News Flash:

Jenson Button, noul rege al ploii

6 Aprilie 2009
645 Vizualizari | 0 Comentarii
Jenson Button noul rege al ploii
Marele Premiu al Malayesiei, a doua etapa a sezonului 2009 al Campionatului Mondial de Formula 1, s-a incheiat dupa doar 33 de tururi din cele 56 programate din cauza ploii torentiale, care a luat cu asalt circuitul de la Sepang. Dupa aproape o ora de asteptare, oficialii FIA au decis incheierea cursei, ordinea finala fiind determinata de clasamentul din turul 33. In aceste conditii, britanicul Jenson Button de la Brawn GP a obtinut a doua victorie a sezonului, pe urmatoarele pozitii ale podiumului de premiere clasandu-se germanii Nick Heidfeld (BMW-Sauber) si Timo Glock (Toyota). S-au mai clasat in puncte la finalul intrecerii scurtate italianul Jarno Trulli (Toyota), brazilianul Rubens Barrichello (Brawn), australianul Mark Webber (Red Bull-Renault), britanicul Lewis Hamilton (McLaren-Mercedes) si germanul Nico Rosberg (Williams-Toyota). Cursa de la Sepang a inceput intr-un ritm foarte ridicat, Jenson Button pierzand sefia intrecerii in primul viraj, cand Nico Rosberg s-a instalat la conducere. In spatele germanului de la Williams s-au instalat Jarno Trulli si Jenson Button, fostii campioni mondiali Fernando Alonso si Kimi Raikkonen completand topul cinci. Prima intrare programata la boxe a modificat ordinea in fruntea cursei, Button revenind la sefie, cu pilotii Toyota in urmarirea sa. La inceput sub forma de previziune, ploaia si-a facut aparitia pe circuitul malaysian, primul care a schimbat pneurile fiind Kimi Raikkonen. Decizia finlandezului s-a dovedit a fi pripita si total neproductiva, pana la inundarea totala a circuitului, campionul mondial din 2007 pierzand nu mai putin de 11 locuri in clasament. Turul cu numarul 31 a dus la introducerea masinii de siguranta pe circuit, doua tururi mai tarziu oficialii luand decizia de a arata steagul rosu. Pilotii au oprit pe linia dreapta din fata boxelor, asteptand in ploaie hotararea comisarilor, aceasta venind dupa aproape o ora de asteptare, timp in care a continuat sa ploua torential. In cele din urma, cursa a fost oprita definitiv si victoria atribuita lui Jenson Button, liderul din turul 33. Primii opt piloti clasati au primit doar jumatate din punctele care se atribuiau in mod normal, in conformitate cu litera regulamentului in cazuri cand nu se acopera 75 la suta din totalul tururilor programate. Urmatoarea intalnire cu Marele Circ este programata in intervalul 17-19 aprilie, cand este programat Marele Premiu al Chinei de la Shanghai.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1228 (s) | 22 queries | Mysql time :0.019087 (s)

loading...