News Flash:

La Iasi se asteapta un record de participare la Festivalul Berii

11 Iunie 2000
590 Vizualizari | 0 Comentarii
•Organizatorii asteapta circa 100.000 de oameni la festival •Berea costa intre 5.000 si 8.000 de lei halba •Instalatia de sonorizare si lumini este una dintre cele mai moderne din tara •Scena pe care se vor desfasura concertele de muzica populara si usoara are aproximativ 320 de metri patrati

Cea de-a III-a editie a Festivalului Berii de la Iasi, organizat de AB Plus, se anunta una deosebita. Fata de anul trecut, cand au participat doar 10 marci de bere, anul acesta producatorii acestei populare bauturi sunt in numar de 15, oferind vizitatorilor la targ nu mai putin de 25 de marci de bere. Pentru acest week-end, organizatorii asteapta un aflux de aproximativ 100.000 de oameni, ceea ce inseamna ca un iesean din trei va bea macar o bere la targ. Pe parcursul celor trei zile de desfasurare a festivalului - intre 9 si 11 iunie - programul va incepe la ora 10, urmand ca "ultima comanda" sa fie luata la ora 22. Pe langa posibilitatea degustarii celor 25 de marci de bere prezente la aceasta manifestare, iesenii vor putea participa la diverse jocuri si concursuri organizate la corturile expozantilor, in fiecare seara fiind de asemenea programate spectacole de sunet si lumina. In programul fiecarei seri figureaza formatii si interpreti care pot satisface intreaga plaja de gusturi muzicale: in prima ora din program va fi difuzata muzica de promenada, urmand apoi formatiile de muzica populara si usoara. Pentru incurajarea pietei muzicale locale, in fiecare seara au fost programate cate trei trupe iesene.

Scena de 320 de metri patrati

Referitor la conditiile concrete de organizare, Florin Mindirigiu, reprezentantul firmei AB Plus, a precizat ca "Iasul nu are un spatiu propice pentru organizarea unui spectacol in aer liber. Spatiul actual este cel mai bun compromis care se putea face, desi circulatia rutiera a trebuit deviata pentru organizarea targului. In vederea unei bune vecinatati cu cei care locuiesc pe strada Sf. Lazar, am anuntat in prealabil asociatiile de locatari cu privire la ce se va intampla. Suntem siguri ca nu vor exista probleme de securitate, noi avand conventii cu Politia Municipiului, Jandarmeria, Salvarea, Pompierii, precum si cu firme private de paza si protectie pentru interventia imediata in caz de nevoie. Inafara de prezenta marilor producatori de bere din tara, ne laudam cu cele mai moderne instalatii de sonorizare si de lumini din tara de care vizitatorii se vor putea bucura in fiecare seara. De asemenea, scena pe care vor avea loc spectacolele are dimensiuni impresionante: 26 de metri lungime si 32 latime, toate acestea presupunand un buget de cheltuieli de circa 35.000-45.000 de dolari. Pentru igiena zonei, am amplasat toalete ecologice in zona Teatrului de Vara, pe strada Uranus si in apropierea patinoarului".

La festival, berea costa intre 5.000 si 8.000 de lei paharul

Din motive de securitate, in timpul festivalului, berea se va vinde doar in recipiente de plastic sau in doze metalice. La standul producatorului local de bere, SC Zimbru SA, un pahar de bere Cascada va costa 5.000 de lei, acelasi pret fiind practicat si de producatorii din Suceava. In ceea ce priveste berea Ciuc, aceasta va putea fi consumata contra unei sume cuprinse intre 6.000 si 8.000 de lei. Raportat la datele statistice din ultimii ani, consumul de bere inregistrat la festivalul de la Iasi se numara printre cele mai mari din tara, in acest an organizatorii asteptand depasirea recordului. In calendarul festivalului se inscriu si lansarile unor noi marci de bere. Gambrinus se prezinta la Iasi cu o noua marca intr-un nou ambalaj, iar producatorii berii Timisoreana se folosesc de prilej pentru a populariza marcile de bere lansate in tara pe data de 1 mai. Producatorii suceveni - care considera festivalul berii de la Iasi cel mai reprezentativ din tara - rezerva surpriza unor noi marci de bere pentru anul viitor.
Alec DANILA
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1559 (s) | 22 queries | Mysql time :0.015177 (s)