News Flash:

Jaful de la Neurochirurgie

27 Martie 2003
746 Vizualizari | 0 Comentarii
•Conducerea Spitalului de Neurochirurgie a achizitionat ace de seringa la un pret de zece ori mai mare fata de cel de pe piata •In timp ce spitalul face plati de 1,5 miliarde lei catre o firma de constructii, telefoanele au fost taiate pentru neplata •Angajari in clinica directorului si reduceri de personal in celelalte

La Spitalul de Neurochirurgie din Iasi mocneste un nou scandal. Exista informatii conform carora oameni din preajma doctorului Stefan Georgescu, directorul Directiei de Sanatate Publica (DSP) Iasi, manevreaza importante fonduri financiare si le dirijeaza catre firmele satelit, care spun ca fac platile catre PSD. In aceste conditii, prefectul ar trebui intrebat ce bani primeste PSD de la anumite societati comerciale particulare de constructii. Este clar ca un asemenea lucru nu poate fi adevarat, dar trebuie luata o masura pentru descurajarea celor care folosesc numele partidului de guvernamant pentru rezolvarea propriilor afaceri. Oricum, conducerea PSD este vinovata de nenorocirea in care se afla sistemul sanitar. Unii dintre medici, care incep prin a primi plicuri cu bani, dupa un timp, vor mai mult. Intai se incepe cu un plic, apoi, ca director de spital, se trece la comisioane grase, incasate de la furnizorii de servicii ale spitalelor iesene. In tot acest timp, organele de cercetari penale se ocupa cu arestarea unor nenorociti care fura o gaina, de foame. Nimeni n-ar trebui sa uite ca functiile sunt trecatoare, in timp ce oamenii trebuie sa ramana oameni. La Neurochirurgie, refuzul de a accepta revenirea in functie a directorului financiar-contabil Iuliana Olaru naste noi tensiuni. Pentru ca aceasta deranjeaza anumite interese oculte, deservite probabil si de Politie, care pare sa se fi aliat cu grupurile de interese, acesteia i se pun piedici la reintegrarea in spital. Reporterii cotidianului ZIUA de Iasi au intrat in posesia unor informatii pe baza carora la Neurochirurgie este vorba de furturi serioase. Pe vremea directorului Tetraru, lucrurile mergeau prost, dar acum merg si mai prost si exista si acuzatii de furt. ZIUA de Iasi nu este partizanul nimanui, nici al fostului director Tetraru, nici al actualului director Costin sau a altora ce nu sunt corecti. Vom reveni cu amanunte prin care va fi demonstrata adevarata mafie din sistemul sanitar.

In conditiile in care sistemul sanitar iesean trece printr-o criza acuta, la Spitalul de Neurochirurgie acele de seringa au fost achizitionate la un pret de zece ori mai mare fata de cel existent pe piata. Unitatea medicala a achizitionat ace de seringa cu 8.100 lei bucata, fata de 810 lei. Conform informatiilor detinute, acele de seringa au fost achizitionate de la SC Crio 2 SRL, din Iasi. Solicitat sa explice aceasta diferenta de pret, directorul acestei firme, Ioan Ambrozie, a replicat: "In ce calitate ma intrebati dumneavoastra daca am livrat sau nu ace de seringa la Spitalul de Neurochirurgie?"
De cateva zile, la Spitalul de Neurochirurgie nu mai functioneaza nici un telefon. Nimeni nu poate lua legatura cu unitatea medicala, deoarece Romtelecom a taiat telefoanele din cauza datoriilor pe care spitalul le are catre serviciul de telefonie. Ieri, au fost cumparate cartele telefonice in valoare de o jumatate de milion de lei, doar pentru Serviciul de Aprovizionare. Facem precizarea ca acest spital este singurul la care pot apela bolnavii din toate judetele din Moldova. In schimb, conducerea unitatii a facut plati in valoare de 1,5 miliarde lei catre firma de constructii ce a executat lucrarile de reparatii la spatiul unde va fi instalat noul computer tomograf. Investitia de 1,5 miliarde lei consta in montarea de gresie si faianta. Astfel de plati sunt facute in conditiile in care din spital lipsesc medicamentele, materialele sanitare, iar bolnavii sunt obligati sa scoata bani din buzunar pentru medicatie. Cu suma de 1,5 miliarde lei ar fi putut fi achizitionate medicamente si pacientii nu ar mai fi trebuit sa scoata bani din buzunar pentru acestea. Tot din informatiile pe care le detinem, in Clinica de Neurooftalmologie a Spitalului de Neurochirurgie, condusa de prof. dr. Danut Costin, directorul unitatii medicale, s-au facut multe angajari, in timp ce in clinicile de neurochirurgie se fac reduceri de personal.

Directorul ignora o hotarare judecatoreasca

Fostul director financiar-contabil al Spitalului de Neurochirurgie, Iuliana Olaru, a castigat procesul cu Directia de Sanatate Publica Iasi. Aceasta a actionat in instanta Directia de Sanatate Publica (DSP) dupa ce a fost destituita din functia de director financiar-contabil al spitalului amintit. In baza unei hotarari judecatoresti definitive si irevocabile, conducerea DSP a emis o decizie prin care Iuliana Olaru este reinstalata in functie. Ieri, prof. dr. Danut Costin, directorul spitalului, nu a luat in consideratie decizia emisa de DSP. Facem precizarea ca, la vremea demiterii directorului Olaru din functie, datoriile Spitalului de Neurochirurgie se cifrau la aproximativ 24 miliarde lei, in timp ce acum se ridica la peste 60 miliarde lei.
Ovidiu NEMTANU
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1303 (s) | 22 queries | Mysql time :0.015730 (s)

loading...