News Flash:

La Rachiteni, apele bat in retragere

30 Iulie 2008
1258 Vizualizari | 0 Comentarii
La Rachiteni apele bat in retragere
• Peste 1.200 persoane evacuate din calea apelor • 450 gospodarii inundate si aproape 20 persoane blocate in podurile caselor • Astfel se prezinta bilantul viiturii care a lovit localitatea Rachiteni, dupa ce apele raului Siret au inundat asezarea aflata la granita cu judetul Neamt • Pentru a evita o noua inundare a zonei, autoritatile au decis dinamitarea controlata a barajului din zona Halaucesti, pentru ca apele sa nu mai ajunga in comuna, ci sa se reverse direct in raul Siret
Dezastrul inundatiilor din localitatea Rachiteni inca isi face simtita prezenta in randul localnicilor, desi apele incep sa bata in retragere. Dupa ce in urma cu doua zile apele raului Siret au inundat aproape 600 de gospodarii, peste 1.200 de oameni au fost evacuati de autoritati din calea apelor. Puhoiul care s-a revarsat asupra localitatii a atins pe alocuri chiar si doi metri, facand imposibila inaintarea cu barcile pentru a salva sinistratii. Subprefectul Vasile Etcu, prezent la fata locului, a aratat ca viitura a lovit peste 450 de gospodarii. "Din cele 570 case din Rachiteni, un numar de 450 au fost inundate. Oricum, debitul este intr-o scadere puternica, dar partea proasta este aceea ca apa incepe sa se stranga si in alte zone din localitate", a spus subprefectul. Totodata, acesta a mai adaugat ca 120 de gospodarii au fost ferite de urgia apelor, insa in zona in care apa a patruns, aproximativ 15 persoane au ramas blocate in podurile caselor, dupa ce au refuzat evacuarea. "In zona inundata sunt 15 persoane care au refuzat evacuarea. Pur si simplu au refuzat sa iasa din case si s-au urcat in poduri cu tot cu animale si ce mai aveau ei mai de pret. Noi am incercat sa ajungem la ei cu barca, am vorbit, dar acestia ne-au refuzat", a mai spus subprefectul. Autoritatile s-au aratat neputincioase in fata refuzului celor care nu au dorit sa-si paraseasca locuintele. Mare parte a locuitorilor care au fost evacuati, au fost dusi in satul vecin, Izvoarele, unde si-au petrecut noaptea. Cu sufletul la gura, o parte se intorceau sa vada urmele lasate de viitura. Multi incepusera deja sa dea apa afara din locuinte. "Ce sa facem? Mergem inainte. Acum nu putem decat sa dam apa afara din casa si sa o luam de la zero. Cu ajutorul lui Dumnezeu o sa o luam de la capat si sper sa nu mai avem parte vreodata de asa ceva", a spus un locuitor din Rachiteni, care se chinuia sa-si curete locuinta de noroaiele lasate de viitura. Satenii sunt inca sub stare de soc si o parte din ei inca nu realizeaza dezastrul care le-a iesit in cale, dar si pericolul la care sunt expusi. Unii au pacalit vigilenta jandarmilor si s-au strecurat in casele lor, unde apa este inca la un nivel destul de ridicat, pentru a-si mai salva o parte din bunuri. Luni dupa-amiaza, desi au fost mobilizate efective de aproximativ 130 jandarmi si peste 40 de politisti, acestia muncind vreme de cateva ore pentru a inalta un dig care sa mai opreasca din furia apelor, cot la cot cu localnicii, localitatea Rachiteni a fost inghitita de ape in mai putin de o ora, raul avand un debit de peste 2.200 metri cubi pe secunda. In urma puhoiului nu a ramas decat un peisaj dezolant si o mare de apa care a cuprins intreaga localitate. Riscul persista In alta ordine de idei, autoritatile au dispus realizarea mai multor explozii la digul din localitatea Halaucesti pentru ca apele sa se reverse direct in raul Siret si sa nu mai treaca peste Drumul European 583, tocmai pentru a nu mai ajunge la Rachiteni. Prefectul Marius Bodea a spus, printre altele, ca explozia tinteste evitarea inundarii zonei si de aceea a fost luata o asemenea decizie. "Am fost anuntati ca in aceasta dimineata (ieri-n.r.) va avea loc dinamitarea controlata a digului de la Halaucesti pentru a evita o inundare brusca a zonei. Acolo sunt echipe specializate care se ocupa de aceasta situatie", a spus Bodea. Apele revarsate ale Siretului au inundat luni o portiune de aproximativ un kilometru pe Drumul European 583, in dreptul localitatii Mircesti, blocand astfel circulatia in zona. Autoritatile au decis apoi efectuarea a numai putin de patru explozii controlate la digul din Halaucesti, pentru ca apa sa nu mai treaca nici spre localitate, dar sa si spre a evita inundarea drumului E 583. Pe de alta parte, autoritatile au deviat traficul prin localitatile Motca si Pascani. Viitura nu a ocolit si drumul judetean 208 R, care intre localitatile Mircesti si Scheia a fost cuprins de ape, pe o portiune de cativa kilometri, dupa ce digul de aparare de la Halaucesti a cedat.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

riscul persista
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1320 (s) | 22 queries | Mysql time :0.014138 (s)