Actualitate

ÎPS Teodosie, apel la Poliție și Jandarmerie: „Să aibă înțelegere și să nu întoarcă pe nimeni, pentru că suntem legați în fața Sfântului Andrei”

Publicat: 29 nov. 2020
Arhiepiscopul Tomisului ÎPS Teodosie
Arhiepiscopul Tomisului ÎPS Teodosie

Înaltpreasfințitul Teodosie a declarat în direct la RomâniaTV că sărbătoarea de Sfântul Andrei va fi una împlinită, la Sfânta Peșteră a apostolului și a făcut un apel la autorități să nu-i întoarcă pe închinători din drum. Înaltul prelat a precizat că la peșteră au fost marcate fluxurile pentru închinători, astfel ca distanța socială să fie respectată și niciun credincios să nu se îmbolnăvească.

„Au venit jandarmii, acolo la peșteră, au verificat fluxurile, cum vor merge, mâine, închinătorii, astăzi au fost puțini, pentru că tradiția este ca peleriniisă vină chiar de ziua Sfântului Andrei, dar mâine cred că se vor aduna ceva oameni. există marcaje unde să stea credincioșii, există fluxuri, există îndemnul, pe care l-am făcut și astăzi, pentru ca oamenii să respecte regulile sanitare și cred că mâine va fi o sărbătoare împlinită pentru cei ce vor veni la peșteră.

Mă adresez Poliției și Jandarmeriei, să aibă înțelegere și să nu întoarcă pe nimeni, pentru că suntem legați în fața Sfântului Andrei, pentru că se respectă toate normele de protecție sanitară pentru ca nmeni să nu se îmbolnăvească, dimpotrivă, eu cred că cei care vor veni acolo vor deveni mai sănătoși, pentru că acolo este loc de vindecare, pentru că Sfântul Andrei nu ne-a părăsit, Sfântul Andrei este încă în comuniune cu noi, deci trebuie să fim și noi recunoscători”, a declarat înaltpresfințitul Todosie.

ÎPS Teodosie: „Cred că participanţii se vor însănătoşi!“

Întrebat cine va fi răspunzător dacă se vor îmbolnăvi oameni în urma pelerinjului la Peştera Sf. Andrei), Arhiepiscopului Tomisului a precizat că el crede că oamenii se vor însănătoși dacă vor veni în pelerinaj.

„Eu cred că se vor însănătoşi oamenii. Noi nu aducem pe nimeni cu forţa, participarea este de bună voie. Oamenii să poarte mască şi să respecte distanţarea socială“, a adăugat ÎPS Teodosie.

Cum se oficia Sfânta Liturghie anul trecut

În fiecare an, în 30 noiembrie, ÎPS Teodosie oficia Sfânta Liturghie, împreună cu ierarhi invitaţi din ţară şi din străinătate, preoţi şi diaconi, la Mănăstirea „Peştera Sfântului Apostol Andrei” din apropierea localităţii Ion Corvin. La manifestările religioase erau prezente peste 10.000 de persoane.

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a luat decizia de a interzice participarea la procesiunile şi pelerinajele religioase pentru persoanele care nu au domiciliul în localităţile unde se desfăşoară aceste activităţi după ce rata incidenţei în judeţul Constanţa a trecut de 3 la mia de locuitori.





Comentarii
  • Retardatul asta de popa vad ca nu se linisteste. Partea proasta este ca si autoritatile il lasa sa zburde cu gandurile lui ciudate liber.
    Partea proasta ca are si multi „sustinatori”.
    Vorba lui nenea Lapusneanu: „Prosti, dar multi.”

Adauga un comentariu