Mozaic muzical

Iubita secretă a lui Petrică Mâțu Stoian nu s-a măritat cu artistul deși se iubeau mult. Care a fost motivul

Publicat: 17 nov. 2021
Petrică Mâțu Stoianin costum popular
Petrică Mâțu Stoian avea o relație, însă nu își dorea să facă pasul cel mare cu iubita lui secretă.

Iubita secretă a lui Petrică Mâțu Stoian nu a apucat să se mărite cu artistul deși cei doi se iubeau foarte mult. Trecerea în neființă a cântărețului a lăsat un gol imens în sufletul celor apropiați dar și în cel al colegilor de breaslă. În ceea ce privește viața personală, Mâțu Stoian a fost extrem de discret și a încercat ca tot timpul să iasă în evidență doar prin munca sa.

Artistul a fost căsătorit cu Carmen Mihaela 16 ani, însă în 2012 drumurile lor au s-au separat.

Ce spunea Petrică Mâțu Stoian despre fostul mariaj

După divorțul de Carmen, cântărețul a fost singurul care a făcut declarații.

„A fost un episod mai dificil din viața mea despre care nu vreau să vorbesc că nu interesează pe nimeni.

M-am dedicat foarte mult carierei artistice și, pe lângă asta, cum scrie în Cartea Sfântă: sunt oameni care sunt lăsați de Dumnezeu să fie așa!”, a declarat artistul, într-un interviu mai vechi.

Petrică Mâțu Stoian dezvăluia extrem de rar detalii despre viaţa sa privată. Însă, la un moment dat acesta a povestit în cadrul unui interviu faptul că după mariajul cu fosta soţie nu se mai gândea să facă vreodată acest pas.

De ce nu s-a căsătorit Petrică Mâțu Stoian cu iubita secretă

Cântărețul de muzică populară avea o relație, însă nu își dorea să facă pasul cel mare. Lucrurile între cei doi mergeau extrem de bine și fară un act oficial. Identitatea fostei iubite nu a fost cunoscută şi asta pentru că artistul nu a făcut public acest lucru niciodată.

Când a fost întrebat de urmaşi, Petrică Mâțu Stoian a mărturisit că nu şi-a dorit.

„La recasatorie? Când? Draga mea, timpul meu a trecut! Eu sunt la jumătatea vieții dar acel timp a trecut. Îmi este foarte bine așa, am o relație, sunt foarte bine și mi-aș dori să rămână așa. Să-ți spun o glumă, la o vârstă, ce ar însemnă să te recăsătorești și să vină și ea cu niște figuri, tu cu tabieturile tale și să nu vă potriviți deloc?,

Să încep iar educația, spală-te pe dinți, vezi că nu e bine, mergi la frizer că ți-a crescut părul… Nu! Lucrurile sunt trecute, toate se fac la timpul lor, copiii se fac la timpul lor… Ce să fac, să iau pe cineva ca să nu-mi fie urât?”, a mai dezvăluit regretatul interpret de muzică populară.

Gigi Becali a mărturisit că știe motivele reale ale morții lui Petrică Mâțu Stoian

Gigi Becali a precizat, în emisiunea moderată de Victor Ciutacu, că are informaţii potrivit cărora decesul interpretului mehedinţean nu s-a produs din cauza tratamentului cu oxigen hiperbaric.

„Mîţu Stoian nu a murit de hiperbară, ci de altceva. Nu pot spune mai multe, gata. Nu a murit din cauză că a intrat în camera hiperbară. Nu pot să vă zic mai multe, puteau să vă zică oamenii care mi-au spus şi mie. Dar nu are nicio legătură cu clinica. Nu are rost să discutăm. El nu a murit din cauză la hiperbară. Şi eu în clinica mea am cameră hiperbară”, a precizat Becali.

Întrebat de moderator dacă va oferi informaţii anchetatorilor în cazul în care va fi căutat de aceştia, Becali a răspuns că nu le va furniza informaţii.





Comentarii
  • N-a fost nici o chestie secreta. Relatia era nevasta impresarului, Maria Gusman care a murit in iulie. Era un menage a trois. Multa lume stia, colegi si rude. Are poze publice cu ea, nu era niciun secret, doar ca nu i-a spus si numele la tv. Dupa ea suferea de atatea luni si langa ea a fost ingropat. De aia i-a luat si ii ia barbat-su tot, asta e pretul tacerii de ani de zile. Si-a platit relatia

  • Nu se putea căsătorii că doamna era putin maritată cu impresarul,era atat de vizibil, vacantele ,evenimentele…..acum vor face nunta in cer .

  • Oameni de nimic.
    Nu puteți trăi de grija altora!? Fiecare vede paiul din ochii altora, dar….NU vede BÎRNA din ochii lor.
    Rușine!

  • Birfa nu o mai scoate nimeni din capul omului, nu ai fost nu ști nu vorbi ca te umpli de păcate fiecare cu viata lui și frumos din partea lui ca a fost secretos și birfitor mor de curiozitate, Dumnezeu să-l odihnească pe P M Stoean 🇹🇩 🌹 🎤🕯️.

  • Nici după ce mor nu îi lăsați în pace!!! Până acum nu mai vorbeați de viața lui… cum moare cineva,găsiți imediat să aruncați cu noroi!!!

  • Indiferent ce spuneți a fost un artist iubit de toată țara , muzica lui te școlă de pe scaun indiferent cat de supărat ești sau dince regiune a țării ești

  • Rușine celor care scrieți cu multă răutate despre un artist cum a fost PM STOIAN. În loc sa ziceți DUMNEZEU SĂ-L ODIHNEASCĂ. va interesează viata personală pe care a avut-o.RUSINE.

  • D zeu sa l ierte ! Cine a fost și cine nu, nu este treabă noastră, sa nu mai speculam…sa ne gândim la cântecele lui care ne bucurau auzul Intr un mod plăcut.

  • Nu este adevărat, ce se spune de doamna Gusman.
    A fost o femeie deosebita, și nici Petrică nu ar fi făcut așa ceva. Era că doi frați.

  • Nu este adevărat, ce se spune de doamna Gusman.
    A fost o femeie deosebita, și nici Petrică nu ar fi făcut așa ceva. Era că doi frați.

  • Petrica Matu a fost un mare artist iubit si apreciat de toti romani, dar sa nu uitam ca tot el era si OM…BARBAT….cu multe emotii sufletesi,cu dorinte ,si eu am banuit cand a murit doamna…..ca artistul a suferit prea mult pentru o relatie de prietenie si sa-i faca asa un cavou ,ati obeservat pe cavou poxa doamnei este intre sotul si artist…era o femeie foarte frumoasa,chiar credeti ca artisul era facut din piatra???? M-a frapat cuvintele….a slabit 20 kg. ca a murit sotia impresarului….serios!!!!!!!!!!!Viata fiecarui om este a lui face ce vrea si cei place noi nu condamnam doar ne dam cu parerea asupra unor afirmatii.DRUM LIN PETRICA MATU!!!!!!!!!!!!!!

  • Era așa de sărac că a trebuit să stea el burlac la o familie de căsătoriți?
    Și un ageamiu își dă seama că un artist de talia lui Petrică Mîțu Stoian în preajma unei femei valoroase nu putea să stea așa, fiindcă era domnul Gușman impresar ,să fim serioși,artiștii trăiesc din” sentimente de cea mai înaltă calitate,” ori mîțu nu fuge din fața blidului cu lapte, că nu mă lasă inteligenta,despărțit fiind din 2012 pină în 2021 este ceva vreme.
    El necăsătorit , divorțat, stai așa că ești din piatră ,și sărac lipit.
    Aproape că zic,ce păcate grele oi fi făcut să mă depărtez de femei și toate niste prințese,cum mai am atunci poftă de cintat ,cînd de la brîu în jos sunt în doliu.

  • Bunăa ziua.Asta cam așa este.Vorbim de.tabieturi în casa prietenilor.
    Acasă la noi facem ce vrem.De multe ori și așazisele frății lasă de dorit.C am greu cu încrederea în cei de lăngă noi.Păcat.

  • Eu zic sa o întrebam pe tanti Mercedes sau omida ce părere au despre doar ele sunt clarvazatoare,nu? Ceva a fost acolo dar e mai bine sa nu ….e mai bine asa.A fost și va rămâne un artist de valoare și deosebit.Dumnezeu sa Îl ierte !

  • Eu cred ca ii canta la cimpoi lu Enceanu , s-a zvonit mult ca trecuse de partea cealalta a gardului , dar romanii sunt prea incuiati sa accepte relatiile gay , atata timp cat stau si pupa moaste

  • Mizeria umana se plateste de legea universului!Doamne cata imputiciune ,sa dormi cu amanta si sotul ei intr-un pat doar pt bani.Duceti-va in lumea cealalta mizerie de oameni ce sunteti!Scarbe.

  • FRATILOR CRED CA SUNTETI NISTE CRETINI VOI CEI CARE NU VA VEDETI STALPUL DIN OCHIUL VOSTRU SI VA INTERESEAZA GUNOIUL DIN OCHIUL CELORLALTI…BIETUL OM DEABIA A TRECUT IN LUMEA CELOR FARA DE CUVINTE SI PE VOI VA INTERESEAZA CU CINE A FACUT EL SEX SAU CE ORIGINE SEXUALA AVEA…DENIGRATI NISTE VALORI CARE NE-AU INCANTAT SI NE INCANTA SUFLETELE…RUSINE SA VA FIE…DACA NU VA CONVINE TRECETI MAI DEPARTE NU COMENTATI ABERATII INSEAMNA CA SI VOI FACETI PARTE DINTRE CEI PE CARE II DENIGRATI!

  • Presa spune că a avut o relație cu Roxana…

    Asa spunea intr o emisiune la A.Star dna.cu multe divorțuri la activ cu acelaș domn….

  • Oameni de toate categoriile nu mai intinati numele acestui om , comportament sexual etc.Eu l-am cunoscut personal pe Petrică Matu Stoian.Asa ceva nu se poate.Cum sa scri minciuni deșănțate în așa hal.Petrica nu era nici homosexual,nici nu era într-un menaj a trois.Rusine sa va fie dar la voi rușinea nu exista .De Benone Sinulescu ce-o să mai spuneți.Securitatea înainte spunea că și-a tranșat nevasta.A făcut pușcărie și era de temut mai ceva că Ramaru.Trezirea la realitate oameni (să zicem buni)

  • Presa spune că a avut o relație cu Roxana…

    Asa spunea intr o emisiune la A.Star dna.cu multe divorțuri la activ cu acelaș domn….

  • Asa e, a trait cu madam Gusman . Si a platit pt asta. Casa era a lui, dar pe numele Gusman. Tot a trecut pe numele lor. Mai putin casa de la Isverna. Normal sa accepte impresarul cand avea toata averea pe numele lui si a fetelor. L-a prins cu ea cu ani in urma, inainte de a divorta si i-a pus conditii. Ii lasa in pace dar plateste pt asta. Si a platit cu varf si indesat.Exista poze publice cu el si Gusmanca in postura de nasi. Cautati la profilul FB al cantaretului de la Suceava Ionut Motrici si vedeti poze de la nunta lui cu Petrica si Gusmanca cu lumanari in mana ca nasi. Si sunt destule poze inclusiv pe un profil al lui cu ea in ipostaze nu ca frate si sora. Asa ca, lasati datu peste nas celor ce stiu. Treceti mai departe daca sunteti asa pudici si mistici.

  • Singurul judecator este Bunul Dumnezeu!De ce trebuie sa umplem cu noroi totul,de ce va place numai ce este urit,ce bine va aduc aceste comentarii ,lasati pe fiecare cu pacatele lor,daca tot credeti asta si va vedeti sfinti ,rugati-va si pentru iertarea pacatelor lor ….si credeti ca totul este facut de DIAVOL.Iubiti-va unii pe altii ,nu asa…..va face fericiti si va aduce bine aceasta judecata ? MARE PACAT,VAI VOUA ….NU STITI CE VA ASTEAPTA…..Ma rog pentru voi toti !

  • este posibil dd,nu imi place nu mi a placut niciodata acest om ,de ce trebuie sa suport numai stiri despre el ce vina am eu,este clar ca era cu nevasta impresarului,adevarul este parte a lui dzeu,hai sa lasam fandoselile ieftine,a trait in pacat

  • Cred ca astai adevărul, tot ce sa spus ,amanta era în casa , și la cimitir , unul lângă altul .Astai adevărul, nu o m-ai tați cotita !

  • Adevarul se va afla dupa terminarea succesiunii. Daca surorilor le ramne doar casa de la Isverna, ceva bani din conturi si doar pe numele lui daca or fi , ceva de partajat cu impresarul Gushman, adica cu mult mai putin decat normal, decat averea decedatului, atunci este adevarat ceea ce spune un Anonim. Ca sotia decedata a Dlui Gushman langa care este inmormantat Dl Matzu a fost marea lui iubire iar Dl Gushman stia aceasta si l-a shantajat. Imoral si profitabil dar fara posibilitati legale de dovedit. In mod normal nu accepti sa-ti fie ingropat partenerul de afaceri langa sotia decedata chiar daca nu are un loc de veci. Are familie. Faptul ca nu avea relatii stranse cu surorile s-a vazut. Sora a aflat despre el de la nepot.Sau de la baiatul de suflet Pe careDl Matzu l-a sunat pentru ca era mai aproape de locatia clinicii.Iar daca fiica Dlui Gushman o straina ii era mai apropiata decat surorile atunci inseamna ca ceva sau cineva l-a departat de familie.A profitat ca este divortat,singur, vulnerabil, fara urmasi.Cu o familie decenta si care nu se amesteca in viata lui El dedicat total carierei sale.Care l-a ajutat sa depaseasca singuratatea emotionala.Ciudat dar despre faptul ca era la Clinica Nera fara avizul medicului curant au stiut fiica Dlui Gushman si dansul. Nu s-au dus acolo sa-l ia acasa. Fiica Dlui Gushman este cica medic.Ii stia sigur Fisa medicala.Era cu el on line continuu asha cum a si declarat Ancheta se ocupa acum exclusiv de clinica.Restul ramane sa judece Dumneeu!Cum a ajuns acolo? Oricat de fan on line ai fi nu ajungi la o clinica medicala sau la o alta locatie anume daca nu-ti sugereaza cineva. On lineul Dlui Matu nu pare sa fi fost cautarile pe Google.Ci non stop postari pe FB si on line despre care stia si fiica Dlui Gushman care-l ajuta asha cum a recunscut.De ce se ocupa de parastas dl Gushman? Surorile dlui Matzu nu au nici un cuvant de spus? Ele sunt famila raposatului D Matzu!

Adauga un comentariu