News Flash:

La ce sunt bune premiile?

8 Iunie 2007
833 Vizualizari | 0 Comentarii
Alexandru Dobrescu
Intr-un eseu de tinerete asupra Societatii Regale de Literatura, Thomas Babington, devenit ulterior Lord Macaulay, exprima cateva interesante pareri despre concursurile literare si premiile ce disting obisnuit productiile considerate de jurii a fi cele mai merituoase. Chiar daca peste opiniile in cauza s-au scurs aproape doua secole, ele merita pomenite, mai ales intr-o tara ca a noastra, unde sumedenia de premii (satesti, comunale, orasenesti, judetene, regionale si, evident, nationale) abia de reuseste sa incununeze o infima parte dintre beletristii cu acte, pe zi ce trece mai numerosi si mai dornici de recunoastere. Un poem premiat - sustine Macaulay - e aidoma unei oi premiate. Scopul concurentului pentru premiul zootehnic este sa produca un animal nu pentru a fi mancat, ci pentru a cantari cat mai mult; ca urmare, isi indoapa victima pana face din ea un monstru de grasime, la a carui vedere pana si hamesitilor le-ar pieri pofta de mancare, dar pe care juriul, satul altminteri, il pretuieste exclusiv in functie de greutate. Scopul concurentului la un premiu literar e asemanator: sa produca o scriere nu atat buna, cat umflata, care sa-i dea juriului impresia de maretie. Si asa cum singura utilitate reala a oilor premiate sta in cresterea productiei lumanarilor de seu, principala calitate a literaturii premiate este aceea ca poate fi intrebuintata nesmintit la aprinderea tigarilor. Si, ca sa nu mai incapa indoiala cu privire la inutilitatea unor astfel de competitii, Macaulay povesteste o intamplare de la curtea imparatului Gomer al Babilonului. Se zice ca, intr-o zi, nemultumita de calitatea vinului, sleahta de betivi din cercul apropiatilor imparatului l-a rugat sa faca ceva spre indreptarea lucrurilor. Iar Gomer a decis sa organize un concurs pentru cel mai bun vin din imparatie. Numai ca nici unul dintre vinurile prezentate nu s-a dovedit pe placul betivilor profesionisti din juriu; ba cativa au sustinut ca erau infinit mai proaste decat toate vinurile baute pana atunci. Cuprins de uimire, imparatul a apelat, cum obisnuia sa faca ori de cate ori era in impas, la inteleptul de serviciu al imparatiei. Inteleptul a zambit in felul lui, adica intelepteste, si a glasuit: "Nu te mira, luminate stapane! Toti podgorenii care fac vinuri de soi au asa de multi cumparatori, ca nu le mai raman butoaie de trimis la concurs. Si, chiar de le-ar prisosi vreunul, crezi ca s-ar infatisa cu el aici, cand pretul cu care l-ar vinde e oricum mai mare decat premiul oferit de tine?" "Si, atunci, cine a trimis posircile astea?" - a strigat presedintele juriului, dupa care si-a domolit indignarea cu una dintre mostrele aflate la indemana. "Nu va suparati pe ei, a urmat inteleptul de serviciu, pentru ca voi insiva sunteti autorii raului. Exista in imparatie destui proprietari de vii proaste, ocoliti dintotdeauna de clienti. Ei si-au trimis borsurile la concurs, sperand intr-un premiu care sa le acopere o parte din pierderi. Concursurile nu-si aleg castigatorii dintre cei cu adevarat foarte buni, ci dintre aceia care se prezinta dinaintea juriului. Cat despre premiul vostru, caci oricum va trebui sa dati unul, el nu va creste nici rodnicia solului, nici calitatea vitei de vie, nici priceperea vierilor. Va spori, in schimb, cantitatea de vinuri proaste."
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1329 (s) | 22 queries | Mysql time :0.015678 (s)