Actualitate

Judecătorii au decis că Eugen Tomac este președintele PMP. A fost tranșată disputa dintre Cristian Diaconescu și actualul președinte

Publicat: 23 iun. 2022
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Judecătorii au decis că Eugen Tomac este președintele PMP. A fost tranșată disputa dintre Cristian Diaconescu și actualul președinte
Eugen Tomac, președintele PMP

Eugen Tomac este președintele de drept al PMP, așa au decis judecătorii din cadrul Secției IV Civilă. În acest context, conflictul dintre Cristian Diaconescu și actualul președinte a fost tranșat.

Vă aducem aminte faptul că există un conflict în interiorul PMP intre câțiva inși care îl susţin pe Cristian Diaconescu şi o majoritate de politicieni care îl susţin pe președintele legitim, Eugen Tomac. Judecătorii arată în minuta ședinței faptul că decizia este de a respingere a cererilor de intervenție. Așadar, aceiași magistrați sublinează legalitatea congresului PMP de pe data de 19.02.2022 când Eugen Tomac a fost ales președintele organizației centrale. În acest fel, contestatarii din gașca lui Cristian Diaconescu au parte de o înfrângere grea:

Inaintează cererea formulată de petentul Partidul Mișcarea Populară către Prim-Grefierul Tribunalului București în vederea inregistrării în Registrul partidelor politice a documentele atestând desfășurarea Congresului Partidului Mișcarea Populară din data de 19.02.22. Respinge ca inadmisibile cererile de intervenție în nume propriu. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Apelul se depune la Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă. Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanți, azi, 22.06.2022. se arată în comunicatul emis de autorități.

În altă ordine de idei, puținii contestatari ai lui Eugen Tomac foloseau drept replică faptul că președintele legitim al PMP, Eugen Tomac, nu este trecut în registrul partidelor. La Iași, președintele PMP, Petru Movilă a transmis faptul că   decizia instanței a confirmat congresul din februarie și șefia legitimă a lui Tomac:

Din păcate, ultima perioadă nu a fost uşoară pentru membrii PMP, mai ales la Iaşi.

Însă, aşa cum era de aşteptat, instanţa a confirmat faptul că adevăratul preşedinte al PMP este Eugen Tomac, iar structura de conducere este cea aleasă la congresul din 19 februarie 2022. În cel mai scurt timp posibil, se vor face modificările necesare în registrul partidelor, iar artificiul de care s-au folosit foştii membri ai PMP pentru a destructura şi literalmente face rău partidului nu va mai exista.  La Iaşi, mergem înainte, aşa cum am fost de la început, în aceeaşi formulă, cu acelaşi spirit de echipă. Ne vedem sâmbătă la alegerile pentru structura de conducere a PMP Iaşi. a arătat președintele PMP Iași, Petru Movilă.

 

 

 

 

Adauga un comentariu