News Flash:

La o asociatie de locatari

26 Aprilie 2006
1326 Vizualizari | 0 Comentarii
Pusi la plata pentru greselile tatalui

•Urmasii lui Dumitru Costache, fost administrator la o asociatie de locatari din Tudor Vladimirescu, ar putea fi pusi la plata pentru recuperarea sumei de un miliard lei (100 mii RON), suma care a fost gasita lipsa in gestiunea asociatiei

Urmasii lui Dumitru Costache, fost administrator la o asociatie de locatari din Tudor Vladimirescu, ar putea fi pusi la plata pentru recuperarea sumei de un miliard lei (100 mii RON), suma care a fost gasita lipsa in gestiunea asociatiei. La 1 ianuarie 2005, dupa moartea fostului administrator, Dumitru Costache, Asociatia de Locatari 102 Tudor Vladimirescu a fost preluata de Termo Service SA. Dupa efectuarea unei expertize contabile, conducerea SC Termo Service SA a facut plangere la Parchet impotriva fostei conduceri a asociatiei pentru recuperarea sumei lipsa. Reprezentantii departamentului juridic al firmei au precizat ca cel mai probabil cercetarile vor dura foarte mult, deoarece este vorba despre o cauza penala. Indiferent daca se dovedeste ca a fost facuta delapidare sau a fost numai neglijenta in serviciu, in ambele cazuri urmasii fostului administrator nu vor putea face dezbaterea mostenirii fara sa preia si obligatiile financiare lasate de Dumitru Costache. Deocamdata, diferentele de aproximativ un miliard lei, restante si penalizari, neevidentiate in listele de plata, au fost trecute in protocolul de predare-primire, urmand ca acestea sa fie recuperate de la urmasii fostului administrator si de la fostul presedinte al asociatiei, Emil Junica. "Mai multi locatari de la blocurile din fosta asociatie s-au constituit in parte civila si au imputernicit SC Termo Service SA pentru recuperarea banilor. Acum trebuie sa asteptam sa se pronunte procuratura", a declarat Cristian Andries, directorul SC Termo Service SA. Lipsa in gestiune nu este singura problema care a fost gasita la fosta Asociatie 102 Tudor Vladimirescu. In urma expertizei realizate, s-a dovedit ca Dumitru Costache a incasat bani de la proprietarii unui bloc si a platit cu acesti bani datoriile proprietarilor de la alt bloc. "Am incercat sa transpun rezultatele expertizei in listele de plata, dar au fost multi sefi de scara care s-au impotrivit, pentru ca in prezent noi am constituit asociatii separate pe fiecare scara de bloc. Expertiza realizata este extrajudiciara, singura posibilitate care exista pentru a indrepta lucrurile este inaintarea unei actiuni in instanta si executarea unei expertize contabile judiciare", a precizat Cristian Andries.
Cristian MATASA
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1498 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018353 (s)

loading...