Magazin

La ce ajută acidul hialuronic și cum îl integrezi în rutina de îngrijire?

Publicat: 23 iun. 2022
_____ Vizualizări 0 Comentarii
La ce ajută acidul hialuronic și cum îl integrezi în rutina de îngrijire

Vrei să-i oferi tenului tău doza de hidratare de care ai nevoie? Atunci cu siguranță va trebui să încerci produsele de îngrijire a tenului cu acid hialuronic, unul dintre cele mai populare ingrediente de îngrijire, care hrănește și hidratează pielea. Mai mult ca sigur ai auzit până acum despre numeroasele beneficii ale acidului hialuronic și știi că este necesar în rutina zilnică de îngrijire. 

Dacă faci parte din categoria femeilor cărora încă nu le este clar rolul acidului hialuronic pentru piele sau cum poate fi acesta integrat în rutina de skin care, ți-am pregătit în articolul următor o serie de informații privind avantajele acidului hialuronic, dar și moduri în care poți folosi acest ingredient. 

Ce este acidul hialuronic? 

Cunoscut și sub denumirea de hialuronat sau hyaluronan, acidul hialuronic este o polizaharidă, care se găsește în mod normal în țesutul conjunctiv al organismului și la nivelul pielii. Practic, acidul hialuronic este cel care menține țesuturile hidratate. Pielea noastră conține în proporție de 50% acid hialuronic, cele mai mari concentrații find regăsite la nivelul ochilor și în articulații. 

Pe măsură ce înaintăm în vârstă, însă, producția naturală de acid hialuronic din țesuturi scade. Veste bună este că în prezent, tehnicile moderne permit sintetizarea și producerea a numeroase tipuri de acid hialuronic, folosite atât în medicină, cât și în cosmetică, datorită beneficiilor multiple pe care le aduc pielii. 

La ce ajută acidul hialuronic? 

Acidul hialuronic este o componentă indispensabilă a organismului uman. Dacă ești interesată de rolul acestuia, îți vom prezenta în rândurile următoare la ce ajută acidul hialuronic. Iată principalele sale avantaje: 

  • Acidul hialuronic menține pielea hidratată, datorită capacității sale de a reține apa în organism. 
  • Acidul hialuronic crește rezistența și elasticitatea pielii, prin stimularea producției de colagen, proteina care menține pielea fermă și elastică, prevenind, în același timp, apariția ridurilor. 
  • Acidul hialuronic ajută la cicatrizarea leziunilor, ajutând la procesul de regenerare a pielii, atunci când apar leziuni la nivel cutanat. El poate ajuta la accelerarea procesului de cicatrizare și de regenerare, dar și la calmarea inflamațiilor. 
  • Acidul hialuronic lubrifiază articulațiile și cartilajele, acționând ca o barieră protectoare în jurul celulelor și prevenind degradarea acestora. Prin susținerea pe care o oferă articulațiilor, acidul hialuronic poate ajuta la prevenirea apariției osteoartritei. 

Cum integrezi acidul hialuronic în rutina ta de skin care? 

Acidul hialuronic poate fi administrat într-o mulțime de moduri în prezent. Acest ingredient poate fi inclus în rutina de skin care sub formă de pastile sau capsule, dar și sub formă de fiole cu acid hialuronic sau creme pentru uz extern. Folosirea produselor cosmetice pe bază de acid hialuronic în rutina zilnică de îngrijire are numeroase beneficii pentru pielea ta. 

  • Creme și soluții cu acid hialuronic 

Cremele și alte produse pe bază de acid hialuronic, așa cum sunt serurile promit o hidratare intensă a tenului și combaterea ridurilor. Cu toate acestea, oamenii de știință susțin că moleculele de acid hialuronic sunt prea mari pentru a putea fi absorbite în profunzimea pielii, motiv pentru care acidul hialuronic aplicat sub formă de cremă acționează asemănător oricărei creme hidratante, îmbunătățind aspectul ridurilor pe o perioadă determinată de timp. 

  • Fiole cu acid hialuronic 

Fiolele cu acid hialuronic sunt destinate, de asemenea, uzului extern, conținând cantități concentrate de acid hialuronic. Acestea sunt aplicate la nivel cutanat, iar tenul va beneficia astfel de hidratare intensă și de menținerea apei în țesuturi pentru o perioadă îndelungată.

  • Măști faciale cu acid hialuronic 

Un alt mod de a introduce acidul hialuronic în rutina de îngrijire a tenului este și prin intermediul măștilor faciale cu acid hialuronic. Aceste produse cosmetice ajută intens la hidratarea tenului și la reducerea ridurilor fine. 

Acum știi la ce ajută acidul hialuronic, dar și cum îl poți integra în rutina ta de skin care. Așa că nu mai rămâne decât să apelezi cu încredere la produsele cosmetice cu acid hialuronic și să-ți păstrezi pielea pentru cât mai mult timp tânără și frumoasă! 

Sursa foto: Shutterstock 

Imaginea poate fi descărcată de aici

Adauga un comentariu