Eveniment-Social

IPS Teofan, la Universitatea Cuza

Publicat: 12 nov. 2010

In cadrul Conferintei Nationale „Text si discurs religios”, aflata la a III-a editie, organizata la Universitatea Alexandru Ioan Cuza (UAIC), Inalt Prea Sfintia Sa (IPS) Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, a tinut sa reitereze, inca o data, rolul si menirea textului sacru biblic. „Textul biblic îl asaza pe cercetator, cititor, rugator în lumea tulburatoare a nasterii umanitatii, a zbaterii ei între bine si rau. Apropierea de textul biblic aduce, însa, si riscul îndepartarii religiei de credinta, a cuvintelor de Cuvant”, a rostit IPS Teofan. La manifestare a participat si Episcopul Diecezei Romano-Catolice de Iasi, Prea Sfintia Sa (PS) Petru Gherghel, care a apreciat preocuparea filologilor pentru studierea cuvantului Sfintei Scripturi, prin aceasta aratand ca „prima universitate a României moderne ramâne fidela gandului sau de început, cand printre primele facultati înfiintate a fost Teologia”. La conferinta a participat si prof. univ. dr. Vasile Isan, rectorul Universitatii Cuza, alaturi de academicianul Razvan Theodorescu.
Lucrarile conferintei se incheie astazi, cu participarea a peste 70 de profesori, cercetatori si doctoranzi din cele mai importante centre universitare românesti.



loading...

Adauga un comentariu