Actualitate

Jandarmeria Română a dat peste 200 de amenzi după protestele din cele 24 de localităţi. Protestării se vor aduna din nou

Publicat: 29 mart. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Jandarmeria Română a dat peste 200 de amenzi după protestele din cele 24 de localităţi. Protestării se vor aduna din nou
Până în prezent, s-au dat 219 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 99.000 de lei, organizatorilor manifestărilor şi participanţilor, dar imaginile surprinse vor fi analizate pentru a fi identificate şi sancţionate toate persoanele care au încălcat legea

Protestele din noaptea de duminică spre luni nu au rămas fără consecințe. Jandarmeria Română a transmis, luni, 29 martie 2021, faptul că în cele 24 de localităţi care au avut loc proteste, s-au acordat amenzi. Astfel, în şapte dintre orașe s-a depăşit numărul maximum de participanţi prevăzut de lege, adică 100 de persoane. Până în momentul de față, s-au acordat nu mai puțin de 219 sancţiuni contravenţionale, în cuantum total de peste 99.000 de lei, organizatorilor manifestărilor şi participanţilor.

Forțele de ordine au menționat că imaginile surprinse vor fi analizate pentru a fi identificate şi sancţionate toate persoanele care au încălcat legea. În București s-au dat 29 de amenzi, mare parte dintre acestea pentru părăsirea locuinţei în intervalele orare în care deplasarea a fost restrânsă pe timpul stării de alertă.

Protestele din România au fost pașnice

Jandarmeria Română a transmis luni, într-un comunicat de presă, că forțele de ordine au asigurat măsurile de ordine şi siguranţă a participanţilor la protestele ce au avut loc, duminică, în 24 de localităţi, echipele de dialog ale Jandarmeriei informându-i pe participanţi despre prevederile legale în vigoare, precum şi consecinţele legale ale nerespectării acestora.

La nicio manifestaţie, nu au fost înregistrate incidente de natură să tulbure ordinea publică.

„Până la acest moment, au fost aplicate organizatorilor şi participanţilor 219 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 99.000 de lei, în principal, pentru nedeclararea manifestaţiilor, desfăşurarea acestora în intervalul de timp în care normele legale prevăd restricţionarea circulaţiei şi permit deplasarea în afara locuinţei pentru motive strict reglementate, precum şi pentru nerespectarea măsurilor de protecţie sanitară”, afirmă reprezentanţii Jandarmeriei Române.

În 7 localități s-a depășit numărul maxim de participanți

Potrivit informațiilor transmise de Jandarmeria Română, în 7 dintre cele 24 de localităţi în care au avut loc manifestaţii publice, s-a depăşit numărul maxim de participanţi prevăzut de lege, respectiv 100 de persoane.

„În continuare, vom analiza imaginile operative pentru identificarea şi sancţionarea tuturor persoanelor care au încălcat legea. Facem precizarea că, pe timpul stării de alertă, numărul maxim permis pentru participarea la adunări publice declarate este de 100 de persoane, cu respectarea tuturor măsurilor de siguranţă sanitară”, precizează Jandarmeria Română.

Zeci de amenzi date de Direcția Generală de Jandarmi București

De asemenea, la rândul său, Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti transmite precizări în legătură cu adunarea publică desfăşurată în Capitală, în zona Piaţa Universităţii şi Piaţa Victoriei, pe timpul nopţii. Conform informațiilor vehiculate, protestatarii au transmis faptul că și în seara aceasta se vor aduna pentru a manifesta împotriva restricțiilor impuse în România.

„Am asigurat, permanent, măsurile de ordine şi siguranţa participanţilor la această manifestaţie. Prin elementele noastre de dialog, am adus la cunoştinţă prevederile legale în vigoare şi am îndemnat la respectarea lor. Totodată, Jandarmeria Capitalei a aplicat, până în prezent, 29 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 14.000 de lei, astfel:

– 26 de sancţiuni contravenţionale conform Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare, pentru nerespectarea interdicţiei de a părăsi locuinţa în intervalele orare în care deplasarea a fost restrânsă pe timpul stării de alertă, în valoare totală de 13.000 lei;

– 3 sancţiuni contravenţionale conform Legii nr. 55/2020, pentru nerespectarea măsurilor de protecţie sanitară de către participanţi, în valoare totală de 1.000 de lei”, arată Jandarmeria Bucureşti.

Adauga un comentariu