News Flash:

Juristul de la Nena, judecat pentru conducere sub influenta alcoolului

16 Ianuarie 2002
1827 Vizualizari | 0 Comentarii
•La recoltarea probelor biologice, medicii au stabilit o alcoolemie de 1,30 grame la mie

Florin Octavian Karacsony, in varsta de 28 de ani, consilier juridic la societatea comerciala Nena Group SA Iasi, a fost trimis recent in judecata de procurorii Parchetului de pe langa Judecatorie, pentru conducerea autoturismului cu o imbibatie alcoolica in sange peste limita legala.

Juristul de la Nena Group a intrat in atentia anchetatorilor ieseni deoarece a fost depistat la volanul unei masini, avand o alcoolemie de 1,30 grame la mie. Conform actului de inculpare, intocmit de procurori, in seara zilei de 19 octombrie 2001, Florin Karacsony a condus pe strazile Iasului autoturismul Dacia 1300, cu numarul de inmatriculare IS-03-XRV, fiind implicat in producerea unui accident rutier soldat cu vatamarea corporala usoara a lui Liviu Dobrescu.

Karacsony este absolvent al Facultatii de Drept si poseda permis de conducere categoriile B si F din anul 1992. Din declaratiile pe care le-a dat in fata anchetatorului, reiese ca inainte de a urca la volan, a consumat acasa circa 300 ml de coniac. La data respectiva, el a dorit sa plece cu masina pana in Complexul studentesc "Tudor Vladimirescu". Ruland pe strada Sfantul Lazar, pe fondul starii de oboseala si din cauza alcoolului ingurgitat, juristul l-a acrosat frontal pe ieseanul Liviu Dobrescu, care traversa strada regulamentar, pe marcajul pietonal.

In urma impactului, pietonul a fost transportat la Spitalul de Urgente, unde medicii au constatat ca leziunile suferite au fost minore si nu se impune internarea. La recoltarea probelor biologice, medicii au stabilit o alcoolemie de 1,30 grame la mie. In perioada cercetarilor, Florin Karacsony nu a contestat testele efectuate, recunoscand cele intamplate.

parchetului judecatorie dacia liviu dobrescu tudor vladimirescu
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2119 (s) | 22 queries | Mysql time :0.071253 (s)