Sport

Ion Tiriac a promis asta de mult. Acum s-a apucat de treaba

Publicat: 06 sept. 2016

La mijlocul lunii octombrie, in orasul Otopeni din judetul Ilfov, va fi inaugurat singurul patinoar de dimensiuni olimpice din sud-estul Romaniei, o investitie privata de aproape patru milioane de euro a omului de afaceri Ion Tiriac.

„In urma cu doua luni era plantat grau aici, iar acum este prima constructie privata sustinuta de domnul Tiriac. Acest patinoar este facut in primul rand pentru copii, iar acestia vor veni cu autocarul. Deocamdata este unul, dar vor mai fi patru-cinci (n.r. autocare). Este nevoie de astfel de lucruri pentru ca avem nevoie de sanatate si trebuie sa investim in sport. Este un lucru extraordinar pentru copiii si sportivii care se duceau la mall sau cine stie pe unde pentru a se antrena”, a declarat Ilie Nastase.

Potrivit fostului tenismen acesta este singurul patinoar de dimensiuni olimpice din sud-estul Romaniei, pe care se vor putea disputa partide oficiale de hochei, iar copiii care practica patinaj se vor putea antrena gratuit.

Constructia patinoarului a demarat in urma cu sase saptamani, pe unul dintre terenurile detinute de Ion Tiriac. Acesta e amplasat pe strada Garii Odaii, vizavi de aeroportul Henry Coanda. Tribunele vor avea aproximativ 500 de locuri, iar patinoarul ar putea avea incorporat si o sala de gimnastica.

„Tarifele vor fi foarte, foarte jos, iar pentru copii gratis. Doar echipele profesioniste de hochei ar putea sa plateasca cheltuielile de intretinere, dar patinoarul nu e facut pentru profit”, a declarat Bogdan Enoiu, presedinte al turneului de tenis BRD Nastase Tiriac Trophy si un apropiat al omului de afaceri Ion Tiriac.

Patinoarul este insa parte dintr-un amplu complex sportiv pe care Ion Tiriac planuieste sa il amenajeze in orasul Otopeni. In urmatorii trei ani, omul de afaceri si-a propus sa construiasca numeroase terenuri de tenis, o arena de mari dimensiuni si chiar o unitate de invatamant cu profil sportiv.

„Complexul mai cuprinde o sala polivalenta de 5.000 de locuri, cinci terenuri de tenis acoperite plus 20 descoperite. Incercam sa facem si o arena centrala de tenis pentru BRD Nastase Tiriac Trophy. Apoi va mai fi si un stadion cu pista de atletism. Apoi si o gradinita sportiva pentru copii de 5 ani, pe discipline. Este prima gradinita cu profil sportiv si va avea 50 de locuri. Totul va fi gata in doi-trei ani”, a mai declarat Bogdan Enoiu.

Promotorii acestui complex sportiv au declarat ca, initial, au dorit sa realizeze patinoarul si terenurile de tenis in Bucuresti, dar nu au fost sprijiniti autoritatile locale, iar decizia de a realiza proiectul in Otopeni a fost luata dupa ce primaria s-a angajat sa asigure racordarea la toate utilitatile necesare si amenajarea infrastructurii rutiere necesare.



loading...

Adauga un comentariu