Local

Iti cauti chirie in Iasi? Pregateste un teanc gros de bani! Preturile sar in aer

Publicat: 15 sept. 2016

A mai ramas putin pana la inceperea noului an universitar, iar pretul chiriilor incepe iarasi sa explodeze. In urma unui studiu facut de o agentie imobiliara, a reiesit faptul ca luna aceasta, in zona Nicolina, o garsoniera de 35 de metri patrati utili este listata pe site-urile de imobiliare pentru suma de 150 de euro pe luna, locuinta aflandu-se la etajul unu din patru, mobilata si utilata. În zona Târgusor-Copou, un apartament cu doua camere de 50 de metri patrati, situat la parterul unei vile, are un pret cerut de 180 de euro pe luna. În zona Alexandru cel Bun, o locuinta cu trei camere, cu o suprafata de 72 de metri patrati, se închiriaza cu 250 de euro pe luna.

Pana la sfarsitul lunii septembrie, preturile vor creste considerabil, ca in fiecare an. Deja, studentii cauta chirii si spera sa le gaseasca la preturi bune. Cu toate ca pe site-urile de anunturi online preturile par accesibile, pentru un apartament ce se inchiriaza pentru 200 de euro pe luna, clientul trebuie sa scoata din buzunar cel putin 600 de euro. Agentul imobiliar percepe un comision egal sau mai mare decat valoarea chiriei pe o luna, iar proprietarul apartamentului solicita plata chiriei pentru luna in curs plus o luna garantie.

Exista si cazul cand proprietarii cer si avans, iar atunci chiriasul este nevoit sa scoata din buzunar aproximativ 800 de euro. In acest moment, un apartament cu o camera de inchiriat in Iasi are pretul cuprins intre 150 si 300 de euro pe luna, iar unul cu doua camere pleaca de la 180 si poate depasi 500 de euro. Pentru case sau apartamente cu 3 sau mai multe camere, preturile sar de 500 de euro si pot depasi 1.000 de euro.



loading...

Adauga un comentariu