News Flash:

Judetul Iasi sub ape

12 Mai 2005
814 Vizualizari | 0 Comentarii
•Ploile cazute in ultimul timp in judetul Iasi provoaca mari pagube agriculturii si transportului •Pana in acest moment au fost inundate aproximativ 11.500 hectare de teren agricol si au fost distruse partial 18 drumuri •Subprefectul Florin Ungureanu va verifica daca judetul Iasi poate fi declarat zona sinistrata Situatia in ceea ce priveste ploile din judetul Iasi este din ce in ce mai dramatica. Conform unui comunicat de la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta Iasi, cele mai afectate comune din Iasi sunt Al. I. Cuza, Costuleni, Mogosesti, Prisecani, Raducaneni si Tibanesti. Daca situatia se va agrava, judetul Iasi ar putea fi declarat zona sinistrata. In acest sens, ministrul Administratiei si Internelor, Vasile Blaga, i-a atras atentia subprefectului Florin Ungureanu sa efectueze in cel mai scurt timp o evaluare a pagubelor produse. "Desi comisiile locale de aparare impotriva dezastrelor ne-au trimis toate datele cu privire la pagubele produse, va trebui sa efectuam noi verificari in teren. Personal, nu pot sa spun ca la acest moment judetul Iasi poate fi declarat zona sinistrata. Insa, dupa cum a dispus ministrul Blaga, va trebui sa efectuam verificarile in teren. In cazul in care judetul Iasi va fi declarat zona calamitata, Guvernul ar debloca fonduri considerabile pentru refacerea zonei si recuperarea culturilor agricole", a declarat ieri Florin Ungureanu, subprefectul judetului Iasi.In comuna Al. I. Cuza au fost afectate circa 220 hectare de teren arabil si un drum judetean. In comuna Costuleni au fost afectate aproximativ 1.900 hectare de teren arabil. In Mogosesti, apele au acoperit 820 hectare teren arabil. In comuna Prisecani au fost afectate peste 3.100 hectare de teren, iar in Raducaneni aproximativ 1.600 hectare de teren. La Tibanesti, doua poduri au fost distruse si 920 hectare de teren agricol si pasune sunt acoperite de apa. Pana in acest moment, bilantul pagubelor in judetul Iasi este dramatic. Au fost afectate 16 gospodarii, 9 anexe gospodaresti si 71 de gradini apartinand cetatenilor din judet. Pana in acest moment au fost distruse partial doua drumuri nationale, noua drumuri judetene si sapte drumuri comunale. In intregul judet au fost luate de ape 12 poduri si podete. In total au fost inundate aproximativ 7.500 hectare de teren agricol si 4.000 hectare de pasune. Dezastru in agricultura Conform datelor centralizate la Directia pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala (DADR) Iasi, o suprafata de 10.779 hectare de teren agricol din judet a fost afectata de inundatiile din ultimele zile. Reprezentantii DADR Iasi sunt de parere ca, din toata suprafata inundata, aproximativ o mie de hectare sunt compromise in totalitate. Un numar de 17 comune din judet sunt in acest moment aflate sub ape, iar agricultorii ar putea inregistra pagube enorme "Fenomenul de baltire va avea urmari asupra culturilor, atat pentru cei care au infiintat culturile, cat si pentru cei care nu au apucat sa faca acest lucru. Din totalul suprafetelor afectate in acest moment, aproximativ o mie de hectare vor fi compromise total", a declarat Neculai Olaru, director adjunct la DADR Iasi. Comunele cele mai afectate din punct de vedere al pagubelor agricole sunt Prisecani, Tibanesti, Costuleni, Raducaneni, Tutora, Ciurea, Mogosesti, Victoria, Comarna, Tibana, Ipatele, Grajduri, Tomesti, Barnova, Dagata, Draguseni si Scanteia. Din suprafata totala afectata, aproximativ 7.000 de hectare sunt cultivate cu porumb, in timp ce culturile cele mai putin afectate sunt cele de sfecla de zahar si soia. Situatie foarte grava la Dumesti Iazul din comuna Dumesti este in pericol de a rupe digul, ceea ce ar duce la inundarea a mari suprafete de teren si locuinte ale cetatenilor din zona. Iazul are un luciu de apa de 20 de hectare, iar daca s-ar rupe digul, dezastrul ar fi de proportii. Tot la Dumesti, paraul care face legatura intre comunele Popesti-Dumesti-Letcani a iesit din albie, inundand o suprafata de 10 hectare de pasune. Vreme ploioasa Conform datelor trimise de Comitetul Judetean pentru Situatii de Urgenta Iasi, in urmatoarele zile vremea se va raci si va fi instabila. Cerul va fi noros, iar temporar va ploua, ploile avand caracter de aversa si fiind insotite de descarcari electrice. Local, cantitatile de precipitatii cazute vor fi insemnate. Vantul va sufla din sector nordic, cu intensificari de pana la 60 km pe ora. Atat raul Bahlui, cat si raul Meletin vor inregistra fluctuatii de debit, deoarece lucratorii de la Directia Ape Prut au dat drumul la acumulari. Pe celelalte cursuri de apa de pe raza judetului Iasi, nivelurile de la statiile hidrometrice vor fi in crestere in urma ploilor prognozate care au inceput sa cada. Cezar ELISEI Tudor LEAHU Gelu JIREGHIE Pericol in municipiul Iasi Municipalitatea a decis montarea de indicatoare de pericol la trei podete ce traverseaza Bahluiul pe teritoriul orasului. Toate cele trei treceri sunt construite fara autorizatie in zona Alexandru cel Bun - Dacia. "Podetele pietonale au fost construite provizoriu de diferite santiere care au avut lucrari in zona. Acum sunt folosite de localnici, desi nu prezinta siguranta, mai ales in situatiile in care nivelul raului este ridicat. Primaria nu-si poate asuma responsabilitatea pentru aceste poduri", a explicat Andrei Trofor, purtatorul de cuvant al primariei. Drept urmare, ieri, angajatii primariei au realizat si montat la fiecare podet indicatoare care atentioneaza trecatorii ca podetele nu sunt sigure. In mod normal, fiind fara autorizatie, podetele ar fi trebuit sa fie demontate, insa municipalitatea s-a intimidat in fata localnicilor. Practic, protestele celor care folosesc podetele care fac legatura intre oras, lunca Bahluiului si satele de pe dealul Galata au fost mai puternice decat hotararea municipalitatii, astfel incat s-au limitat numai la indicatoare. Pe de alta parte, podurile din oras sunt in afara oricarui pericol, sustin edilii. Chiar daca nivelul raului Bahlui a crescut ingrijorator, nu s-a depasit cota de pericol pentru podurile din municipiu. Cota de siguranta prevede o distanta de cel putin 75 de centimetri intre nivelul apei si cea mai joasa grinda a podului. (L.S.)
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1150 (s) | 22 queries | Mysql time :0.013180 (s)