News Flash:

Juniorii lui Bituca au facut senzatie la Cupa Romaniei

8 Mai 2007
884 Vizualizari | 0 Comentarii
• Desi nu au terminat inca junioratul, sabrerii ieseni au concurat de la egal la egal cu seniorii din toata tara, in cadrul Cupei Romaniei la sabie • Mai mult decat atat, majoritatea medaliatilor la aceasta competitie sunt ieseni si au fost descoperiti si pregatiti ani la randul de antrenorul emerit Iulian Bituca

Copiii pregatiti de antrenorul Iulian Bituca la Clubul Sportiv Municipal (CSM) Iasi au facut din nou senzatie la Cupa Romaniei la sabie, competitie gazduita de Sala Polivalenta. Desi nu au terminat inca junioratul, sportivii ieseni au luptat de la egal la egal cu mult mai titratii lor adversari, de la Steaua sau Dinamo, si au reusit sa castige doua medalii de bronz, dar, ce este mai important, au castigat admiratia tuturor. In competitia feminina individuala, junioara Elena Munteanu, dubla legitimata la CSM Iasi-Steaua Bucuresti a ocupat locul al cincilea, pentru ca la echipe sa cucereasca trofeul cu gruparea din Ghencea. CSM Iasi, in componenta Elena Olaru (locul 8 la individual), Iasmina Baban, Georgiana Ungurianu si Angela Munteanu, nimeni alta decat sora Elenei Munteanu, a urcat pe treapta a treia a podiumului, din 8 echipe care au luat startul la competitia de la Iasi. Aceeasi performanta a fost reusita si de baietii de la CSM, in componenta Tiberiu Dolniceanu, Radu Tofan, Ciprian Costin si Constantin Rusu.

In concursul pe echipe masculin, pe a doua treapta a podiumului a urcat echipa Steaua Bucuresti, care a avut in componenta nu mai putin de 3 sportivi descoperiti, crescuti si pregatiti la Iasi de antrenorul emerit Iulian Bituca. Este vorba despre Alexandru Sireteanu, Cosmin Hinceanu si Virgil Marcea, care pana in urma cu un an de zile erau legitimati la CSM Iasi, grupare care nu a putut sa-i tina insa, cei trei facand pasul spre Steaua. Mai mult decat atat, finala masculina s-a disputat intre doi sportivi descoperiti si formati tot la Iasi de Iulian Bituca: Florin Zalomir (Dinamo) si Cosmin Hinceanu (Steaua), primul avand castig de cauza cu 15-14. La finalul intrecerilor de la Iasi, antrenorul emerit Iulian Bituca (secondat de Ioan Tardea si Radu Tofan) era multumit de rezultatele obtinute de sportivii de la CSM si mandru ca in finala de 8 de la individual au fost prezenti nu mai putin de 4 sportivi formati la Iasi. Totusi, Bituca a recunoscut ca a ajuns la capatul puterilor, luptand cu morile de vant, dupa ce generatii intregi de scrimeri au dat saracia de la Iasi pentru suportul financiar din capitala. "Pe de o parte la finalul concursului de Cupa am incercat un sentiment de mandrie, ca atatia sportivi crescuti de mine s-au batut pentru primele locuri. Din pacate insa, ei acum lupta pentru alte cluburi, pentru ca noi la Iasi nu am avut ce sa le oferim. Sper ca intr-o zi sa iasa soarele si pe strada noastra, desi eu unul recunosc ca am cam ajuns la capatul puterilor", a declarat, resemnat, antrenorul emerit Iulian Bituca.


Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2920 (s) | 24 queries | Mysql time :0.140402 (s)