Coronavirus

Italia vrea să dea în judecată Pfizer din cauza întârzierilor în aprovizionarea cu vaccin anti-COVID-19

Publicat: 20 ian. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Italia vrea să dea în judecată Pfizer din cauza întârzierilor în aprovizionarea cu vaccin anti-COVID-19
În Israel, între decembrie 2020 şi mai 2021 au fost raportate 275 de cazuri de miocardită la mai mult de 5 milioane de persoane vaccinate, a declarat ministerul prezentând rezultatele unui studiu care a examinat problema.

Italia vrea să dea în judecată Pfizer din cauza întârzierilor în aprovizionarea cu vaccine anti-COVID-19, a anunțat şeful celulei de criză pentru pandemie, Domenico Arcuri, informează AFP.

„Protecţia sănătăţii cetăţenilor italieni nu se negociază. Campania de vaccinare nu poate fi încetinită şi cu atât mai puţin în ceea ce priveşte administrarea dozelor de rapel pentru numeroşii italieni care au primit deja prima doză”, a declarat Domenico Arcuri.

Vineri, 15 ianuarie, Pfizer şi asociatul său BioNTech au anunţat în mod inopinat că nu sunt în măsură să furnizeze cantitatea de doze la care s-au angajat, declanşând nemulţumirea unor ţări europene, deja criticate pentru încetineala cu care se desfăşoară campania de vaccinare.

A doua zi alianţa americano-germană Pfizer/BioNTech a dat asigurări că a pus în aplicare „un plan” pentru a limita la o săptămână întârzierile din livrările vaccinului lor, în condiţiile în care Europa avea temeri că livrările ar putea fi întârziate între „trei şi patru săptămâni”.

Cu toate acestea, potrivit lui Arcuri, Roma a fost informată de Pfizer că întârzierile de livrări se vor prelungi.

Italia a vaccinat deja aproape 1,2 milioane de persoane

Italia, care s-a confruntat săptămâna aceasta cu o reducere cu 29% a livrărilor de doze de vaccin care îi erau destinate, este îngrijorată în special pentru administrarea celei de-a doua doze personalului sanitar, prima categorie vaccinată în această ţară care a imunizat până acum în jur de 1,2 milioane de persoane.

„Pfizer a informat Italia că nu doar dozele ce nu au fost livrate săptămâna aceasta, unilateral şi fără preaviz, nu vor fi livrate săptămâna viitoare, ci şi că va exista o uşoară reduce a livrărilor. Am trimis un răspuns oficial către Pfizer Italia, în care ne exprimăm decepţia şi cerem restabilirea imediată a cantităţilor ce trebuie distribuite”, a precizat Domenico Arcuri.

Mihai Tudose: „Întârzierile de livrare anunțate afectează grav lanțurile de aprovizionare“

Și Mihai Tudose, vicepreședinte PSD, a vorbit despre întârzierile livrării vaccinului anti-COVID-19 de către BioNTech-Pfizer. Europarlamentarul PSD a scris pe pagina sa de Facebook că sunt inacceptabile problemele pe care la are BioNTech-Pfizer în a asigura vaccinurile pentru care UE a plătit banii în avans.

„Sesiunea plenară a Parlamentului European, care începe azi, se va concentra pe vaccinarea anti-Covid și combaterea efectelor sociale ale pandemiei. Am adresat azi o interpelare Comisiei Europene pe tema asigurării vaccinurilor necesare anti-Covid19. Am cerut Comisiei – în calitatea ei de responsabilă pentru sistemul comun de achiziție a vaccinurilor – să acționeze ferm și urgent pentru a garanta furnizarea necesarului de doze pentru imunizarea în masă a populației UE până în vară!”, a scris Mihai Tudose pe pagina sa de Facebook.

Mihai Tudose: „Ezitările și întârzierile BioNTech-Pfizer sunt inacceptabile“

Liderul social democrat a precizat că întârzierile de livrare anunțate de BioNTech-Pfizer afectează grav lanțurile de aprovizionare a statelor membre și pun sub semnul întrebării imunizarea celor mai vulnerabile categorii de populație.

„Acordurile dintre Comisia Europeană și BioNTech-Pfizer, respectiv Moderna ar trebui să asigure, teoretic, dozele de vaccin necesare pentru imunizarea a 380 de milioane de cetățeni europeni – peste 80% din populația UE. Din păcate, însă, este doar o situație ipotetică, având în vedere problemele pe care le are BioNTech-Pfizer în a-și îndeplini angajamentele asumate. Întârzierile de livrare anunțate afectează grav lanțurile de aprovizionare a statelor membre și pun sub semnul întrebării imunizarea celor mai vulnerabile categorii de populație. Consider inacceptabile ezitările și întârzierile producătorului, care a beneficiat de plăți masive și anticipate din partea Comisiei Europene, în numele țărilor UE!”, a adăugat Mihai Tudose.

Adauga un comentariu