News Flash:

Jaf de milioane de euro ca in filme

5 Ianuarie 2010
815 Vizualizari | 0 Comentarii
O veritabila operatiune de comando in care au fost implicate zece persoane, explozibili si cinci vehicule a fost lansata luni impotriva unei furgonete transportand fonduri in sud-estul Frantei, fiind furata o suma de cateva milioane de euro, relateaza AFP. Atacul asupra convoiului companiei Sazias, care se deplasa la Banca Frantei in orasul Toulon, s-a desfasurat de dimineata in apropiere de Aubagne si nu s-a soldat cu victime. Potrivit unui oficial al companiei, Eric Pernet, convoiul transporta opt milioane de euro, dar agresorii nu au reusit sa detoneze decat doua seifuri din cele patru, putand fura maxim patru milioane de euro. Procurorul din Marsilia, Jacques Dallest, a vorbit de un "comando de zece persoane", "foarte bine organizat". "Au deschis vehiculul folosind explozibil, aceasta presupune mijloace puternice", a declarat acesta, adaugand ca suspectii "au fugit la bordul mai multor vehicule carora probabil le vor da foc". Potrivit lui Mickael Maurid, un angajat al unei companii vecine care a asistat la incident, hotii au lansat o racheta asupra usii din spate a furgonului dupa care au folosit explozibil. Acestia s-au dat drept politisti la bordul unui vehicul cu girofar. In opinia lui Eric Pernet, agresorii au venit cu cinci vehicule, printre care un camion si un jeep care au fost arse la fata locului. Furgonul a fost echipat cu tehnologie de ultima generatie. La sosirea politiei a izbucnit un schimb de focuri, utilizandu-se arme de tip Kalasnikov.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

sazias banca frantei eric pernet jacques dallest mickael maurid
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1607 (s) | 22 queries | Mysql time :0.040339 (s)