News Flash:

Judetul Iasi a avut cele mai multe proiecte din tara

17 Septembrie 2002
774 Vizualizari | 0 Comentarii
Au fost aprobate 20 de proiecte SAPARD

Agentia SAPARD a aprobat pentru judetul Iasi finantarea a 20 de proiecte de infrastructura, dintre cele 173 care au obtinut aviz favorabil la nivel national. "Dupa ce s-a tras linia la Agentia SAPARD si s-a facut totalul proiectelor aprobate, s-a constatat ca pentru judetul Iasi au fost aprobate cele mai multe cereri de finantare. Este excelent, avand in vedere ca sunt unele judete pentru care nu a fost aprobat nici un proiect", a declarat Lucian Flaiser, presedintele Consiliului Judetean Iasi.
Valoarea totala a finantarii obtinute pentru cele 20 de proiecte aprobate este de peste 18 milioane Euro. Proiectele se refera la asfaltarea unor drumuri judetene, repararea unor poduri si alimentari cu apa-canalizari pentru unele localitati de pe raza judetului. "Pentru fiecare proiect s-a aprobat o finantare de circa 1 milion de Euro", a adaugat Flaiser.
Atat conducerea Consiliului Judetean Iasi, cat si a Biroului Regional 1 Nord-Est din cadrul Agentiei Sapard se vor deplasa in localitatile pe raza carora vor fi derulate proiectele pentru a continua verificarea datelor prezentate in cererea de finantare. "Trebuie sa corelam datele din proiectele aprobate cu cele de pe teren. Deja au fost verificate 14 proiecte. Pentru celelalalte sase, verificarile vor fi efectuate in zilele care urmeaza", a mai spus presedintele Consiliului Judetean.
Constantin MAZILU
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1308 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018895 (s)

loading...