National

Ion Iliescu nu merge la vot! Nu a cerut nici urmă mobila

Publicat: 27 sept. 2020
Ion iliescu nu merge la vot
Ion iliescu nu merge la vot. Din cauza pandemiei de coronavirus, fostul presedinte va sta acasa

Nimeni din ţară nu se aştepta la una ca asta. Ion Iliescu nu merge la vot. Mai mult decât atât, el nu a cerut nici urna mobila. Toate astea din cauza pandemiei de coronavirus. Fostul preşedinte al României nu vrea să rişte o posibilă infectare cu COVID-19.

Ion Iliescu nu merge la vot. Din cauza pandemiei de coronavirus, fostul preşedinte va sta acasă

Ion Iliescu, fostul preşedinte al României, nu va vota la aceste alegeri locale. El nu a cerut, însă, nici urna mobila.

Totul se întâmplă din cauza pandemiei de coronavirus în care ne aflăm, potrivit celor din SPP, informează Antena 3. Iar Ion Iliescu, având o vârstă înaintată plus că are unele probleme de sănătate, nu vrea să rişte o infectare cu noul coronavirus care ar putea să-i fie chiar fatală.

Fostul preşedinte Băsescu a ieşit la vot, alături de soţia lui, Maria

Traian Băsescu a votat în jurul orei 9:00. El a ajuns la secţie alături de soţia lui, Maria. Fostul preşedinte le-a dat un sfat bucureştenilor după ce a ieşit de la urne. „Am votat, cred că bucureştenii vor reuşi să dea votul util pentru ei, să-l aleagă pe cel care poate schimba lucrurile în Bucureşti. Votul în condiţii de pandemie a decurs normal. Dacă vor să aibă un primar bun ca mine, condiţia obligatorie a bucureştenilor este să iasă la vot”, a spus fostul preşedinte. Traian Băsescu este candidatul PMP la Primăria Capitalei. În total sunt 18 candidaţi intraţi în cursa pentru funcţia de primar general al Bucureştiului.

Peste 18 milioane de romani sunt aşteptaţi la urne pentru a-şi alege, pentru următorii patru ani, primarii, consilierii locali şi judeţeni şi preşedinţii de Consiliu Judeţean. În total, peste 43.000 de funcţii la stat sunt în joc la alegerile de duminică, 27 septembrie 2020.

Alegeri Locale 2020. Primele date de tip exit-poll în Bucureşti

Exit Poll Alegeri Locale 2020. Primele date de tip exit-poll arată că în Bucureşti luptă este una strânsă, atât la Primăria Capitalei, cât şi la primăriile de sector.

Potrivit unor surse din cadrul Alianţei PNL-USRPLUS, se anunţă unele surprize la primăriile de sector, iar la Primăria Capitalei este imposibil de preconizat o tendinţă. Datele de prezenţa arată că persoanele peste 55 de ani s-au prezentat într-un procent mai mare, însă e posibil că tendinţa să se menţină, pe măsură ce se iese de la slujbele religioase.

Astfel, potrivit surselor politice, Gabriela Firea şi Nicusor Dan au ambii peste 40%, cu un mic avans pentru candidata PSD. Traian Băsescu sta deocamdată mai prost decât se estima, iar alţi candidaţi nu reuşesc să treacă de 5%.

Rezultate la primăriile de sector

La primăriile de sector lucrurile stau de asemenea strâns, cu unele mici surprize. La sectoarele 1 şi 4 PSD pare să fi pornit mai bine, iar la sectoarele 2 şi 6 alianţă de dreapta are un scor mai bun, potrivit analizelor existente la partide. Surprizele lipsesc la sectorul 3, iar la sectorul 5 luptă este chiar mai strânsă decât se anticipa, bazinul de stânga fiind împărţit între trei candidaţi.





Adauga un comentariu