News Flash:

Istoricul Liceului "Al. I. Cuza"

29 Ianuarie 2001
1159 Vizualizari | 0 Comentarii
Actualul Liceu Teoretic "Al. I. Cuza" a fost infiintat in septembrie 1955, conform Deciziei nr. 390, sub denumirea de Scoala Medie Mixta nr. 3, in localul Scolii de 7 ani nr. 2, continuatoarea vechii Scoli nr. 1 Tatarasi, infiintata in 1845. Aceasta masura era justificata prin faptul ca nu exista nici un liceu in zona. In 1959, Scoala Medie Mixta nr. 3 primeste numele de Liceul nr. 7 "Alexandru Ioan Cuza" (profil teoretic real-umanist), precum si fondurile necesare construirii unui local propriu, in strada Ion Creanga, unde se instaleaza in 1961. La inceput, liceul are toate seriile de studiu, pana in anul 1970, cand ramane doar cu clasele IX- XII, iar din 1968 functioneaza intr-o noua cladire. In anul 1977 liceului i se modifica profilul, devenind din teoretic, industrial-mecanic. Dupa 1990, se revine la profilul real-umanist, infiintandu-se si clase gimnaziale.
Se disting, in istoria liceului, cinci etape majore. Prima dintre acestea, perioada 1955-1960, este o veritabila "piatra de temelie". Sub conducerea profesorilor Toader Bogos si Alexandru Vasiliu, liceul incepe sa se dezvolte, in scurt timp localul devenind insuficient. In 1959 cladirea este extinsa cu noi sali de clasa. Primul director al liceului, profesorul de latina Toader Bogos, este descris de catre N. Popescu: "carunt, cu fruntea proeminenta, de statura mijlocie, directorul se bucura de autoritate in fata elevilor si a profesorilor, o autoritate izvorata din tact, conduita echilibrata si economie verbala, din privirea expresiva".
Cea de-a doua perioada, 1960-1970, este o etapa de puternica ascensiune, liceul devenind unul dintre cele mai cunoscute din oras. In acest deceniu, director este profesorul Dumitru Alexandrescu. Etapa poate fi caracterizata atat prin existenta unui personal didactic de inalta competenta, cat si prin faptul ca liceul se muta in noul sediu. Holul de la intrare este decorat cu portretul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, donat de catre muzeul Palatului Culturii. Incepand cu anul 1965, este editata revista "licariri", coordonata de catre profesorii Ion Mitroiu si A. Stoleriu. Dintre personalitatile care urmeaza in aceasta perioada cursurile liceului pot fi amintite: Maria Slatinaru-Nistor, Mariana Sarbu, Carmen Bariz-Vicol, Tudor Tebeanu, Liviu Florescu, Benone Cimut si Mircea Gusa.
Cea de-a treia etapa din istoria licelui, delimitata de anii 1970-1980, este tot una de maxim randament scolar. In aceasta perioada, directori sunt pofesorii Virgil Petrescu, Dumitru Ioan, Ion Voicu si Cornel Motiu. Procesul didactic este structurat pe cabinete pentru fiecare disciplina, spre exemplu "sala de matematica" fiind organizata si dotata ca "seminar", dupa modelul din invatamantul superior. In perioada 1970-1975, din cei 400 de elevi care au participat la concursuri si olimpiade, aproape 70% au obtinut premii si mentiuni. In acest climat, exigenta evaluarii pregatirii elevilor era normala spre maxima.
In anul 1977 survine transformarea liceului din teoretic in industrial, sub patronajul IMAMUS. O parte din cadrele didactice, dar si multi elevi, se transfera la licee teoretice.
Cea de-a patra etapa (1980-1990), sub conducerea profesorilor Cornel Motiu, Eleonora Stancu si Ana Voinea, reprezinta o incercare de a realiza atat cerintele profilului tehnic, dar si de mentinere a prestigiului dobandit in perioadele anterioare. Perioada este caracterizata de scaderea nivelului de pregatire al elevilor, datorita reducerii timpului de studiu individual. Calitatea corpului didactic este mai scazuta, deoarece, din 35 de profesori, 23 aveau gradul I, patru gradul II si opt definitivatul. Rezultatele la concursuri nu mai sunt spectaculoase, iar procentul celor admisi in invatamantul superior variaza intre 10%-30%. In anul 1985 apare revista scolara "Impliniri", dar publicarea sa este sistata la cel de-al doilea numar.
Cea de-a cincea etapa, inceputa in anul 1990, sub conducerea profesoarei Ana Voinea, reprezinta revenirea liceului la profilul teoretic. Sunt reinfiintate clasele de matematica-fizica, istorie-stiinte sociale, chimie-biologie si limbi moderne, iar cele industriale si profesionale sunt lichidate pana in 1994. Rezultatele la concursuri si olimpiade sunt din ce in ce mai bune; in plus, se acorda atentie activitatilor extrascolare (studii de arheologie, ecologie etc.). Din 1996, director este prof. Iuliana Dobos, iar din 1998, prof. Iuliana Vulpoi-Naghel.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1357 (s) | 24 queries | Mysql time :0.024282 (s)