Sport

Ionuț Radu și Genoa, aproape de Serie B. Ce scrie presa italiană despre portarul român

Publicat: 16 dec. 2019
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Ionuț Radu și Genoa aproape de Serie B. Ce scrie presa italiană despre portarul român

Ionuț Radu a fost titular în Derby della Lanterna, disputat între Genoa și Sampdoria. Echipa sa a pierdut, 0-1, iar românul a încasat gol la singurul șut pe poartă al adversarilor.
Goalkeeper-ul român continuă să fie portarul cu cele mai multe goluri primite în Serie A. De 31 de ori a scos Radu mingea din plasă, în 16 meciuri. Genoa stă rău în clasament. Are șapte meciuri consecutive fără victorie și e penultima, cu 11 puncte, la patru lungimi de locurile neretrogradabile.
Gazzetta dello Sport l-a notat cu 5,9 pe Ionuț Radu, în media echipei sale. Italienii mai scriu că Genoa a atacat mai mult, a avut posesia, dar în același timp l-a expus în câteva rânduri pe portarul român.

Antonio Conte îl urmărește

Ionuț Radu nu va rămâne la Genoa, mai ales dacă trupa lui Thiago Motta va lua drumul Seriei B. Impresarul românului, Crescenzo Cecere, a recunoscut că internaționalul român se va întoarce la Inter, fiind urmărit atent de antrenorul Antonio Conte.

„Ritmul de creștere este în linie cu așteptările tuturor, după acest sezon el va reveni la Inter și își va disputa postul cu Samir Handanovici. La Genoa, el a crescut și s-a impus ca unul dintre portarii cei mai importanți. A fost cea mai bună alegere, a avut posibilitatea de a crește, chiar cu ceva naivitate cauzată de lipsa inițială de experiență. A fost de multe ori determinant, va fi și în viitor. Antonio Conte îl urmărește.
Se gândește și la echipa națională și speră să debuteze după evoluțiile optime de la under 21. A venit și premiul din România, de cel mai bun portar, o recunoaștere care ne flatează. Inter este un mare club, cu un antrenor extraordinar. El pregătește prezentul, dar și viitorul. Și cu Radu este un proiect care se desfășoară de mulți ani”, a spus Cecere, pentru tuttomercatoweb.it

Adauga un comentariu