News Flash:

La iarna, cheltuielile de intretinere vor depasi salariul mediu pe economie

19 Septembrie 2000
1198 Vizualizari | 0 Comentarii
Iarna care va veni va secatui din nou firavele bugete de familie ale iesenilor. Un calcul sumar referitor la nivelul cheltuielile de intretinere, pentru o luna din iarna 2000-2001 ale unei familii compusa din patru persoane si care locuieste intr-un apartament cu patru camere, se vor cifra la 2.410.324 de lei. Suma, egala cu salariul mediu pe economie, reprezinta contravaloarea apei calde, apei reci, incalzirii, gazului metan si serviciului de salubritate. Pentru factura telefonica si cea de electricitate, familia respectiva va mai cheltui lunar inca vreo 600.000 de lei. Disproportia intre puterea de cumparare a populatiei si cuantumul cheltuielilor de intretinere fac imposibila o evaluare a efectelor pe care le vor avea, asupra populatiei sau a regiilor furnizoare, neachitarea sau intarzierea la plata a facturilor pentru energie termica, apa rece, gaz metan sau salubritate. Cert este ca greul va fi suportat tot de cei aproximativ 60% dintre romani care, conform statisticilor oficiale, au venituri plasate sub limita de subzistenta. Precizam ca in baza de calcul au fost luate in consideratie consumurile pentru apartamentele contorizate. In cazul consumului necontorizat, cheltuielile de intretinere vor creste cu aproximativ 200.000-1.000.000 de lei, in functie de numarul de persoane din familie. Redam in continuare preturile serviciilor oferite de catre regiile de interes public si care vor reprezenta baza de calcul pentru cheltuielile de intretinere din iarna care va urma:
- energie termica - 350.000 lei/gigacalorie;
- apa rece - 7.201 lei/mc;
- canalizare - 1.261 lei/mc;
- gaze naturale - 1.600 lei/mc;
- salubritate - 14.000 lei/persoana/luna.

Pentru o luna de iarna, incalzirea unui apartament va costa, in functie de luna si suprafata locuibila, intre 280.000-1.561.000 de lei. O familie compusa din doua persoane, care ocupa o garsoniera, va plati la intretinere cate 704.662 de lei in noiembrie 2000 si martie 2001, 778.162 de lei in decembrie 2000 si februarie 2001. Cele mai mari cheltuieli la intretinere vor fi pentru ianuarie 2001, cand familia in cauza va plati 851.662 de lei. Din aceste sume, energia termica are o pondere cuprinsa intre 280.000-427.000 de lei. Pentru un apartament cu doua camere, in care locuiesc patru persoane, cheltuielile de intretinere vor depasi dublul salariului minim pe economie. In lunile noiembrie 2000 si martie 2001, cei patru locatari vor cheltui 1.405.824 de lei. Pentru lunile decembrie 2000 si februarie 2001 vor trebui sa faca un efort financiar de 1.556.324 de lei. Luna ianuarie 2001 va insemna un gol in buget de circa 1,7 milioane de lei. Plafonul de doua milioane de lei la intretinere va fi "spart" de apartamentele cu trei camere. Familia clasica, din patru persoane, va cotiza cu 1.636.824 de lei in lunile noiembrie 2000 si martie 2001; cu 1.843.324 de lei in lunile decembrie 2000 si februarie 2001 si cu 2.053.324 de lei pentru luna ianuarie. Campionul cheltuielilor de intretinere va fi apartamentul cu patru camere. Numai incalzirea acestuia va insemna o cheltuiala cuprinsa intre 1-1,5 milioane de lei. Daca la aceste sume adaugam si celelalte utilitati, atunci sumele lunare ce vor fi platite la asociatia de locatari vor fi de 1.443.162-2.410.324 de lei.

Ovidiu MARDARE
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1493 (s) | 22 queries | Mysql time :0.019840 (s)

loading...