Titlurile zilei

Justiția din Iași, în pragul colapsului! Toate procesele care nu sunt urgente sunt blocate! Grefierii și judecătorii au început protestele! Ieri după-amiază totul a luat foc! – FOTO, VIDEO

Publicat: 29 ian. 2020

Mișcările de protest din Justiția ieșeană iau amploare după ce ieri după-amiază a fost votat proiectul de lege care taie pensiile speciale ale magistraților și grefierilor. Începând de ieri, judecătorii refuză să mai judece dosarele care nu sunt urgente. Zeci de grefieri au protestat ieri, între orele 11:00 și 12:00, în fața sediilor Judecătoriei și Palatului de Justiție. Aceștia, ca și magistrații, protestează împotriva iminentei decizii a Guvernului Orban de a elimina pensiile de serviciu. Cel mai probabil, protestele vor fi intensificate, iar sistemul judiciar pare a fi în pragul colapsului

Sistemul judiciar ieșean stă pe un butoi de pulbere! Zeci de grefieri au protestat ieri-dimineață în fața sediilor Judecătoriei, Tribunalului și Curții de Apel Iași. La ora 11:00, angajații instanțelor ieșene și-au întrerupt activitatea și au ieșit în fața sediilor cu pancarte pe care era scris: „Munca suplimentară = O normalitate anormală”, „Recunoașteți bolile profesionale!”, „Fără injustiție în Justiție!” și „Egalitate nu există decât în matematică!”.

Astfel, grefierii ieșeni s-au arătat extrem de nemulțumiți de perspectiva sumbră a eliminării pesiilor de serviciu de către Guvernul Orban.

„I-aș invita pe reprezentanții Guvernului și pe cei ai Parlamentului României și pe oricine dorește să vină să vadă cum muncim noi, care sunt condițiile și programul de lucru! Le-aș arăta tuturor și bolile cu care eu și colegele mele ne-am ales la locul de muncă. Am avut zile în care am venit la ora 8:00 dimineața și am plecat seara, la ora 22:00. Sunt colege care vin și în zilele libere, din weekend, pentru a reuși să termine treaba pe care o au de făcut!”, a declarat ieri una dintre protestatarele de la Judecătoria Iași.

De asemenea, și grefierii de la Tribunalul și Curtea de Apel Iași au manifestat împotriva dorinței politicienilor de a le elimina pensiile de serviciu. Mai mult, în cursul zilei de ieri, o delegație din partea sindicaliștilor din Justiție a mers la București, pentru a discuta cu premierul Ludovic Orban. Din delegația respectivă a făcut parte și Lăcrămioara Rusu Cipiniuc, liderul Sindicatului Dicasterial, filiala Iași.

Ședințe de judecată suspendate

Amintim că atât magistrații, cât și grefierii ieșeni au anunțat mișcări de protest de mai mult timp. În fapt, grefierii au protestat și la finele anului trecut, considerând că le sunt încălcate drepturile prin proiectul privind eliminarea pensiilor de serviciu. La final de carieră, un grefier beneficiază de o pensie totală medie de aproximativ 4.000 de lei.
În același timp, la finele săptămânii trecute, reprezentanții instanțelor de judecată ieșene au anunțat faptul că vor purta banderole albe la mână, în semn de protest, iar, de pe data de 27 ianuarie 2020, nu vor fi analizate decât cauzele în regim de urgență.

Totuși, decizia a provocat și nemulțumiri, deoarece unii avocați ieșeni s-au simțit lezați pentru faptul că au fost chemați la instanțe, deși dosarele au fost amânate. Aceștia au susținut că au clienți care vin de la zeci de kilometri distanță și care le-au reproșat faptul că s-au deplasat la instanță, pentru a asista la termenele proceselor lor, dar că nu i-a anunțat nimeni despre faptul că aceste litigii nu vor fi judecate. În ceea ce privește Parchetele din Iași, grefierii de la aceste instituții au protestat prin purtarea unor banderole albe la braț.

Haos total din cauza unei decizii

Deputații au adoptat ieri proiectul care îi lasă fără pensii de serviciu pe magistrați și pe funcționarii publici cu statut special. Aceasta, în condițiile în care grefierii au protestat ieri și reprezentanți ai acestora au discutat, tot ieri, cu premierul Ludovic Orban. Deputații au votat pentru eliminarea pensiilor de serviciu. Au fost 247 de voturi „pentru” și 21 de abțineri.

Premierul Ludovic Orban a spus înaintea votului că proiectul de lege privind eliminarea pensiilor de serviciu nu este asumat de Guvern și că preferă ca inițiativa să fie adoptată de Parlament, pentru ca, mai apoi, să fie corectată de Guvern.

El a precizat că PNL nu vrea eliminarea indemnizațiilor sportivilor și ale oamenilor de cultură, propunere făcută de social-democratul Adrian Solomon și aprobată în comisia de muncă.

„Avem și noi motive, din cauza faptului că domnul Solomon a introdus și eliminarea unor categorii de venituri asimilate în mod forțat pensiilor speciale, pe care noi am vrea să le păstrăm, cum sunt, de exemplu, pensiile sportivilor cu rezultate bune la competiții sau indemnizațiile de merit de care beneficiază oamenii de cultură. Noi nu am avut intenția de a sista acordarea acestor drepturi”, a declarat Ludovic Orban.



loading...

Comentarii
  • Cuantumul total al despăgubirilor plătite de Ministerul Finanțelor Publice în urma hotărârilor pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Curtea/CEDO) prin care s-a constatat încălcarea Convenției pentru apărarea dreputurilor omului și libertăților fundamentale, precum și în urma deciziilor prin care Curtea a luat act de înțelegerea amiabilă intervenită între părți, respectiv de declarația unilaterală a Guvernului român, pentru perioada 2016-9 septembrie 2019 a fost de 68.655.711,23 de lei. În anul 2016 s-au plătit 16,655 milioane de lei, în 2017 – 13 milioane de lei, în 2018 – 23,915 milioane de lei, și în 2019 – 15 milioane de lei
    De ce nu platesc judecatorii aceste sume pierdute din cauza lor ?

  • Cuantumul total al despăgubirilor plătite de Ministerul Finanțelor Publice în urma hotărârilor pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Curtea/CEDO) prin care s-a constatat încălcarea Convenției pentru apărarea dreputurilor omului și libertăților fundamentale, precum și în urma deciziilor prin care Curtea a luat act de înțelegerea amiabilă intervenită între părți, respectiv de declarația unilaterală a Guvernului român, pentru perioada 2016-9 septembrie 2019 a fost de 68.655.711,23 de lei. În anul 2016 s-au plătit 16,655 milioane de lei, în 2017 – 13 milioane de lei, în 2018 – 23,915 milioane de lei, și în 2019 – 15 milioane de l

  • Niste ordinari vor lefe mari! Batjocoresc legea si incalca drepturile cetateanului pentru ca se cred speciali! Iesiti cetateni in strada si aruncati cu pietre in ei! Asta merita! Daca nu le convine, sa plece acasa golanii astia!

  • De ce folositi in articol termenul de “pensii de serviciu”. Pensiile speciale le elimina mah.
    Ii invit si eu pe astia de nu sunt egali cu noi, la o zi pe teren cu mine….sa vada ce special sunt si eu.
    Stau si cersesc acum cu foaia intinsa. Rusinee

  • DACA NU VA CONVIN, CONDITIILE SI SALARIILE IMENSE PE CARE LE AVETI, PLECATI IN PRIVAT SUNTETI LIBERI, SE GASESC SI ALTII CARE SA VA INLOCUIASCA SI SA SE MULTUMEASCA CU SALARIILE VOASTRE SI CU O PENSIE DECENTA, NU SPECIALA!

  • Ce dracu,ca nu pricep= au voie sa ,,faca greva,,sau nu ??? Legal vorbind.daca e pe democratic hai jandarmi,politie,invatamant,sanitar, la greva !!! Poate ma lamureste vreun grefier.

  • Dar unu din cei care beneficiaza ,pe langa leafa,de 300 euro bani de chirie,decont transport,medicamente compensate 100%,procente din taxa de timbru,etc

  • Asta e blestemul victimelor talhariilor, violurilor, furturilor, etc, etc pe a caror autori i-ati pupat repede undeva si ba le-ati dat pedepse cu suspendare, ba deloc, ba foarte putin si tot asa! Puneti mana si faceti-va treaba! Apropo, daca tot faceti greva, strigati in gura mare ce sume primiti pt stat in chirie pe banii statului.

  • Ce bine puctat! S-au facut10 ani de cand au lalait-o cu dosarul cordunenilor, lui tanase cosmos i-au dat la misto nustiu ce pedeapsa si in 2 ani ala era afara pt 1 kil jumatate de cocaina si tot asa. Incredere ZERO !!!!

  • Noi grefierii chiar muncim si stam nopțile la munca, scriem la masina foarte mult de noi depinde toată procesele si meritam o pensie de 5000 lei sau chiar 7000 lei.

  • Eo visez s-a fiu grefer dar nu mau primit corupții aia acolosa, nu stiu dece pt cas foarte destept dupacum se vede, e din cauza la faptu ca nam pile, de aia. Asa ca m-a consolez s-a scriu comentarii incare s-a zic cas grefer.

Adauga un comentariu