Eveniment-Social

IPS Teofan a sfintit un lacas de cult din protopopiatul Harlau

Publicat: 21 aug. 2016
1

Sute de credinciosi au participat la sfarsitul saptamanii trecute la resfintirea unui lacas de cult din localitatea ieseana Prisacani. Biserica „Sfântul Nicolae” din Prisacani- Flamanzi apartine de Protopopiatul Hârlau si a fost construita la mijlocul secolului al XVII-lea. Recent, lacasul de cult a fost reabilitat cu fonduri europene, iar mai marii Mitropoliei au decis sa resfinteasca biserica. Slujba a fost oficiata de IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, înconjurat de un sobor de preoti si diaconi. La eveniment au participat numerosi credinciosi din zona, care s-au bucurat de slujba si de ocazia de a intra sa se închine în Sfantul Altar. In cuvantarea adresata credinciosilor dupa oficierea Sfintei Liturghii, Mitropolitul Teofan a aratat cât de mult respecta Dumnezeu libertatea omului si cât de important este sa facem alegerile corecte în viata.

„Spune Domnul Hristos: Cine nu este cu mine este împotriva Mea si cine nu aduna cu Mine acela risipeste. Ne sunt asezate în fata doua cai: sa fim cu Hristos sau împotriva lui Hristos. Dumnezeu respecta cel mai mult la om libertatea. Nu Dumnezeu ne trimite în focul cel de veci, nu Dumnezeu ne pedepseste, ci noi însine ne pedepsim, nealegând calea cea buna si îndepartându-ne de El. Sa ne ajute Dumnezeu sa alegem calea care duce la Biserica, la o familie frumoasa, la omenie si la marturisirea credintei ortodoxe. Sa alegem calea Luminii si Adevarului, iar inima noastra va deveni o comoara a roadelor bune”, a aratat IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei.





Comentarii
Adauga un comentariu