News Flash:

Isarescu: Romania a ajuns in faza de relansare

27 Martie 2010
586 Vizualizari | 0 Comentarii
Mugur Isarescu
• "Sa nu uitam ca ne-a trecut glontul pe la ureche, dar nu au fost majorate impozitele, cel putin cele importante, iar Romania a ajuns in faza de relansare", a declarat guvernatorul BNR, Mugur Isarescu

Romania nu are alt program anticriza viabil si nici alternativa la acordurile cu institutiile europene, a admis ieri, la Valcea, guvernatorul BNR Mugur Isarescu. "Acordurile internationale ale Romaniei sunt singura ancora de iesire din criza. Poate formatorii de opinie se vor uita la situatia Greciei si isi vor da seama prin ce perioada am trecut. Daca nu veneau banii de la UE si FMI si cei mai patrioti plecau cu banii din Romania sau ii transformau in valuta", a declarat Isarescu. "BNR ar putea cobori luni dobanda-cheie, inflatia fiind un sprijin pentru o asemenea miscare, dar trebuie se ne uitam si unde sunt dobanzile pasive acordate de bancile comerciale", a explicat guvernatorul BNR.
Potrivit oficialului Bancii centrale, dobanzile la depozite acordate de bancile comerciale ar trebui sa fie mai sus de rata inflatiei si mai jos de dobanda de politica monetara, in jurul nivelului de 6 la suta. "Bancile inca dau dobanzi prea mari la depozite si merg cu prudenta mai jos. Ar fi anormal ca BNR sa faca pasi mai mari. O sa mergem treptat in jos si bancile comerciale vor veni sub noi la depozite si undeva mai sus la credite, daca situatia actuala in ceea ce priveste lichiditatile se pastreaza", a mai spus Isarescu. Cat despre viitor, guvernatorul a adaugat ca tara noastra nu are nevoie de un model de crestere economica cu deficite bugetare mari, ci de unul bazat pe echilibru intre consum, investitii si export. Acesta a afirmat ca economia Romaniei pare a o fi luat "in sus", dar veniturile statului inca nu cresc. "Sa nu uitam ca ne-a trecut glontul pe la ureche, dar nu au fost majorate impozitele, cel putin cele importante, iar Romania a ajuns in faza de relansare", a mai subliniat guvernatorul BNR.
Isarescu a mentionat cazul altor state care alta data erau exemple pozitive, Bulgaria, care a majorat TVA, si Statele Baltice, care au taiat salariile cu 30 la suta. "Daca nu avem rabdare sa lasam economia sa isi revina, o varianta ar fi sa majoram impozitele. O alta varianta ar fi, dar asta va garantez ca nu se va intampla in Romania, sa facem corectii, prin inflatie si curs. Trebuie evitata corectia prin inflatie pentru ca istoric s-a dovedit ca in acest caz platesc mai mult cei saraci si se imbogatesc cei care speculeaza", a avertizat Isarescu.
Nivelul actual de curs, in care leul se misca de cateva luni, pare sa fie cel de echilibru, a declarat Isarescu. Acesta a afirmat ca cursul de schimb leu-euro nu ar trebui sa se deprecieze. Aprecierea din ultimele zile a leului a fost determinata de vanzarea unei cantitati mari de euro adusa ca aport la capital de o banca locala.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.4371 (s) | 22 queries | Mysql time :0.315528 (s)

loading...