News Flash:

Jurista de la Spitalul de Psihiatrie Grajduri, trimisa in judecata

22 Februarie 2002
910 Vizualizari | 0 Comentarii
•Angelica Zettel a fost acuzata ca a prejudiciat grav imaginea unor functionari si a unor cadre medicale de la Spitalul de Psihiatrie Socola, pe care i-a acuzat de coruptie
•Anul trecut, femeia a refuzat sa mai vina la audieri, deoarece procurorul anchetator nu i-a permis sa intre in birou impreuna cu catelul ei favorit

Consilierul juridic de la Spitalul de Psihiatrie Grajduri, Angelica Zettel, in varsta de 48 de ani, a fost trimisa ieri in judecata de procurorii Parchetului de pe langa Judecatorie, sub acuzatia de denunt calomnios. Cunoscuta de anchetori drept "doamna cu catelul", jurista Angelica Zettel a fost acuzata ca a afectat grav imaginea unor angajati si a unor cadre medicale cu functii de raspundere de la Spitalul de Psihiatrie Socola, acuzandu-i pe acestia de coruptie. Mai precis, la inceputul anului 2001, femeia "i-a bombardat" pe procurorii ieseni cu numeroase plangeri si sesizari cu caracter penal, in care i-a acuzat pe Corneliu Baltag, sef serviciu Resurse Umane, si pe Ioan Roman, director economic la institutia mentionata, de comiterea unor infractiuni de coruptie. Potrivit actului de inculpare, jurista a precizat, in denunturile inaintate autoritatilor, faptul ca cei doi barbati au luat mita. Intr-una din plangeri, ea a precizat ca Corneliu Baltag ar fi luat bani si alte foloase materiale de la o ieseanca pe nume Anca Poparlan, in scopul de a-i gasi acesteia un loc de munca. In ceea ce-l priveste pe directorul Ioan Roman, Angelica Zettel ar fi spus ca acesta, in perioada in care ocupa o functie de raspundere in cadrul Directiei Sanitare a judetului Iasi, ar fi primit suma de 7000 de guldeni olandezi, pentru a-i facilita o internare in Olanda finei sale, Lidia Buiciuc. Cercetarile efectuate de anchetatorii ieseni la sesizarile primite nu au evidentiat sub nici o forma vinovatia celor doi functionari, astfel incat denunturile au fost considerate neintemeiate. In cursul lunii martie 2001, Ioan Roman si Corneliu Baltag au considerat ca le-a fost afectata grav imaginea in urma acestor acuzatii, drept pentru care au actionat-o in judecata pe jurista care a dat dovada de un exces de zel iesit din comun. Desi pe data de 18 septembrie 2001 anchetatorii au dispus neinceperea urmaririi penale impotriva juristei, aceasta nu s-a invatat minte si a continuat cu fabricarea altor acuzatii de aceeasi gravitate, la adresa celor doi functionari de la Spitalul de Psihiatrie Socola. Declaratiile oferite de Angelica Zettel anchetatorilor au fost extrem de oscilante, de multe ori ea avand intentia de a minimaliza gravitatea acuzatiilor la adresa celor doi barbati. Intr-una dintre declaratii, jurista a aratat ca nu a dorit sa reclame o infractiune de coruptie, ci doar a solicitat verificarea probitatii morale si profesionale a celor doi functionari. La data de 26 iulie 2001, ea a revenit, precizand ca nu se considera catusi de putin vinovata de comiterea infractiunii de denunt calomnios. Intr-una din plangerile inaintate Parchetului de pe langa Tribunalul Iasi, Angelica Zettel a mentionat ca "Ioan Roman, in calitate de director adjunct al Directiei Sanitare Iasi, in complicitate cu seful Serviciului contencios, a facilitat scoaterea sumei de 9000 de guldeni, din fondurile institutiei, pentru ca fina sa sa plece in Olanda, unde urma sa fie supusa unei interventii chirurgicale pe cord deschis".
Acuzatiile juristei la adresa celor doi functionari s-au dovedit a fi ulterior nefondate, astfel incat acestia au decis sa o actioneze in justitie pentru infractiunea de denunt calomnios. Angelica Zettel este binecunoacuta de anchetatorii ieseni, deoarece a refuzat sa se prezinte anul trecut la interogatoriu, motivand ca nu vine fara cainele sau. La audieri, jurista s-a prezentat impreuna cu catelul sau, un frumos caniche, insa procurorul care s-a ocupat de instrumentarea cazului nu i-a permis acesteia sa intre in birou cu patrupedul, poftind-o afara. Suparata pe acest gest, femeia a amenintat ca nu vine la Parchet decat impreuna cu catelusul ei favorit, deoarece nu are cu cine sa-l lase acasa. Anchetatorul a fost nevoit ulterior sa le solicite politistilor sa o convinga pe femeie sa se prezinte la audieri, cu ajutorul mandatului de aducere.
Nicu SAMSON
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1377 (s) | 22 queries | Mysql time :0.015120 (s)