News Flash:

Judecatorii au fost ingaduitori cu mama care si-a ucis copilul

27 Iunie 2004
1227 Vizualizari | 0 Comentarii
•Conform anchetatorilor, Cristina Ivanuta si-a lovit copilul cu capul de pereti, pentru a-l ucide, dupa care i-a ascuns cadavrul sub perna

Ieri, magistratii de la Curtea de Apel Iasi au admis recursul formulat de Cristina Minodora Ivanuta la sentinta data de judecatorii Tribunalului Judetean in urma cu aproximativ doua luni si i-au redus pedeapsa cu detentia, la sapte ani. La acea data, magistratii au condamnat-o pe Ivanuta la 16 ani de puscarie, pentru omor calificat, dupa ce anchetatorii au stabilit ca fata si-a ucis copilul abia nascut. Tanara in varsta de 20 de ani, din satul Chiscareni, comuna Sipote, a nascut in secret, deoarece nu dorea ca familia sa sa afle despre sarcina. Conform anchetatorilor, tanara, pentru a nu fi nevoita sa indure rusinea in fata rudelor sale, a hotarat sa-si ucida copilul. Din ancheta efectuata a reiesit ca, la cateva zile dupa nastere, pe data de 1 martie 2003, Cristina Ivanuta si-a luat pruncul si a inceput sa-l izbeasca cu capul de pereti, pentru a-l omori. Observand ca micutul inca mai respira, femeia a incercat sa il sugrume. Ulterior comiterii groaznicei fapte, tanara, care a fost eleva la Grupul Scolar din Miroslava, a fost trimisa pentru internare de catre medicul de la Dispensarul Medical Uman din Vladeni la Maternitatea "Cuza Voda", din Iasi. Fata se simtea rau, motiv pentru care a fost adusa la Iasi de tatal acesteia, Georgel. Dupa consult, medicii ieseni au intrebat-o pe fata ce s-a intamplat cu copilul. Tatal Cristinei si-a dat seama abia in acel moment ca fiica sa nascuse. Barbatul a mers acasa, cu intentia de a gasi copilul. Intre timp, medicul din comuna i-a sesizat pe politisti. In camera in care locuise Cristina, sub perna, Georgel Ivanuta a gasit o sacosa, in care se afla cadavrul unei fetite. Cristina Ivanuta a renuntat la scoala si s-a intors acasa, stiind ca i se apropie sorocul. In acea seara, parintii Cristinei au plecat la un praznic, iar fata a ramas acasa cu o matusa bolnava psihic.
Ciprian NEDELCU
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1861 (s) | 22 queries | Mysql time :0.056527 (s)