Actualitate

Jaful perfect a fost finalizat chiar sub ochii justitiei. Nimeni nu stie cum au disparut zeci de miliarde

Publicat: 27 mai 2015
1

@ La sfarsitul anului trecut Fiscul iesean constata o frauda uriasa la una din societatile comerciale verificate @ Acum autoritatile si-au dat seama ca nu au nici cea mai mica solutie de recuperare a banilor

Autoritatile fiscale au reusit sa scoata la lumina o frauda uriasa cu un prejudiciu de circa 2 milioane euro adus bugetului statului, dar din nefericire se vor multumi si de aceasta data cu faptul ca au constatat faptele de evaziune fiscala deoarece nu se stie cum se vor recupera banii. Zilele trecute firma SC Safira Expert SRL a intrat in insolventa, iar magistratii Tribunalului Sindic au constatat cu aceasta ocazie ca societatea comerciala are conturile goale si nici nu detine bunuri. Decizia de deschidere a procedurii generale a insolventei a fost luata ca urmare a unei cereri depuse de Fisc. Totul a decurs conform Legii numai ca dupa cum s-a mai precizat autoritatile se afla acum in fata unei dileme si anume nu stiu cum vor fi recuperati banii. Lichidatorul a facut mai multe adrese la Oficiul Judetean de Cadastru si Publicitate Imobiliara, dar si la alte autoritati publice pentru a verifica daca firma detine bunuri imobile. Institutiile respective au raspuns ca firma nu are cladiri si terenuri, iar Serviciul de Inmatriculari Auto a transmis ca societatea nu detine autoturisme. De asemenea, conturile bancare identificate pe numele societatii sunt goale.

Daca in cazul celorlalte societati comerciale Directia Regionala de Finante reuseste sa puna sechestru chiar daca inregistreaza datorii de numai cativa lei, in cazul SC Safira Expert SRL s-a constatat ca societatea a reusit sa se sustraga constant in ultimii doi ani de la plata datoriilor catre bugetul statului. In urma unor calcule s-a constatat ca paguba facuta de administratorii acestei firme prin fapte asociate infractiunii de evaziune fiscala se ridica la circa 75 miliarde lei vechi. Suma a fost stabilita in lei noi. „Pentru aceasta firma s-au stabilit obligatii suplimentare la bugetul de stat in valoare de 7.494.514 lei din care numai la TVA s-a stabilit o diferenta suplimentara de 3.022.991 lei”, au spus surse din cadrul Fiscului.

Din nou facturi false

Intre timp s-au calculat o serie de penalitati, iar in prezent societatea datoreaza statului suma de 8.663.289 lei. Firma este inregistrata pe numele Brandusei Stanescu, sotia lui Rupi Stanescu din Lunca Cetatuii, si are ca obiect de activitate „comertul cu ridicata al metalelor si minereurilor metalice”. Prin urmare firma a fost implicata in comertul cu fier vechi. Cele mai multe venituri au fost realizate in perioada 2012-2013. Pentru deducerea TVA, administratorii firmei au prezentat documente prin care au incercat sa arate ca au efectuat achizitii de la firma SC Neculai Fraga SRL din Grajduri. Cel mai probabil familiile de rromi care controleaza cele doua firme sunt inrudite si au incercat sa se acopere reciproc cu documente in tentativa de a insela statul. S-a constatat ca achizitiile respective nu au fost efectuate niciodata si totul a fost o alta tentativa de a eluda plata unor sume care se cuvin bugetului statului. De asemenea, din suma totala de 7.494.514 lei s-a constatat ca 2.467.511 lei reprezinta impozit pe venit neachitat. Si pentru a evita plata impozitului pe venit firma a inregistrat in contabilitate unele cheltuieli fictive care ar reprezenta achizitii de bunuri si servicii. Insa pentru a justifica aceste cheltuieli nu au fost prezentate documente justificative conform legii cum ar fi note de intrare-receptie, contracte de achizitie sau facturi care sa indeplineasca calitatea de document justificativ. La finalul procedurii de insolventa cel mai probabil se va cere judecatorilor sa aprobe ca administratorii firmei sa raspunda cu averea personala pentru prejudiciul adus statului prin procedura „atragerea raspunderii administratorului”. Daca administratorii detin niste palate tiganesti in Lunca Cetatuii, este greu de crezut ca acestea vor fi vandute la un pret de 2 milioane euro, astfel incat sa-si recupereze si statul taxele si impozitele neincasate.





Comentarii
Adauga un comentariu