International

Israelul a lansat lovituri aeriene in Siria

Publicat: 11 apr. 2016

Israelul a lansat ‘zeci’ de lovituri aeriene in Siria pentru a preveni transferurile de arme catre gruparea libaneza siita Hezbollah, a declarat luni premierul Benjamin Netanyahu.

Cu toate ca are in mod oficial o pozitie neutra in razboiul civil din Siria, Israelul a promis in numeroase randuri sa previna livrarile de armament avansat catre gruparea sprijinita de Iran, desi pana acum nu a recunoscut ca a lansat operatiuni aeriene in acest sens.

„Noi actionam atunci cand trebuie sa actionam, inclusiv aici peste granita, cu zeci de lovituri aeriene avand drept scop sa previna ca Hezbollah sa obtina armament care poate schimba cursul lucrurilor”, a declarat Netanyahu, aflat in vizita la trupele israeliene desfasurate pe Inaltimile Golan ocupate in apropiere de granita cu Siria.

Netanyahu nu a precizat ce fel de lovituri aeriene a lansat Israelul in Siria.

Israelul a salutat incetarea ostilitatilor in Siria incepand cu luna februarie, insa a precizat ca ar putea lansa in continuare atacuri acolo in cazul in care considera ca exista o amenintare din partea gruparii Hezbollah, care controleaza sudul Libanului si ai carei luptatori s-au aliat cu fortele presedintelui sirian Bashar al-Assad.



loading...

Adauga un comentariu