Titlurile zilei

Jos pălăria pentru aceste femei din Iași! Au fost premiate de președintele Klaus Iohannis, pentru că sunt cele mai bune. „Toți meritam un premiu, a fost un an extrem de greu”

Publicat: 29 iul. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Jos pălăria pentru aceste femei din Iași Au fost premiate de președintele Klaus Iohannis pentru că sunt cele mai bune. Toți meritam un premiu a fost un an extrem de greu
Medicul Angelica Hristea și asistenta Laura Ilie, premiate de Ziua Națională a Ambulanței

Medicul Angelica Hristea și asistenta Laura Ilie au fost nominalizate cu merite deosebite în lupta pentru salvarea vieții, în cadrul evenimentului organizat la Iași de Ziua Națională a Ambulanței. Acestea sunt angajate în cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Iași din anul 2007 și premiile le vor fi înmânate chiar de președintele țării, Klaus Iohannis

Munca depusă în cei 14 ani de activitate în cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Iași (SAJ) le-a fost răsplătită. Asistenta medicală Laura Ilie are 45 de ani și lucrează din anul 2007 în cadrul SAJ Iași. Din cei peste 400 de asistenți ai SAJ, a fost nominalizată și felicitată pentru meritele deosebite obținute în lupta pentru salvarea vieții. Laura Ilie a debutat în cadrul SAJ Iași ca operator registrator de urgență.

„Eu m-am angajat în anul 2007, acum 14 ani, ca operator registrator de urgență la ambulanță, iar între timp am urmat cursurile Facultății de Medicină din Iași. Am absolvit facultatea în 2009, iar din anul 2012 am început activitatea de asistentă pe ambulanțele din cadrul SAJ Iași. De aproximativ doi ani lucrez și ca dispecer medical în cadrul dispeceratului integrat și a celui de transport. Vreau să vă zic că este o meserie extrem de frumoasă.

Lucrând ca asistentă atâția ani am dobândit multe experiențe variate, iar cele mai frumoase sunt momentele în care reușești să salvezi viața unui pacient sau măcar să îi alini suferința. Am avut de-a lungul timpului și nașteri, și tot felul de solicitări. Este o activitate foarte intensă la noi și multă încărcătură emoțională. Activitatea intensă cred că ne atrage pe noi, cei care lucrăm pe amblunață. Noi nu, sigur nu vrem să ne schimbăm locul de muncă cu unul din spital”, a declarat Laura Ilie, asistent medical SAJ Iași.

Angelica Hristea este medic în cadrul SAJ Iași de 14 ani

Medicul Angelica Hristea are 46 de ani și este cea de-a doua angajată a Serviciului de Ambulanță Județean care a fost nominalizată pentru meritele deosebite în lupta pentru salvarea vieții! Aceasta și-a început activitatea în substația Târgu Frumos, în urmă cu 14 ani. Sutele de misiuni la care a participat au marcat-o și au avut o semnficație aparte pentru ea, însă există una pe care nu o poate uita niciodată.

„Am început în anul 2007 și am lucrat timp de 5 ani ca medic în substația de la Târgu Frumos. Acolo lucram în condiții destul de grele, pentru că asiguram asistența medicală și în zona spre Roman, spre Pașcani și Hârlău. Eram acolo ca la o răscruce de drumuri. Cel mai greu era că timpul era foarte mare în care eram singură cu pacientul și trebuia să-l duc în siguranță până la spital. După 5 ani, când am venit la Iași, pentru că era nevoie de medici, situația a fost alta.

A fost puțin mai bine. Recent am fost numită și director medical în cadrul SAJ Iași. Am trecut prin multe, foarte multe accidente, foarte multe situații de criză, dar am reușit să le duc la capăt. Dacă există o misiune care m-a marcat cu adevărat este când am avut un pacient în stop cardio-respirator, pe care am reușit să-l salvez, iar ajunși la spital a avut puterea să îmi spună «mulțumesc». Acel cuvânt pentru mine înseamnă tot”, a precizat dr. Angelica Hristea.

Medicul Angelica Hristea și asistenta Laura Ilie vor fi premiate de către președintele Klaus Iohannis

Ceremonia de premiere a celor două angajate de la Serviciul de Ambulanță Iași a avut loc ieri-seară, în jurul orei 20:00, la Palatul Cotroceni, unde au fost premiați toți medicii și asistenții medicali din întreaga țară. Premiile au fost înmânate chiar de președintele României, Klaus Iohannis.

„Am fost surprinsă când am aflat de nominalizare, dar toți colegii am muncit foarte greu anul acesta. Medici, asistenți și ambulanțieri am muncit din greu în ultimul an. A fost un an foarte greu, nu ne-a fost deloc ușor”, a adăugat dr. Angelica Hristea.

„M-am emoționat foarte tare și nu m-am așteptat. Nu îmi venea să cred când m-au sunat și am realizat că am fost nominalizată din 400 și ceva de asistenți, câți are Serviciul de Ambulanță. M-am simțit apreciată. Sunt foarte mândră că fac parte din marea familie a SAJ Iași. Se vede că munca noastră este apreciată. Consider că orice coleg de-al meu ar merita să primească această onoare și să fie răsplătit pentru munca depusă. Eu sunt și vicepreședinte în cadrul Sindicatului SAJ Iași”, a spus Laura Ilie, asistent-medical SAJ Iași.

În edițiile anterioare ale cotidianului „BZI” a fost prezentat cazul unui medic de familie din județul Iași, care a fost premiat de prefectul județului. Această doctoriță a reușit să vaccineze cei mai mulți pacienți împotriva COVID-19.

Ziua Națională a Ambulanței, sărbătorită la Iași

Ziua Națională a Ambulanței din România a fost sărbătorită și în Iași, într-un cadru restrâns, miercuri, 28 iulie 2021. În acest an, această zi nu a mai putut fi sărbătorită public din cauza stării de alertă și a pandemiei de COVID-19. Pe data de 28 iulie 1906, a apărut prima „Salvare” din București, din inițiativa profesorului dr. Nicolae Minovici, sub deviza „Totdeauna și tuturor, gata pentru ajutor!”. Ceremonia a avut loc în curtea Policlinicii „Petru și Pavel” de pe bulevardul Primăverii din municipiul Iași. Medicii de pe ambulanță au sărbătorit cu bucurie, iar sirenele ambulanțelor s-au facut auzite în întreg orașul. Cadrele medicale au fost felicitate și încurajate de către managerul Serviciilor de Ambulanță Iași, datorită eforturilor deosebite pe care le depun pentru a salva vieți.

„Pe această cale, aș vrea să-i felicit pe toți cei care lucrează în cadrul serviciilor de ambulanță, și mai ales pe cei de la Serviciul Județean de Ambulanță Iași, pentru profesionalism, devotament și pentru clipele grele prin care au trecut. Le urez un sincer la mulți ani și multă putere de muncă”, a declarat Simona Ivașcu, managerul general al SAJ Iași.

Adauga un comentariu