National

Irina Margareta Nistor, despre experiența sa ca pacient COVID-19: „M-a durut tot corpul”

Publicat: 22 feb. 2021

Irina Margareta Nistor, cel mai cunoscut critic de film din România, a vorbit despre experința sa ca pacient COVID-19. Aceasta a spus că a trecut prin clipe îngrozitoare, pe care nu le va uita niciodată.

Din fericire, Irina Margareta Nistor s-a bucurat de prieteni și medici extraordinari, care i-au fost mereu alături.

“Am avut mare noroc. Doi prieteni au avut grijă de mine. M-am simțit extrem de ocrotită, au trimis acasă medici particulari. De exemplu, mi-au făcut niște prime verificări. În timp ce îmi făceau verificările, m-a sunat o tânără doctoriță.

Era o domnișoară care m-a sunat și m-a întrebat dacă mă doare ceva. Și i-am spus că mă doare fiecare centimetru. M-a întrebat dacă fumez. M-a durut tot corpul. M-am dus la medicul de familie, trebuia să fac niște analize.

Am așteptat patru ore că să intru să-mi ia sânge. Din fericire nu am îmbolnăvit pe nimeni. Și tot din fericire, nu am făcut pneumonie”, a spus cel mai cunoscut critic de film din România,Irina Margareta Nistor, la “Marius Tucă Show”.

Cum a trecut Toni Grecu peste experiența cu noul coronavirus? El a ajuns în stare gravă la spital

Din cauza COVID-19, Toni Grecu a trecut prin momente chinuitoare. În prezent, acesta se reface, însă a fost dependent de oxigen, iar boala l-a lăsat cu sechele grave.

A trecut aproximativ o lună de când Toni Grecu a ajuns de urgență la spital, iar acesta a vorbit despre starea lui actuală de sănătate. Se pare că are nevoie de o lungă perioadă de reuperare, fiindcă plămânii săi sunt serios afectați.

”Din păcate, o parte din plămâni a dispărut! Acum, lucrurile sunt ok, lucrurile merg spre bine. N-am fost intubat, n-am fost la terapie intensivă, am avut o formă gravă, dar nu chiar atât de gravă. La un moment dat, ca să pot să respir, am avut nevoie de 10 l de oxigen. Din fericire, am depășit repede momentul, apoi lucrurile au evoluat spre bine și am fost externat”, a povestit comediantul, într-o emisiune TV.

Toni Grecu a vorbit și despre cea mai mare greșeală pe care a putut să o facă, atunci când și-a dat seama că a fost infectat cu noul coronavirus.

„În primele 3 zile am avut frisoane, transpirații masive și temperatură. Am zis că așa e boala și că o tratez acasă. Am urmat indicațiile medicului, doar că în ziua 4 de boală, am făcut temperatură 39 și am decis să merg de urgență la spital. În 3 zile, boala m-a destabilizat complet. Nu puteam să stau mai mult de 1 minut în picioare și nu puteam să merg la toaletă fără oxigen!”, a mai povestit Toni Grecu.

Toni Grecu a vorbit despre incendiul de la „Matei Balş”. Fondatorul grupului „Divertis” se afla într-un salon de la etajul 2, când a avut loc tragicul eveniment de la finalul lunii ianuarie ( 29 ianuarie 2021). Într-o intervenţie la Ştirile PRO TV, actorul a transmis gândurile sale după ce s-a aflat la fața locului în timpul incendiului în urma căruia au murit șase persoane.





Adauga un comentariu