News Flash:

Karateka de la CS Enpi incep pregatirile

7 August 2000
832 Vizualizari | 0 Comentarii
Dupa o perioada de aproape doua luni de vacanta, karateka de la CS Enpi Iasi isi vor relua pregatirile in cursul saptamanii viitoare. Pentru inceput, antrenorul Costel Adascalitei se va deplasa impreuna cu zece sportivi pe litoral, in statiunea Olimp, acolo unde o saptamana va fi cartierul general al karateka de la Enpi. Totodata, ei vor participa si la un stagiu national de pregatire condus de sensei Dan Stuparu (presedintele Federatiei Romane de Karate Traditional), stagiu destinat tuturor sportivilor din tara, dar mai ales antrenorilor. Clubul Enpi va fi reprezentat pe litoral de experimentatii Irina Simirad, Razvan Popa, Petronel Luca, Ciprian Haman, Emanuela Vasiliu, Irina Patrahau, dar si de cativa karateka de perspectiva, cum ar fi Cristi Buraga, Dragos Romila, Elena Bedreag si Ciprian Olariu. "M-am oprit asupra acestor zece sportivi, o serie dintre ei fiind in curs de afirmare, si cu siguranta le va fi util atat cantonamentul, cat si stagiul de pregatire. Vom efectua cate doua antrenamente pe zi, primul dimineata de la ora 6, iar al doilea seara, dupa ora 20. La sedinta matinala, sportivii vor alerga pe nisip, in apa si vor simula lupte in mare, iar seara vor fi alaturi de sensei Dan Stuparu, intr-o parcare din statiune, unde vor avea loc un fel de demonstratii in aer liber", a precizat antrenorul si presedintele CS Enpi, Costel Adascalitei. "Este o idee deosebita aceea de a ne antrena in parcare, trecatorii avand astfel posibilitatea de a-i admira la lucru pe cei mai buni karateka din tara la ora actuala. De asemenea, sensei Dan Stuparu va interveni si el cu cateva demonstratii care prind la public, imbinandu-se, as putea spune, utilul cu placutul", a continuat Adascalitei. Intalnire la nivel inalt, Stuparu-Nishiama Presedintele FRKT, Dan Stuparu, va sosi pe litoral la cateva zile de la intoarcerea de la San Diego, acolo unde s-a adunat spuma karate-ului traditional din toata lumea. Alaturi de presedintele Federatiei Internationale de Karate Traditional, sensei Nishiama, conducatorii forurilor din tarile afiliate s-au intalnit pentru a dezbate o serie de noi reglementari privind politica acestei discipline, noi modificari ale regulamentului sau metode de antrenament. "Probabil s-a adus in discutie si problema olimpizarii karate-ului, dar si alte amanunte ce tin de organizare, antrenamente sau regulamente. Vom vedea mai concret ce schimbari a adus la nivel international aceasta intrevedere de la San Diego, cand ne vom intalni cu sensei Stuparu la Olimp", a adaugat Adascalitei. Dupa finalizarea stagiului de pregatire de pe litoral, toti antrenorii si presedintii de cluburi din tara vor participa la adunarea generala, acestui moment urmandu-i prima competitie oficiala din calendarul FRKT, Cupa Romaniei. Din cate se pare, se va incerca mutarea acestor intreceri inapoi la Iasi, locul de desfasurare pana anul trecut. Narcis POHOATA
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1425 (s) | 22 queries | Mysql time :0.023585 (s)