News Flash:

IPP cere ca parlamentarii sa isi ia concediu fara plata

22 Septembrie 2009
723 Vizualizari | 1 Comentarii
IPP cere ca parlamentarii sa isi ia concediu fara plata
Institutul pentru Politici Publice a trimis ieri o scrisoare conducerii Camerei Deputatilor, prin care solicita ca parlamentarii sa isi ia concediu fara plata, in luna noiembrie, inainte de alegerile prezidentiale si ca deputatii si senatorii sa foloseasca permanent sistemul de vot electronic. IPP a aratat ca noua sesiune parlamentara coincide cu etapa premergatoare campaniei electorale pentru alegerile prezidentiale si considera ca va creste numarul absentelor parlamentarilor de la lucrarile Legislativului, mai ales a acelora care sunt implicati politic in organizatiile pe care le conduc. "Tinand cont de experienta ultimilor ani, in care s-au succedat campanii electorale de toate tipurile, parlamentarii lipsind saptamani intregi de la lucrari si, in contextul crizei financiare curente pentru care se cer sacrificii numai simplilor cetateni, IPP solicita conducerilor Camerei Deputatilor si Senatului sa stabileasca chiar de la inceputul sesiunii curente faptul ca in luna noiembrie parlamentarii nu vor mai avea activitate in teritoriu (in fapt liber pentru campanie lectorala), ci isi vor lua concediu fara plata", se arata in scrisoarea IPP, semnata de directorul adjunct Adrian Moraru. O a doua propunere a IPP este reformarea programului de lucru al Parlamentului prin reorganizarea activitatii in Bucuresti si in teritoriu dupa modelul Parlamentului European, adica o saptamana sa se lucreze in plen, una in comisii si una in teritoriu. IPP crede ca astfel se va optimiza modul de lucru si din birourile parlamenatre, aratand ca peste 100 de parlamentari nu comunicasera pana la sfarsitul lunii iunie adresele birourilor lor parlamenatre din teritoriu. Secretarul Camerei Deputatilor Dumitru Pardau (PDL) a declarat ieri dupa o sedinta a Biroului Permanent al Camerei, ca scrisoarea IPP a fost trimisa la Comisia de Regulament pentru ca propunerile IPP ca Parlamentul sa lucreze cate o saptamana in plen, comisii si respectiv in teritoriu vizeaza modificari ale regulamentelor Camerei si Senatului. In legatura cu solicitarea IPP ca parlamentarii sa-si ia concediu fara plata in luna noiembrie, adica in campania electorala pentru alegerile prezidentiale, Pardau a evitat sa dea un raspuns, aratand ca, la sedinta Biroului, nu s-a discutat despre luna noiembrie.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

FAN FAN  | #81454
ha ha ha glumitii...................CUM SA NU PAPE EI BANII NOSTRI,AUZITI SA STEA ACASA???STAM NOI CA AVEM SALARII DE MIZERII
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1512 (s) | 24 queries | Mysql time :0.036356 (s)