institutii au devenit jucatoare pe piata politica in chip anticonstitutional. El se deda la o demagogie ieftina, cerind luarea de bani de la Servicii si darea lor la vitamina D, cerinta aiuritoare, deoarece absenta banilor de la Vitamina D nu-si are cauza in cresterea bugetelor la Servicii.
Liviu Dragnea se refera doar la Bugetele Serviciilor. Deoarece ele cresc si la SPP si STS, normal ar fi fost sa ceara ca banii pentru vitamina D sa fie luati si de la aceste doua institutii de forta, nu doar de la Servicii.
Vineri, 8 februarie 2019, Guvernul Viorica Dancila adopta in sedinta de Guvern Proiectul de Buget pe 2019.
Dat publicitatii Documentul adoptat de Guvern ne lasa cu gura cascata:
La institutiile de forta situatia e cea din Proiectul de buget pus pe site-ul Ministerului Finantelor in 31 ianuarie 2019, Documentul care a stirnit reactia lui Liviu Dragnea si in urma caruia a cerut el luarea de bani de la Servicii si transferarea acestora la vitamina D.
Desi el a intervenit de doua ori in aceasta chestiune, Guvernul Viorica Dancila n-a luat nici macar un leu de la Servicii pentru a da, la cererea sefului PSD, vitaminei D.

Vineri, 8 februarie 2019, dupa adoptarea documentului, Eugen Teodorovici a tinut o conferinta de presa despre Buget. Cu acest prilej, intrebat asupra bugetelor repartizate Serviciilor, ministrul a avut urmatorul dialog cu presa:

„S-a redus bugetul serviciilor secrete?
Ca si Guvern am facut o propunere de buget, am discutat in CSAT, daca se facea o astfel de modificare trebuia sa o trecem prin CSAT. Acum vom vedea in Parlament, in comisii, care vor fi propunerile si vom vedea la vot final.”

Din cite se vede, ministrul confirma ca Guvernul n-a indeplinit vointa lui Liviu Dragnea. Domnia sa motiveaza asta prin faptul ca bugetele institutiilor de forta s-au aprobat in CSAT din 19 decembrie 2018 si prin urmare daca s-ar fi schimbat ar fi fost nevoie de o noua trecere prin CSAT. Unde Klaus Iohannis ar fi respins un buget care nu prevede cresterea sumelor pentru Garda sa pretoriana. Despre acesta argument a vorbit si Traian Basescu intr-o emisiune la TV, Romania 9, la care am participat :

„Ca mecanism, daddy s-a aruncat cu capul in piscina, pentru ca acum mustacesc si rid toti. O amputare a bugetului dupa ce a primit avizul CSAT nu o mai poate face Guvernul, ca a fost acolo. Numai Parlamentul si cu aviz de la comisia de supraveghere a serviciilor. (…) Lista cu prioritatile de informatii se apoba in CSAT cu premierul acolo, cu ministrul Justitiei, cu ministrul de Finante, care sunt membri ai CSAT.”

Traian Basescu pune cererea lui Liviu Dragnea pe seama ignorantei.
Traian Basescu se insala.
Asa cum am aratat in emisiunea Gindurile lui Cristoiu, interventia lui Liviu Dragnea tine exclusiv de un teatru ieftin jucat de presedintele PSD:

„Ion Cristoiu: In primul rind ca ne ia drept prosti. Haideti sa ne lamurim. Deci cind a facut bugetul, Teodorovici, nu-i asa?
Monica Mihai:Au stat la masa, au facut poze si…
Ion Cristoiu: Pai nu el, el, Teodorovici punea de la el procentaj, era nebun, e vorba despre servicii. E ministru, e ministrul lui, da?… Daca eu stiu ca seful meu, da, sefu Dragnea. Eu sunt Teodorovici, da? Si depind de Dragnea. Si stiu ca seful meu face ca trenul, iertati-mi expresia, cind aude de marirea bugetelor la servicii, eu ma apuc si il maresc? Sau macar nu-l sun pe Dragnea? Ca au telefoane mobile. Alo, domnul presedinte!
Monica Mihai: E posibil sa fi luat aceasta decizie de capul lui, fara sa…?
Ion Cristoiu: Pai nu, nu am zis ca nu a luat-o de capul lui… E o comedie. Adica e o comedie pe care ne-o joaca Dragnea in care noi sa credem ca Teodorovici, de capul lui, a crescut…”

Acum cind am vazut ca Guvernul n-a modificat bugetele Serviciilor se mai indoieste cineva ca Liviu Dragnea n-a facut altceva decit sa joace o comedie de prost gust ?
Guvernul a aprobat Proiectul vineri, 8 februarie 2019 dupa- amiaza. De vineri 8 februarie, presupunind ca n-are nici o putere asupra Guvernului, Liviu Dragnea a aflat ca i s-a dat cu tifla.
A reactionat el de atunci in vreun fel la aceasta sfidare ?
Pai cum sa reactioneze cind totul a fost pus la cale chiar de el?" a scris Ion Cristoiu pe blogul personal.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

ministerului finante proiectul buget 2019 sri
Distribuie:  

Realitatea.net

RomaniaTV.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2019 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1575 (s) | 23 queries | Mysql time :0.016162 (s)