News Flash:

Joburi de vacanta

10 Iulie 2000
976 Vizualizari | 0 Comentarii
Vara tropicala ii expediaza pe batranii pensionari nadusiti la umbra, ca sa le tina companie 'maidanezilor', oarecum, comunitari. Mare dever mare, la una din tonetele cu racoritoare plasate in plin centrul orasului. In jurul dozatorului, aferati nevoie mare -- doi absolventi de gradinita. Abia atingand tejgheaua curtata de roiul mustelor si albinelor lacome de nectar, junii vanzatori Caius si Raducu isi ofera, sinucigas, xarmadeix zumzaitoare puse pe jaf, barbiile manjite de dulceata "marfurilor" din care au avut timp berechet sa se-nfrupte pana la indigestie. Sarcinile si le-au impartit, riguros: unul, cu vreo doua degete mai inaltut, oficiaza, grav, umpland paharele pana la refuz; celalalt, alcatuit numai din cercuri si gropite, primeste banii, ii numara, se mai incurca, o ia de la capat, da restul, uf! Oricum, judecand dupa mutritele radioase ale micilor "angajati", succesul afacerii pare indiscutabil. Clientii, multi dintre ei panditi, iminent, daca nu de apoplexie, macar de o insolatie de zile mari, isi descopera, totusi, niste resurse nebanuite de voiosie -- intru agrementarea cozii latite pe asfaltul lichefiat si tachinarea liliputanilor negustori. "Nenea, domnu', mi-ati dat 10.000, stati sa va dau restu'!"-- il interpeleaza Raducu pe tipul obez dotat cu niste falci impozante batand in violet, si a carui camasa, uda leoarca de transpiratia care-i tisneste din toti porii, ameninta sa explodeze din toate cusaturile."Lasa, taca, tine-i tu si sa cresti mare!"-- icneste, binevoitor, barbatul a carui atentie pare sa se fi concentrat, dramatic, asupra dificilei sarade estivale: "Ce sa aleg: sa traversez, riscand sa fiu luat in bot de xanimalu'x care-si repede autobuzu' de parca mi-a pus gand crunt, de moarte? Sa pasesc mai departe, pe trotuarul insorit, si sa ma-ngramadeasca, dracu', infarctu' langa semaforu' de colo?"
Glasciorul lui Raducu clopoteste, triumfator: "Caiuseee, s-o' facut 'trijdimii' di lei!" Replica "fratelui de cruce"-- cum se recomandase, intre timp, Caius, tisneste, prompt: "Trijdimii? Ha, ha, da' ai uitat si di aia 5.000 de lei pe care ni i-o lasat tanti Sanda? Aviem triis'cinci di mii!" Capital, nu gluma. Si cand te gandesti ca suntem abia la pranz...

"Ca americanii!"

... mai precis, in pauza de pranz: cei doi "ucenici" sunt somati de patronul lor -- un ins jovial de vreo 30 de ani care cauta, din rasputeri, sa nu plesneasca de ras, altfel, riscand, cum ne sopteste el aproape-conspirativ, "sa-si piarda si bruma de prestanta cu care abia reuseste sa se impuna in fata acestor xangajati cu-n statut mai speciala ai sai"-- sa treaca, urgent, la "masuta lor" pe care aburesc, apetisant, niste portii uriesesti de pizza care l-ar face pe un sofer de cursa lunga, chiar satul fiind, sa-nghita in sec. Caius si Raducu se conformeaza ordinului, zburatacind si harjonindu-se, pret de cateva minute, in jurul scaunelor. E timpul sa ne luam misiunea in serios, solicitand, cu deplina curtoazie, celor doi strengari, "un interviu, de-adevaratelea, chiar pentru un ziar care apare, aici, la Iasi". In spiritul adevarului, trebuie sa marturisim ca mobilul secret al acestei insolite cereri viza, inainte de toate, urgenta "priponire" a nazdravanilor nostri, in fata farfuriilor ce amenintau cu o decolare intempestiva in directia incruntatei palarii de pai tremurand, la unison, cu naduful titularului sau de la masa vecina -- un pensionar care-si inghite, cu noduri, iaurtul. Si dojenile cu care, observasem, murea de pofta sa-i "scuture" pe ciripitorii "functionari" in pantaloni scurti.
"A cui a fost ideea? A lu' nimenea... a lu' Caius. Iel zicea c-o vazut -- intr-un film american sau nemtesc, sau englezesc, nu mai tin minte -- doi copii, aaa... doi baieti ca noi, si care lucra' la un patron care i-o pus... i-o loat la el, ca sa-i faca niste treaba, ca tot erau ei in vacanta de vara si se plictiseau sa steie degeaba, toata ziua!" -- preia Raducu, cadetul, initiativa. "Da, asa-i! Ca si taticu' meu mi-o zis ca ma lasa sa imuncesca, pana-ncepe scoala. Si i-o spus si lu' mamica, ca sa-m' deie drumu', sa ma lase sa lucrez la... haa... la nenea asta cu sucurile. Fin'ca tatu' meu zicea ca-i mai bine sa ma-nvat, de mic, cum se face un ban. Caaa si americani' tot asa se-nvata, s-ajung, pe urma, patroni din aia mari, cu milioane de dolari si cu masini!"-- ne lamureste Caius, completandu-si prietenul si asociatul. "Cat castigam? Ohooo, pai... destul de mult, n-ati vazut? O zis asa, domnu' de la restaurant, ca ne ia vreo cateva zile, ca sa dam o... proba sau cum ii zice, sa vada ce stim sa facem, si ca daca trecem examenu' asta, ne angajeaza pe amandoi. O promis ca ne face si d-ala, cum se cheama... xcontacta (contract, n.r.)" -- ni se confeseaza Caius. "Ii bine -- aproba Raducu. Pai, ce, decat sa umblam-haimana, pe la strand sau prin parc, si sa ne plictisim, si sa ne batem cu alti baieti, mai bine-i sa muncim (nu-i greu deloc, sa stiti, tanti!), si asa, mai capatam si bani!... Nu prea multi; da', nici nu avem, noi doi, nevoie chiar de asa multi bani. Noua ne xtrebex numa' pentru... suc (rade strengareste), pentru cinema -- ca, nu-i asa, nu-i frumos sa intram fara bilet, si sa ne alunge omu' ala de la usa! O sa ne mai iloama s-o minge, mai vrem sa ne cumparam si doua jocuri... Si, cam atata, fin'ca restu' le avem acasa, de la parintii nostri. A, da: s-o sa ne mai iloama si caiete, s-alte lucruri care ne cere (sic!) la scoala. Ca, de la toamna, intram in clasa I-a"...
... Ne place sa credem ca, din capitalul agonisit in respectiva saptamana de proba, duetul siamez din blocul vecin -- Caius si Raducu, va fi reusit sa-si puna-n opera, macar, o parte din proiectele inaripate pe care cei doi ni le impartasisera cu ocazia amintitului "briefing". Spunem asta pentru ca, la numai cateva zile de la sprintara noastra convorbire, i-am gasit in parc, catarati, spate-n spate, pe spatarul unei banci proaspat vopsite.
-- V-am prins, hotomanilor! Chiuliti in timpul serviciului! -- i-am interpelat, cu o mimica complice.
-- Nu chiulim, tanti! -- a ripostat, demn, Raducu, cu un firicel de glas prevestind tragedii si cascade de lacrimi prea-indelung zagazuite. Am ramas... someri! Ne-a gonit nenea ala: o zis ca beam prea mult suc si nu xfacema nimica!
Blestemat sa fie cine indrazneste sa rada! ne-am pus noi la punct, cu severitate, presimtindu-ne oarece chicoteli irepresibile, la auzul teribilei calomnii. N-am ras. Alegandu-mi cu grija vorbele, am cautat sa-i consolez pe micutii mei prieteni, pana cand -- scopul scuza mijloacele, nu? -- mai cu pilde si istorioare "educative", mai cu glumite caznite si surasuri acrisor-albastre -- ne-am pomenit tustrei cu gura pana la urechi. Nostimii mei prieteni fiind inzestrati, printre altele, si cu un pronuntat simt al umorului, nu s-au lasat prea mult rugati (mai ales, dupa ce i-am asigurat ca astfel de necazuri se-ntampla si pe la case mai mari), pentru a-si converti prima lor patanie "din campul muncii" intr-o aventura de tot hazul...

•Roman, major, vaccinat. Si, nitelus, criminal...

Vocea buticarulu' nationale: "Apai, io sa stiti ca nu m-as incurca, nici sa ma taiet', cu haimanale d-aieste! Ca, daca-m' fura sau im' strica ceva pan dugheana asta -- pe care-am dat cateva milioane! -- raman io cu paguba, fin'ca n-am cum sa-i trag la raspundere: n-au contract, deci n-au raspundere, s-apoi mai sunt si minori..." (Paula F., 44 de ani). •"Daca vor sa lucreze-n timpu' vacantei de vara, n-au decat! Sa se duca pe litoral, ori prin vreo statiune de munte! Matale-m' spui ca si presedintele Frantei, xSaraca (este vorba despre Jacques Chirac, n.r.) o lucrat cand o fost student, pe undeva, prin America. Pai, duduie, dta ii compari pe francezi sau pe nemti cu romanasii nostri? Atuncea, inseamna ca nu stiti deloc ce hoti is ai nostri -- inca de pe olita, asa sa stiti de la mine! Io una m-am xfripta o data, si bine de tot, asa ca acuma po' sa va zic ca m-am lecuit pe viata! Am iloata o xteapax de vreo paispe milioane de lei, in '98, vara, de la doi xjmecherix care mi-or zis ca ereau studenti la Arte Plastice si ca vor sa stranga bani ca sa-si ieie culori si panze de pictat. M-or jefuit aceia, de mi-or mers fulgi', si, pe urma, vorba ceea: prinde hoti', scoate-le ochi'!... Nu si nu! Nu-m' mai trebui' xsezonerix cat oi mai sta la taraba asta!"(Jana, 39 de ani).
Inainte de toate, se cuvine sa precizam ca nu am facut greseala de a dilata, peste masura, episodul eroico-ludic prin care trecusera simpaticii nostri "disponibilizati" de-o schioapa. Din fericire, sau din nefericire, mintea adultului pare sa fie, cum ar spune dl Iliescu, ceva mai "complexa", astfel ca acea semi-victorie a noastra -- anume, revenirea "soarelui" pe obrajorii gata "prajiti" ai micilor mei prieteni ne oferise doar o meschina satisfactie partiala. Fireste, nici prin gand nu ne trecea sa-i invinovatim pe simpaticii pustani pentru acea bizara dispozitie gen "rasu'-plansu'" care ne cotropise, parca, din senin. Vinovat era, cum probabil va inchipuiti, in primul rand... creierul omenesc deprins sa "proceseze" ganduri si asociatii de idei care de care mai disparate si nastrusnice. Acest apetit nesecat facandu-ne, in cazul dat, sa deplangem o anumita inclinatie, endemica, pe care o manifesta "romanul-closca", mereu dispus sa intervina, de o maniera hiper-protectionista, pentru a bloca fie si cea mai timida initiativa care denota vointa de autonomie, naturala, a copilului si adolescentului (uneori, aceasta tendinta de supra-protectie paterna dainuind pe intreg parcursul vietii respectivelor vlastare!). De unde, credem, si inutilitatea semnalarii acelui paradox care rezulta, punctual, dintr-o asemenea abordare, hm, "detasata" atat a logicii formale, cat si a responsabilitatii adultilor fata de tinerele generatii. Caci, majoritatea parintilor sau educatorilor ar trebui sa recunoasca urmatoarele: anume ca, daca ne place sa-i "pisam" pe copiii nostri, pe elevii si studentii nostri, cu sfaturi -- si bune, si rele, permitandu-ne, nu rareori, chiar unele gesturi de ferma "castrare" a impulsurilor lor asa-zis " independentiste"; daca tinem, mortis si sistematic, sa le intrerupem jocul copiilor nostri, cand le e lor lumea mai draga, si indiferent sub ce pretexte; daca le refuzam, frecvent, dreptul legitim de a cauta, de a incerca, de a gresi; atunci, date fiind premizele enuntate, nu ar trebui sa se conteze pe noi -- vezi, draga Doamne, niste persoane mature si, deci, apte sa hotarasca, prin procura, asupra Binelui si Raului ce planeaza deasupra mintilor crude ale progeniturilor proprii, sau a celor incredintate spre "formare" (sic!) -- ca vom cadea victime nesfarsitelor scrupule, ezitand sa le reprosam, cu perfecta dezinvoltura, tinerilor nostri, carentele lor in materie de... initiativa personala, absenta totala a curiozitatii fata de nou, fata de formule nemaiincercate, a spiritului inventiv, precum si absenta propensiunii, naturale si atat de umane, spre aventura. Consecutiv, acesti adulti trebuie sa se impace, in fine, cu ideea ca toate nemultumirile lor legate de "apatia", de "anormala dependenta a copiilor lor fata de ceea ce spune/interzice mama, tata, bunica", reprezinta, in fond, propria lor creatie. Constienta, de cele mai multe ori. Asta este situatia: dictatura a murit, persista, insa, suveran, vechiul reflex totalitar de a interzice orice, cu orice pret, chiar daca, normal ar fi fost ca asemenea reflexe sa fie maturate, rapid, de permisivitate -- o permisivitate bine-inteleasa, evident! De aceea, se impune, si-n acest domeniu al educatiei tineretului, o serioasa liberalizare a initiativei personale, la urma urmelor, a vointei individuale, a poftei de a face /incerca si gresi; liberalizare care trebuie sa o ia inaintea tuturor interdictiilor prostesti prin care adultii in pana de autoritate incearca sa se legitimeze, prin obstructii de tot felul, in fata celor mai tineri. Altfel spus, parintii si educatorii trebuie sa accepte ca asemenea calitati laudabile au nevoie de un exercitiu indelungat, care debuteaza inca din prima copilarie; sa inteleaga ca numai o asemenea modulare si perfectionare a insusirilor native este in masura sa contribuie la reala maturizare a copilului/ adolescentului, sa configureze personalitatea viitorului intreprinzator -- a omului care stie ce vrea, stiind, in acelasi timp, care sunt riscurile si consecintele benefice pe care este obligat sa si le asume, in deplina cunostinta de cauza. In definitiv, daca doriti, tocmai acestea sunt si calitatile bazale pe care, noi, romanii, ne-am obisnuit, comozi si inertiali cum ne stim, sa le invidiem cel mai tare la occidentalii care -- spre neta deosebire de noi -- sunt mereu responsabili, mereu determinati in fiecare dintre demersurile lor. Calitati exprimand, in egala masura, monumentala distanta care desparte abulia noastra cvasi-congenitala, de vointa lor rationala, de motivatia lor intotdeauna precizata -- INAINTE de trecerea la actul propriu-zis. Si, daca vom admite consideratiile de mai sus, atunci, probabil ca am putea conveni si asupra acelui imperativ de ordin psiho-social care postuleaza nevoia "inca unei revolutii" pe care o resimte tot mai acut societatea romaneasca. Fara discutie, cea mai grea revolutie, desi nesangeroasa, intrucat ea trebuie sa opereze la nivelul mentalitatilor noastre de sorginte patriarhala si neo-comunista, ca sa nu spunem bolsevica.
Svetlana NEDELCU
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1503 (s) | 22 queries | Mysql time :0.030556 (s)