Eveniment-Social

La inceputul lunii noiembrie va fi ales noul manager al IRO Iasi

Publicat: 08 oct. 2015
1

In mai putin de o luna de zile, va fi o noua conducere la Institutul Regional de Oncologie (IRO) Iasi. In perioada 4-11 noiembrie se va desfasura concursul pentru postul de manager. Anuntul a fost deja facut public, astfel ca oricine indeplineste conditiile va putea candida. Se vor putea inscrie persoane cu studii superioare de drept, economie sau medicina, avand si cursuri de perfectionare in management sau management sanitar, aprobate de catre Ministerul Sanatatii. Candidatii trebuie sa aiba minimum doi ani vechime in posturile prevazute cu studii universitare de lunga durata, sa nu fie condamnati penal sau in curs de urmarire penala, sa fie apti din punct de vedere medical si sa nu aiba varsta de pensionare. Dosarele vor putea fi depuse la sediul IRO Iasi in perioada 20-27 octombrie, cu toate documentele necesare, ce pot fi gasite pe site-ul oficial al unitatii medicale. „Banuiesc ca vor fi persoane doritoare sa se inscrie, acesta nu este un spital care sa nu fie atractiv. Mi-ar parea rau sa nu candidez, pentru ca am muncit o gramada pentru spitalul acesta, dar nu stiu. Mai am putin timp sa ma gandesc”, a declarat ec. Mirela Grosu, managerul IRO Iasi. Taxa de participare la concurs este de 800 de lei si va putea fi achitata la casieria spitalului.

Fostul manager, actual manager interimar al IRO, a fost demis dupa ce Ministerul Sanatatii a constatat, in urma unor inspectii, ca nu au fost respectate clauzele impuse de contractul de management, care trebuia sa expire anul urmator.




Adauga un comentariu