News Flash:

La cheremul presedintelui unei asociatii de proprietari

23 Aprilie 2003
700 Vizualizari | 0 Comentarii
•Fara presedinte si fara comisie de cenzori, administratorul George Dumitru face tot ce-l taie capul la o asociatie de proprietari •Nemultumirile locatarilor sunt de nedescris

Desi este un simplu administrator, George Dumitru conduce Asociatia de Proprietari din strada Rediu Tatar din Iasi ca si cum ar fi propria sa afacere. Aceasta asociatie functioneaza cu cenzori de forma, fara presedinte si vicepresedinti. "Cand s-au facut alegeri in 1999, am fost numit cenzor, dar numai de forma. Eu unul nu stiu absolut nimic despre nici un raport de activitate al acestei asociatii", a afirmat Constantin Gaina, cenzor al Asociatiei de Proprietari din Rediu Tatar.

Abuzuri peste abuzuri

Nemultumirile locatarilor din Rediu Tatar au pornit de la faptul ca administratorul primeste preferential actele pentru subventii la caldura. Spre exemplu, desi un locatar are contract de inchiriere vizat de Directia de Finante, administratorul nu vrea sa primeasca nici un fel de act de la persoana in cauza, motivand ca la subventii trebuie sa vina doar proprietarul, iar penalizarile le aplica in functie de relatiile pe care le au locatarii. Maria Pricop nu are nici un fel de datorii la Asociatie, dar s-a ales cu o penalizare de 509 mii lei pentru trei zile intarziere la plata de la data afisarii listei de intretinere. Administratorul hotaraste sa izoleze acoperisul fara sa obtina acordul locatarilor si a impus, in medie, fiecarei familii, sa contribuie cu cate 2-3 milioane lei pentru aceasta lucrare. Adunand sumele obtinute de la fiecare familie, ar reiesi ca valoarea izolatiei se ridica la suma de 34 milioane lei cu tot cu manopera, valoare pe care locatarii o contesta, pe motiv ca izolatia acopera doar un apartament cu doua camere si o garsoniera.
Administratorul George Dumitru nu detine nici un fel de imputernicire din partea presedintelui Asociatiei de Proprietari, pentru simplul motiv ca acesta nu exista. In schimb, trimite notificari prin executor judecatoresc persoanelor cu datorii (intre 3 si 5 milioane lei). Notificarile sunt facute in luna septembrie a anului trecut, iar banii sunt incasati in luna august 2002. Inchiriaza o suprafata din casa scarii contra sumei de 300 mii lei pe luna, in baza unui contract incheiat de mana. Acest contract a fost incheiat pe o perioada de doi ani, fara a fi mentionata data intrarii in vigoare a contractului, iar in locul persoanei imputernicite pentru incheierea contractului sunt puse puncte de suspensie.

O noua asociatie

Desi la acest imobil s-a format o alta asociatie de locatari, recunoscuta prin hotarare judecatoreasca la 26 martie 2003, administratorul nu vrea sa predea gestiunea noului presedinte. In momentul de fata, il conditioneaza pe noul presedinte sa monteza apometru de apa calda pe scara si spune ca numai dupa ce apometrul va fi montat va preda actele. O parte dintre locatari, care au avut curajul sa-i ceara socoteala acestui administrator, s-au ales cu procese la tribunal pentru diferite cauze si de fiecare sunt bruscati sau li se aduc tot felul de injurii.
Coca VASILENCU
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1521 (s) | 22 queries | Mysql time :0.039291 (s)