National

Isarescu: Sa se cumpere Cumintenia Pamantului din cei 80% din profit pe care BNR ii da catre buget

Publicat: 27 aug. 2016

Mugur Isarescu a declarat, vineri, la Alba Iulia, ca, pentru cumpararea Cuminteniei Pamantului, ar putea fi folositi banii pe care BNR ii da, anual, catre bugetul de stat, adica 80% din profit, echivalentul a cateva sute de milioane de euro.

Guvernatorul BNR a afirmat ca, daca s-ar recurge la aceasta solutie, nu s-ar mai lungi discutia pe marginea achizitionarii operei lui Brancusi.

”Cand am putut, Banca Nationala a facut acte de donatie. Acum, «donatia» noastra este catre buget – 80% din profit. (…) puteti spune ca, din cei 80%, bani pe care ii dam bugetului si care sunt, nu cinci milioane de euro, ci cateva sute de milioane de euro, sa cumpere Cumintenia Pamantului. Deci, noi livram statului aproape tot profitul nostru si statul poate sa faca acest gest. In Europa, din pacate, Bancile Centrale nu pot sa dea profitul decat catre stat si catre societate. Am si eu rugamintea sa sugerati ca, din cei 80% – anul acesta nu stiu cat am dat bugetului de stat – cinci milioane sa fie dati pentru Cumintenia Pamantului, sa nu mai lungim povestea aceasta prea mult”, a spus Isarescu.

Solutia lui Isarescu, pentru finantarea achizitionarii de catre statul roman a operei lui Constantin Brancusi, ”Cumintenia Pamantului”, a venit in urma unei sugestii a istoricului Andrei Oisteanu, prezent la o conferinta sustinuta de guvernatorul BNR, vineri seara, la Alba Iulia.

Oisteanu a afirmat ca si Banca Nationala ar trebui sa doneze pentru ”Cumintenia Pamantului”, gestul putand reprezenta un indemn si pentru alte banci si entitati financiare.

Andrei Oisteanu a fost aplaudat de public dupa ce a spus ca, din cei doi euro, atat cat sunt indemnati cetatenii romani sa doneze ”nu se vor strange banii si ne indreptam spre o catastrofa de incredere in propriile putinte si valori”.



loading...

Comentarii
Adauga un comentariu