Actualitate

Iulia și cei doi copii, înmormântați în același sicriu. Decizia a fost luată de Alex, tatăl celor mici

Publicat: 06 mai 2022
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Iulia și cei doi copii înmormântați în același sicriu. Decizia a fost luată de Alex tatăl celor mici
Iulia, Alisa și Nicholas vor fi înmormântați în același sicriu, conform deciziei fostului soț

Iulia, tânăra care și-a luat viața împreună cu cei doi copii vor fi înmormântați în același sicriu, în urma deciziei luate de Alex, fostul soț al acesteia. Astfel, Iulia, Alisa și Nicholas își vor dormi somnul de veci împreună, așa cum au fost până în ultimele clipe de viață. Sicriul cu trupurile neînsuflețite au fost depuse la o capelă din Timișoara, unde apropiații le pot aduce un ultim omagiu.

Tânăra care zilele trecute și-a luat viața împreună cu cei doi copii ai săi, aruncându-se de pe un bloc din Timișoara, au fost depuși în același sicriu. Alex, tatăl Alisei și al lui Nicholas, a decis ca mama de 32 de ani și cei mici să-și doarmă somnul de veci împreună și să fie unul lângă altul, așa cum s-a întâmplat până în ultima clipă de viașă.

Iulia a decis să-și pună capăt zilelor, iar în același timp să le ia și viața celor doi copii pe care îi avea împreună cu Alex, bărbatul cu care urma să se căsătorească în curând. Pe ultimul lor drum vor fi tot împreună, așa cum s-a întâmplat până în ultimele clipe de viață.

Iulia și cei doi copii vor fi înmormântați în același sicriu

Tatăl celor mici a decis împreună cu familia sa ca cele trei trupuri neînsuflețite să fie depuse în același sicriu și totodată mama și cei doi copii să fie înmormântați împreună. În cursul zilei de joi, 5 mai, sicriul cu trupurile fără viață ale celor trei a fost depus la o capelă din Timișoara, acolo unde apropiații pot veni să-și ia rămas bun de la Iulia, Nicholas și Alisa.

Cu toții sunt sfâșiați de durere și nu le vine să creadă că s-a putut întâmpla o asemenea tragedie. Tânăra mamă de 32 de ani a recurs la acest gest necugetat la începutul săptămânii, atunci când se afla în drumul spre grădiniță al celor doi copii. Iulia a oprit mașina pe trecerea de pietoni, după care a mers țintă spre blocul de unde avea să se arunce în gol.

O femeia i-a deschis ușa de intrare în bloc, după care Iulia și-a văzut de planul său și a urcat pe acoperișul blocului de zece etaje cu cei doi copii. A sărit ținându-i în brațe pe cei mici și câteva secunde mai târziu trupurile au fost găsite de locatari într-o baltă de sânge în fața blocului.

Iulia urma să se căsătorească și avea probleme cu fostul iubit

Potrivit fostei mame soacre, Iulia ar fi avut probleme cu fostul său iubit, Marcel, un bărbat influent din Timișoara care ar fi amenințat-o și care ar fi terorizat-o în ultima perioadă. Femeia a discutat cu el la telefon, după moartea Iuliei, însă bărbatul nu părea foarte afectat de gestul necugetat al agentului imobiliar de 32 de ani.

Fosta soacră a Iuliei a ținut să-i transmită că el e un criminal deoarece din vina lui ar fi recurs Iulia la un asemenea gest care a cutremurat o întreagă țară și a îndoliat familia acesteia.

„Ea nu ar fi făcut așa ceva. Ea a pornit la grădiniță, nicidecum să se omoare. A fost împinsă de altcineva. Bănuiesc că Marcel, pentru că o teroriza foarte mult. Ea voia să scape, să vină înapoi la noi. I-am cerut explicații. I-am spus că pentru mine este un criminal. Așa îl consider eu. Indirect, mi-a omorât nepoții. I-am zis că până când nu îmi dă explicații că nu e așa, eu așa îl consider. El rămâne așa”, a spus soacra Iuliei într-o emisiune TV.

Adauga un comentariu