Actualitate

Iulia Vântur, alături de o femeie importantă din viața lui Salman Khan. Cu cine s-a fotografiat vedeta noastră

Publicat: 18 feb. 2022
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Iulia Vântur alături de o femeie importantă din viața lui Salman Khan. Cu cine s-a fotografiat vedeta noastră
Iulia Vântur a muncit din greu pentru a-și face un nume la Bollywood

Fără doar și poate, Iulia Vântur este o femeie importantă din viața lui Salman Khan, însă nu este singura, fapt dovedit și de poza recent publicată de frumoasa româncă. Actriță și cântăreață totodată la Bollywood, Iulia și-a făcut o carieră de succes în India. În plus, și pe plan personal îi merge bine, Iulia Vântur având o relație de câțiva ani cu celebra vedetă indiană.

Frumoasa româncă Iulia Vântur a ales în urmă cu câțiva ani să-și încerce norocul în India și se pare că a reușit. Cu sprijinul iubitului ei, Salman Khan, Iulia Vântur a devenit deja un nume în lumea muzicală de la Bollywood. Ajunsă la vârsta de 41 de ani, Iulia Vântur culege acum roadele strădaniei sale, având mai multe apariții în filme și spectacole din India. Însă nu a uitat niciodată cine i-a fost alături și mereu i-a mulțumit pentru ajutor.

Iulia Vântur, alături de o femeie importantă din viața lui Salman Khan

Recent, Iulia Vântur a publicat câteva imagini emoționante în compania unei femei speciale din viața iubitului ei, Salman Khan. Vedeta blondă a postat o serie de fotografii de la ziua de naștere a femeii care înseamnă foarte mult în viața iubitului ei, celebrul actor indian. Totodată, ea nu a ezitat și să-i facă o urare emoționantă.

„La mulți ani! Te iubim și îți doresc să te simți iubită în fiecare zi din viață”, a scris Iulia în dreptul imaginilor în care apare foarte apropiată de aceasta.

Cea căreia i-a dedicat un mesaj atât de frumos este nimeni alta decât Bina Kak, cu care Salman Khan are o relație aparte, fiind extrem de apropiați. Ba chiar aceasta a spus într-o postare despre celebrul actor că, pentru ea, el este deja parte din familie. Cei doi au colaborat și pe plan profesional, Salman Khan oferindu-i, în 2005, un rol în pelicula „Maine Pyaar Kyun Kiya”.

Iulia Vântur, pasiune pentru Sandokan

Încă din copilărie, Iulia Vântur a fost atrasă de lumea filmului indian și de actorii de la Bollywood. Astfel, cu foarte mulți ani în urmă, blondina a făcut o pasiune pentru actorul indian Kabir Bedi, cel care l-a jucat pe celebrul Sandokan. Filmul respectiv a fost urmărit cu placere de milioane de români în anii 80. Astfel, Iulia Vântur a povestit recent despre primul ei actor indian preferat, pe care chiar l-a și întâlnit la un spectacol.

„Kabir Bedi, din filmul «Sandokan», a fost prima mea pasiune. Îl admiram foarte mult și încă îl admir. L-am întâlnit și m-am bucurat foarte mult. La un moment dat, când am cântat la un spectacol de premiere, era acolo și mă susținea. Acela a fost un moment special pentru mine”, a spus vedeta din România.


Imaginile pe care Mihaela Rădulescu le vrea şterse de pe net

Adauga un comentariu